Pentru orice alergător începător, pragul de 10km e psihologic. E distanța rotundă la care, atunci când se apucă, parcă nici nu visează să ajungă. Prima bornă, prima limită.
Îmi amintesc perfect când am depășit prima dată distanța asta. Alergam în Herăstrău și nu aveam ceas sau aplicație pe vremea aia. Știam estimativ lungimea unei ture de lac, distanța de acasă până la statuie sau până la pod. Așa că într-o seară nu m-am mai oprit după ce am terminat tura, cum făceam de obicei, ci am continuat să alerg. Undeva pe parcurs am trecut și de cei 10km. Cred că am avut 11-12 km făcuți în seara respectivă, cea mai mare distanță alergată de mine și dublu față de cât puteam să alerg la primele tentative.
Pasul următor? M-am înscris la primul meu semimaraton 🙂 Am prins curaj, nu glumă. (Bucharest International Half Marathon, care urma să aibă loc peste câteva luni, deci aveam câtuși de puțină încredere că am timp să mă pregătesc).
Tu îți amintești când ai trecut prima dată de bariera celor 10km? Povestește-mi cum a fost sau, dacă încă e pe lista de obiective, ce te motivează să atingi distanța asta, iar eu îți ofer o invitație la cursa Uniqa Asigurări 10K & Family Run de pe 2 aprilie.
Lasă-mi un comentariu cu povestea primilor tăi 10km și pe 1 martie voi trage la sorți un câștigător al invitației. Asta pentru că la înscrierile făcute până pe 1 martie există posibilitatea de a personaliza numărul de concurs, așadar vei avea prenumele la vedere, să te poată încuraja mai cu spor fanii de pe margine 🙂
Invitația este oferită de Bucharest Running Club, care sărbătorește anul acesta 10 ani de evenimente sportive de masă.
Primii mei zece km … Imi aduc aminte.. adidasi de la primul pret..haine de bumbac nici macar sa se intinda si ele cand alerg ci mai mult sa ma incurce ??? mi am luat traditionalul bidon cu apa de la care ma durea mereu mana…telefonul pe mana cuminte in husa lui care mi arata cat alerg si muzica in urechi. .. si bani de maxi taxi pentru ca grupul cu care urma sa alerg au spus ca alergam pe plaja din mamaia spre Navodari deci clar trebuia sa am bani daca mi mureau motoarele intre timp???. Am alergat primii mei zece km …nu pot atasa poza de la sfarsit pt ca nu era una care sa exprime bucuria ..eram terminata ???? am zis ca nu mai vreau niciodata..apoi peste cateva luni am repetat experienta..si apoi da.. ca si tine m am insceis la primul semi si mi s a instalat MICROBUL alergarii si asa a aparut #mealca ?????
Prima data cand depasit 10 km a fost in cadrul unei stafete la Maratonul Bucuresti din 2015. Ma apucasem de alergat de jumatate de an si mi se parea o distanta imposibila la momentul respectiv. Era si primul concurs la care am participat. Atmosfera si faptul ca am alergat cu alte cateva mii de oameni m-au ajutat sa termin cursa cu senzatia ca 10 km e o distanta mult mai mica decat pare 🙂
Acum 2 ani, pe vremea asta, in Herastrau. Ma “pregateam” pentru Semimaraton Intersport Brasov. Puteam sa alerg chinuit vreo 5km legati. Intro seara un prieten m-a pacalit ca o sa alergam mai mult de 5km, vreo 6-7 🙂 Am simtit ca mor astia 2km dar la final mi-a spus ca am alergat 10km. Eram terminat dar fericit 🙂
George, felicitari! Am facut extragerea si ai fost in varful listei. Le voi transmite organizatorilor numele tau.
Multumesc tuturor pentru participare si pentru povestile frumoase, o doza de nostalgie binevenita 🙂
Primii mei 10 km intr un concurs au fost la OMV in Mai 2015 si a fost prima data cand am reusit sa cobor sub o ora (56 min), iar sentimentul nu poate fi descris in cuvinte….☺
S-au implinit de curand trei ani de la primii mei 10k. In 2014 m-am apucat de alergat si ca sa-mi pastrez motivatia m-am inscris la o cursa de semimaraton. Am inceput usor antrenamentul si dupa vreo 4 saptamani am avut prima alergare de 10k… pe care-am facut-o pe un frig crunt, de februarie, prin parcul IOR. Si-acum imi amintesc senzatia de implinire pe care am avut-o la final… si gandul ca iata!, daca am ajuns la 10k, atunci sigur voi reusi sa ajung si la 21, dar si mai departe. Trei ani mai tarziu… I’m still going strong!
După ce am trecut peste preconcepția conform căreia eu nu pot să alerg nici măcar un km fără să mi se facă rău, anul trecut m-am apucat de alergat. Am început ușor. Un km azi, unu’ jumate’ mâine…și tot așa. Apoi, am crezut că sunt vitează și m-am înscris la un fun race. Dar acolo mi-am dovedit că nu contează doar ambiția, ci și condiția- antrenamentul, alimentația and so on.
