Provocări și remedii moderne – Moțăiala cronică de după-amiază

sleep

 

Fiecare dintre noi ține o oarecare evidență a orelor pe care le dormim pe noapte, dar nimeni nu stă să numere câte ore dormim pe zi. Da, dormitul cu ochii deschiși, siesta, power nap-ul, ațipitul pe tastatură sau chiar picatul nasului în bărbie în metrou sunt momente în care luciditatea noastră e egală cu cea din timpul unui vis în care ne luptăm cu Bruce Lee.

Dacă te regăsești, află că ceea ce experimentezi e un episod de moțăială cronică, un nume haios dat unei provocări moderne care vine la pachet cu agitația și harababura stilului nostru de viață.

 

Pe cât de amuzant sună, pe atât de neplăcut e când se întâmplă. Eu îmi amintesc două episoade în care chiar m-am simțit aiurea. Primul se întâmpla în studenție, când fusesem într-o excursie lungă, plină de nopți albe, deci m-am întors acasă mai obosită decât eram. Se acumulase atâta nesomn încât în săptămâna care a urmat am adormit de două ori în metrou, spre deliciul celor din jur și sperietura mea, când m-am trezit că trecusem de mult de stația mea.

Apoi, am mai avut niște episoade similare în urmă cu vreo trei ani și jumătate, când începusem să mă trezesc foarte devreme ca să alerg. Deși puneam ceasul să sune din ce în ce mai devreme, tot târziu mă culcam. După ce alergam eram absolut fresh, aveam energie, totul era perfect și simțeam că pot să mut munții. Însă pe la 16 mă apuca o sfârșeală de zile mari.

Dacă lucram la ceva ce presupunea concentrare, reușeam să mă focusez, însă de câteva ori s-a întâmplat să mă prindă moțăiala fix în timpul unor ședințe plictisitoare. Pur și simplu nu puteam să rezist. Nu vă mai zic cât de prost mă simțeam că mi se închideau ochii de față cu colegii și nu puteam să mă controlez.

 

Din fericire, n-am mai avut episoade de genul ăsta, pentru că mai nou sufăr și de o pensionărită în stadiu incipient și încerc să mă culc cât mai devreme.

Moțăiala Cronică are și un remediu modern care se găsește la Secom®. Se numește Alive!™ și este un supliment cu 133 de vitamine, minerale, aminoacizi, enzime, antioxidanți și acizi grași, toate naturale, care să-ți alimenteze bateriile în situațiile de genul ăsta.

 

Mai multe despre simptomele și remediul Moțăielii Cronice găsești în Catalogul Provocărilor Moderne, în care m-am amuzat să găsesc și Selfie-oza, Fitness-ita sau Smartphone-ita. Guilty as charged!

E bine să știi că ai făcut tot ce ai putut ca să eviți moleșeala de după-amiază, printr-o combinație de respect față de nevoia de odihnă, alimentație ok, fără carbohidrați în exces, pentru că te vor adormi și mai tare, și un bonus de energie din vitamine și minerale. Iar dacă tot îți este somn, ia în calcul migrația spre țările mediteraneene, unde siesta face parte din programul obligatoriu.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *