La ediția de anul ăsta a Maratonului Piatra Craiului, planetele s-au aliniat parcă mai bine ca niciodată. Am povestit și în jurnalul cursei că anul trecut, când abia mi-am făcut curaj să mă înscriu, n-aș fi visat să ajung vreodată pe podium, cu atât mai puțin să se întâmple așa de curând.
Dar au fost câteva lucruri care au făcut diferența. În primul rând, antrenamentul. Chiar dacă nu am fost atât de serioasă pe cât ar fi trebuit, am făcut multe pauze și am fost prea rar la munte, se cunoaște progresul față de anul trecut.
În al doilea rând, a fost traseul. Faptul că a fost parcurs în sens invers a fost pentru mine un avantaj. Tot ce a fost greu a fost în prima parte, iar cum eu de obicei mai am energie pe final, am avut condiții perfecte să alerg și să o consum.
Dar poate cel mai important lucru a fost nutriția. Și nu doar cea din cursă, ci și cea de dinainte.
Jăratecul de la maraton
Ca să o luăm cronologic, timp de 3-4 săptămâni înainte de concurs nu m-am atins de zahăr, alcool și făină albă. Excepțiile au fost niște ciocolată neagră (biroul în care lucrez e o mini ciocolaterie) și niște batoane mâncate la un antrenament mai lung, cu o săptămână înainte. În rest, nicio prăji, nicio pâinică albă, nici măcar o guriță de vin moldovenesc de-ăla bun.
Destul de evident, nu? Ca să vezi, chestiile alea cu mâncatul sănătos și renunțatul la lucruri care ne trag în jos chiar funcționează!
Apoi, aș mai menționa că nu am făcut carboloading. Pastele și altele asemenea mă fac să mă simt cât un elefant și în niciun caz nu mă ajută să car mai puțin la urcări, if you know what I mean.
În dimineața cursei am mers pe carbohidrați simpli, adică un mix de cereale cu stafide și niște semințe de chia și multă apă. Știam oricum că organismul meu o să trimită toate lichidele în degetele de la mâini, care de obicei mi se umflă de m-am și speriat când eram mai la început. Un lucru pe care îl aveam de obicei în meniu și peste care de data asta am sărit a fost cafeaua. Era nelipsită, esențială, chit că era un amărât de 3 în 1. De data asta am făcut un experiment – oare merge și fără? A mers. Ce-i drept, nu cred că mi-ar fi făcut rău nici dacă aș fi băut. Mai testăm. În schimb, am luat niște vitamine și o pastilă cu fier.
Apoi, în timpul alergării am avut la mine câte un gel sau baton pentru fiecare oră. M-am întors cu unul dintre cele două batoane înapoi, pentru că îmi era greu să mănânc solid, însă gelurile și primul baton au mers la fix. Am mai luat câteva pastile de BCAA și încă una de multivitamine.
De data asta nu m-am mai jucat cu sandwich-uri. Nu zic că nu sunt bune, sunt excelente la o cursă mai lungă, la un ritm mai puțin intens. Dar când efortul e atât de mare, organismul are nevoie să digere și să absoarbă cât mai repede ce îi dai, fără să pice greu la stomac.
Aici depinde foarte mult de la o persoană la alta. Sunt oameni care se înțeleg perfect cu hrana solidă în timpul alergării, dar din ce am testat pe mine până acum, îmi priește doar dacă nu trag foarte tare. Oricum, în continuare iau geluri și batoane cu fructe/cereale doar la curse, câte 2-3 geluri maximum, iar după nici nu mai vreau să văd zahăr în fața ochilor o vreme.
În bidonul cu apă am pus și niște CR7Drive, o băutură recomandată pentru anduranță. N-am golit bidonul în care adăugasem praful, ci am continuat să completez cu apă, ca să nu beau apă goală pe traseu, ci să am de unde să mai iau energie.
La punctele de alimentare am găsit struguri, banane și altele, dar dintre toate am luat doar o felie de lămâie și două bucăți de halva. În afară de asta, am băut mult ceai Isostar la Plaiu Foii, un pic emoționată cu gândul că va urma o porțiune fără apă.
Ce aș fi putut face mai bine ar fi fost să mănânc ca lumea după concurs. V-am mai zis, e atââât de trist să ai la finish toate bunătățile din lume și să nu le poți mânca din cauza oboselii. Masa de după e foarte importantă pentru refacere și, dacă nu intră nimic solid, măcar un shake cu proteine și carbohidrați puteam să iau la mine, că doar îl țin în casă de atâta vreme. Seara, când a început să-mi dea târcoale foamea, am mâncat o ciorbă, dar e o nimica toată față de ce avea de fapt nevoie organismul.
La fel de important, după alergare am băut vreo trei tone de apă și multe ceaiuri. Practic, pe unde am petrecut timpul în seara respectivă și a doua zi, aveam fie un ceai, fie un bidon cu apă după mine. Hidratarea ajută la refacere și la curățat ce mai lasă gelurile în urmă, plus că vrei să mai bei și ceva ce nu e dulce.
A doua zi dimineață am făcut o salată imensă cu spanac, ton, avocado, legume și germeni de broccoli, care a mers la fix. Mi-a ținut de foame vreo două ore, dar a fost ca o cană cu apă rece când simți că te usuci de sete – au intrat direct în venă vitaminele, proteinele și grăsimile. Ca de fiecare dată, simțeam nevoia de iarbă, frunze și clorofilă.
Poate nu a fost perfect tot planul, dar cu siguranță a fost o îmbunățire față de cum mâncam până acum. Și să nu uităm că perfect e un termen subiectiv – ce li se potrivește altora s-ar putea să nu mi se potrivească mie.
What’s next?
Acum încerc să am perioade cât mai lungi în care să repet isprava fără zahăr, alcool și făină albă. Cât mă ține. Știu, e greu, pentru că se termină sezonul alergărilor, iar motivația scade, și începe sezonul cozonacilor cu de toate, imensa ispită anuală, de-mi vine să fac trei cruci în timp ce tastez.
Totuși, un alt aspect la care lucrez și la care vă invit să reflectați e faptul că absolut tot – gândurile, deciziile, credințele noastre sunt 100% în controlul nostru. Nu există “așa sunt eu“, ci “așa decid eu să fiu.” Mă eliberează gândul ăsta.
Vă doresc să decideți să fiți ce nici cu gândul nu puteați gândi vreodată!