Gorun Trail Mercheașa 2016 – o alergare ca o vacanță de vară

14203191_1693817267608484_3625279446935525490_n

 

Am asociat mereu perioada începutului de septembrie cu sfârșitul vacanței, cu zilele în care încercam să profit la maximum de tot ce m-a bucurat toată vara și să mai prind o oră de stat afară. Iar la Mercheașa – un loc superb, dar de care nu mai auzisem în viața mea – am avut una dintre acele experiențe ca pe vremuri, de bucurie simplă alături de prieteni, cu zile însorite în natură, zburdat prin iarbă și gust de gogoși de casă.

Sunt alergări la care mergi ca să te mai întâlnești o dată cu limitele și gândurile, sunt alergări la care ești competitiv, altele la care mergi de dorul înălțimilor sau al unui traseu de care ți-a fost dor, dar pe lângă ele mai sunt și unele la care îți amintești la fiecare pas de plăcerea pură a alergării.

Gorun Trail a fost una dintre cele din urmă – o alergare pe un traseu superb, cu o atmosferă genială, cei mai energici voluntari și cu oameni prietenoși, care ne-au primit ca musafiri în comuna lor, în casele lor, ba ne-au pus și la masă cu o palincă, să ne facem curaj de alergat.

 

gorun-2

 

Deși inițial nu era pe lista mea de alergări, m-am înscris la Gorun Trail după ce am citit descrierea traseului. O zonă naturală cu dealuri verzi, cu un gorun bătrân de vreo 900 de ani, coloane de bazalt, un lac albastru limpede – n-are cum să nu-ți facă poftă de alergat genul ăsta de loc.

Ca să fiu sigură că bifez toate obiectivele turistice, dar și un long run ca lumea, m-am înscris la cursa de 30km. Am avut noroc și de o echipă de prieteni și colegi de serviciu, alergători și iubitori de natură și plimbări, așa că am pornit împreună spre Mercheașa.

În ciuda obiectivelor enumerate mai sus, dar și a faptului că e pur și simplu un loc plăcut în care să te relaxezi la iarbă verde, zona nu e prea turistică. De aceea, nici nu prea există pensiuni. Noroc că organizatorii au vorbit cu câțiva localnici care ne-au cazat în casele lor. M-am simțit și mai mult ca în vacanța de vară când am intrat în curtea lor și ne-au așezat la o felie de urdă, o salată de vinete și niște slană și pălincă pentru cei mai tari dintre noi. Asta, desigur, după ce am smotocit puțin maidanezul care stătea de pază.

 

Gorun Trail Mercheasa

Sâmbătă dimineața, startul a fost relaxat, la ora 10.00 fix, așa că am apucat să ne odihnim și să luam micul dejun cu gazdele. Ne-am încurajat unii pe alții, iar cei de la cursa de 30km am pornit primii, după care la 10.30 au pornit și alergătorii de la 10km.

Traseul nu e unul cu diferență de nivel prea mare și e aproape în totalitate alergabil. Probabil că alergătorii mai buni chiar îl aleargă pe tot, dar eu am luat și câteva pauze de mers. Totul a fost perfect, mai puțin stomacul meu care mi-a făcut viața mai grea, dar nu imposibilă. În timp ce alergam eram absolut fascinată de traseu, nu-mi trebuia nici muzică, nici conversație cu alți alergători, nimic. Sunt genul de peisaje care-ți aduc în gând toate mantrele lumii și pun pe pauză orice urmă de zgomot interior.

Pe la prânz am început să resimt căldura. Îmi dădusem deja tricoul jos, motiv pentru care iar sunt bronzată cu 300 de dungi de pantaloni scurți și bustiere de soiuri diferite. În orice caz, ca de fiecare dată când mi-e cald, m-am hotărât în timp ce mă topeam pe poteci ca la bătrânețe să pornesc spre poli, că-i mult mai bine să mori de frig decât de cald.

Din fericire (o bilă albă organizatorilor plus 1000 de karma points), apa nu a fost disponibilă doar la punctele de hidratare, ci și în alte locuri pe traseu, unde erau bine plasați voluntari cu paharele pline. Erau toți super energici și ne făceau galerie ca pe stadion. Mă vedeau venind de la 50 de metri și mă strigau pe nume până ajungeam la cort. În alte locuri erau doar câte 1-2 oameni sub un copac, cu o talangă și plămâni de fier. Cred că au răgușit, dar nici nu știu ei cât de binevenit e zâmbetul pe care ni l-au adus pe buze.

Ca în poveștile vacanței de vară, cifra 3 a fost fatidică – am ajuns la finish-ul cursei de 30 km după fix trei ore și am fost a treia fată la open, împărțind podiumul cu două atlete foarte tari. Pe ultimii metri până la finish m-a însoțit colega mea, Andreia, care terminase cursa de 10km și ne aștepta și pe noi, restul, să sosim.

 

gorun-andreia

Ce-a fost după a fost poveste. Prima oprire a fost la o bere și apoi la un masaj oferit de cei de la Kinetic Plus, din Brașov. Zona de start și finish era un mic festival cu produse tradiționale, așa că am refăcut depozitele de glicogen ale organismului cu clătite cu dulceață de caise și gogoși făcute și vândute de o doamnă din zonă. La celelalte standuri era coadă la bulz, bere, cârnați, zacuscă, legume la grătar, porumb fiert și tot ce mai putea pofti un alergător.

Am vrut să ne bucurăm de zonă mai pe îndelete, așa că am pornit înapoi la pas spre Bătrânul Carpaților, gorunul, unde am făcut un popas mai lung, până spre apus.

Puține concursuri sunt atât de reușite la prima ediție. Unora nu le iese nici după ani de încercări. Cu atât mai mult merită felicitări organizatorii și voluntarii implicați, și încurajări ca să le iasă cel puțin la fel de bine și la anul. Cred că că evenimentul are potențial de a crește ecoturismul în zonă și de a aduce mai multă lume la plimbat și alergat pe sub Gorun, pe lângă coloanele de bazalt și pe la bucătăriile doamnelor pricepute la clătite.

 

 

Fotografii – Anca Moiceanu, Lacramioara Teodorescu, Donos Constantin, Radu Coltea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *