Istoria a dovedit că din spontaneitate au ieșit unele dintre cele mai frumoase experiențe de până acum, așa că weekendul trecut am acceptat invitația unor prieteni de a face un traseu în Bulgaria, pe cel mai înalt vârf al vecinilor, Vârful Musala (2925 m). E o opțiune pentru un city break împletit și cu ceva mișcare. Cum Sofia e chiar la poalele munților, visul că dacă ai locui acolo ai urca zilnic pe vârf încolțește imediat.
După un drum de o oră cu mașina se ajunge în Borovets, o localitate de munte asemănătoare cu Poiana Brașov. La 08.30 se deschide telegondola care te duce spre cabana Yastrebets (alt 2369 m) și îți recomand să fii acolo chiar puțin înainte dacă vrei să nu prinzi coadă foarte mare. Noi am ajuns la 9 și am stat 30 de minute până ne-a venit rândul.
Prețul telecabinei este de 13 leva/persoană pentru drumul dus-întors.
Desigur că poți urca și la pas pe traseul Borovets – Yastrebets – Musala, însă noi nu prea știam la ce să ne așteptăm legat de lungime și dificultate. Am înțeles că indicatoarele turistice spuneau că ar fi, în total, 14 h dus – întors. Cu telecabina până la cabana Yastrebets și de acolo pe jos până pe Musala, după care înapoi la cabană noi am făcut 5 h la pas lejer, cu popasuri.
Telecabina ajunge la Yastrebets în aproximativ 25 de minute. Urcau cu noi și o mulțime de cicliști, cu bicicletele într-un suport special, care probabil coborau înapoi pe poteci.
De acolo, prima parte a traseului e plată, dar dacă vremea e bună, ai niște priveliști frumoase de admirat. Apoi începe urcarea destul de lin, după care mai abrupt, ajungi la cabana Everest, de unde o ții tot înainte pe traseul marcat cu bandă roșie și, înainte să-ți dai seama ce se întâmplă, ești deja pe vârf.
Ai două opțiuni pe urcarea spre vârf – fie pe potecă, fie pe lanțuri, pe o bucată de creastă. Depinde cum stai cu echilibrul.
Sunt câteva lacuri pe traseu unde poți poposi pentru un sandwich și o poză.
De pierdut nu prea ai cum să te pierzi și aici ajungem la dezavantajul de a face traseul în weekend. E atât de aglomerat încât se urcă în șir indian. Și, pentru că e ușor, am văzut pe traseul spre Vârful Musala oameni cu câini, cu copii mici, oameni încălțați în teniși sau pantofi de stradă.
Pentru mine partea interesantă a fost când am văzut grupulețe de alergători montani și parcă-mi venea să mă țin după ei, dar oricum probabil n-aș fi reușit. Chiar și unii dintre ei erau încălțați în adidași de asfalt, dar se mișcau foarte rapid.
Când au ajuns pe vârf s-au pozat cu un banner pe care scria World Mountain Running Association și ulterior am aflat că în curând au loc în Bulgaria Campionatele Mondiale de Trail Running, deci erau probabil la antrenament.
Legat de provizii, poți lua apă și mâncare la tine, dar nu prea multă. La cabanele de pe traseu găsești de toate, numai leva să ai.
Pe vârf era destul de ceață, așa că n-am avut parte de cine știe ce priveliște, în schimb am avut entertainment. Prima doză a fost o cerere în căsătorie și a doua, un festival de muzică rock care se pregătea acolo și pentru care boxele făceau încălzirea.
După câteva poze și un popas de prânz am pornit coborârea. Traseul se mai eliberase, toată lumea urcase sau era pe cale să urce, dar mai puțini coborau.
Probabil pentru că am nimerit în vârf de sezon, telecabina care ar fi trebuit să se închidă la 18.00 (cu ultima îmbarcare la 17.30) avea program prelungit, până la 20.00.
A doua zi am petrecut-o vizitând Sofia, un București parcă un pic mai bine pus la punct din punct de vedere urban, dar ușor mai în urmă din punct de vedere al vorbitorilor de engleză. Este cu siguranță capitala fresh-urilor, cu câte un fresh bar la fiecare colț de stradă. Cu ocazia asta am vizitat și un restaurant din celebrul lanț Happy, un fel de mix între un Hard Rock Cafe wannabe și fast food, dar cu multe opțiuni vegetariene (și nu numai) super sănătoase. Shake cu spirulină nu mai băusem la niciun restaurant.
Din Sofia ne-am îndreptat către canionul Emen, de asemenea o destinație care merită bifată dacă sunteți în zonă. M-a cam bătut soarele în cap, dar a fost o plimbare frumoasă. Dacă nu nimeriți drumul aici, nu vă sfiiți să întrebați localnicii veniți la pescuit, pentru că sunt destul de săritori.
Ultima destinație bifată a fost Veliko Tarnovo, unde eu mai fusesem. N-am poposit prea mult, doar de o scurtă plimbare pe jos și de o masă la cel mai bun restaurant de acolo. Charming, ca întotdeauna, acest mic orășel.
În concluzie, când ai chef de ceva nou și divers într-un weekend poți îmbina un city break cu o urcare pe un munte de aproape 3000 de metri și un canion, toate foarte aproape una de alta și la îndemână.
Foarte fain! Ce adidasi ai in poze? imi place combinatia de culori 🙂
Sunt pantofi de trail running La Sportiva Mutant 🙂 Vara nu mai folosesc bocanci.
si care este cel mai bun restaurat din Veliko?
Asta este, nu e de ratat https://www.tripadvisor.co.uk/Restaurant_Review-g303653-d1101062-Reviews-Restaurant_Shtastliveca_1-Veliko_Tarnovo_Veliko_Tarnovo_Province.html
Foarte faina relatarea. Si noi am fost acum vreo luna, dar mai in timpul saptamanii. Urmatoarea tura la iarna :). Ce fain ca poti urca cu bicicleta si sa cobori 😀
Multumesc! Da, parca data viitoare as merge si eu cu bicla 🙂