Mindsetul îl aveam, dar organismul îmi venea de hac. Așa că am fost rapid la doctor să văd unde e problema. Astfel, am descoperit că ficatul era buba și-am trecut pe un regim alimentar potivit cu obiectivul meu: un semi. Nu cred că sună prea ambițios pentru o persoană care și-a dat sufletul în urmă cu un an după 3, 6km, pentru că, de data asta, nu sunt pregătită doar mintal, ci și din punct de vedere medical.
Dar, tare m-ar tenta ca-n înainte de examenul mare să dau o simulare. Așa că-s curioasă cum mă descurc acum la 10 km, pentru că turele mele de acum nu depășesc 5 km și am nevoie de un impuls.
Primii mei 10 km au fost de fapt 21. Rezultat nesperat întrucât alergam ușor doar în jurul lacului Titan, niciodată mai mult de 5 km. Însă antrenamentul și motivația de a termina cursa (m-am înscris la un semimaraton în 2014) au reprezentat elementele care m-au făcut să termin în perioada necesară pentru a primi și medalia. Iar la acestea au contribuit destul de mult și atmosfera competiției, precum și dorința de a-mi testa limitele
Primii 10 kilometrii i-am întâmpinat pe nisip la Maratonul Nisipului, ediţia din 2015, prima mea alergare oficială cu număr de concurs, cronometrare, aplauze şi primul finish, prima medalie de finisher. Au trecut multe competiţii de atunci, dar a fost prima dragoste …cu libertatea pe care o oferă libertatea, adrenalina pură şi bucuria de a fi parte din joc.
Succes tuturor …şi să (ne) trăiţi voioase mai ales de mărţişor fetelor! 🙂
Primii mei 10km au fost si….primii mei 11 km. Recunosc ca eram o fire activa, faceam miscare, dar nu sub forma de alergare. Intr-o dupa-amiaza de noiembrie acum un an si cateva luni, vazand cum isi maresc limitele diferiti oameni alergatori (eram mare fana a alergatorilor amatori din desert) si avand si o tema la facultate pentru care nu aveam nicio tragere de inima…m-am imbracat instant si..fara sa ma gandesc prea mult , mi-am luat adidasii si am iesit in cel mai apropiat parc si am alergat pentru prima data …10km. (De cand alerg mai constant. Mai alergam vara mai demult, dar mult mai putin). Am fost foarte fericita! Desi nu am avut un ritm alert, am alergat din prima 11km… Cred ca mi-am platit si bacsisul de 10% din cei primii 10km in aceeasi zi. Inca sunt mandra ca nu m-am oprit deloc atunci!
M-am apucat prin decembrie 2015 de alergat, cam de Crăciun deja plănuiam sezonul de primăvară. Cam prin ianuarie s-a întâmplat minunea să alerg puțin peste 10 km, un pic chinuiți, făcuți prin noxele din oraș, sâmbătă dimineața. Îmi întrebam prietenii pe care-i știam alergători de curse de 10K. La Gerar nu am mai prins așa că m-am înscris cam la tot ce am prins în perioada martie-mai.
Prima cursă se planifica să fie Crosul Pădurii însă a apărut și Uniqa 10K cu ~2 săptămâni mai devreme. Între timp obiectivul meu se schimbase, voiam 10K sub o oră și m-am temut că alea 2 săptămâni în minus o să-mi afecteze antrenamentele. Mergeam frecvent cu prietenii la NRC în Herăstrău, sâmbăta și l-am rugat pe unul din prieteni, fiind mai bun ca mine, să mă țină la ritm de 59-60 minute pe 10K. Am rezistat vreo 2 km prin februarie, dar nu am renunțat, sunt o fire foarte competitivă și extrem de muncitoare dacă mă motivează ceva suficient de mult.
Uniqa 10K a fost până la urmă prima cursă alergată. Încă nu scăzusem sub o oră în antrenamente. Neavând timpi anteriori pe care să-i bag la înscriere, am plecat foarte din spate, cu alergători chiar mai înceți decât mine. Faptul că am început să depășesc continuu lumea în cursă și încurajările oamenilor din jur au ajutat mult pentru că în special după 5 km depășeam la foc automat. Aveam telefonul pus la braț, ca mai toți amatorii, mă anunța el din km în km ce pace aveam, nu prea îl băgam în seamă că eram concentrat la alergat acolo, pe la km 7-8 l-am auzit și era de super bine, eram la ritm de sub o oră așa că am tras și mai tare de mine. Pe ultimii 300 metri am văzut pe cineva în fața mea, alerga binișor, dar am vrut să termin înaintea lui așa că i-am dat mai tare decât credeam că sunt în stare și l-am depășit la câțiva metri înainte de finish. Absolut întâmplător, până să-l prind am mai depășit un grupuleț de 4-5 alergători. M-am clasat cam la jumătatea clasamentului, timp net de 58.58, pe Endomondo a fost chiar mai bine, că n-am luat curbele perfect și am alergat un pic mai mult de 10K. A fost prima dată când am coborât sub o oră. Un motiv în plus să nu uit cursa asta prea curând 🙂
Trebuie să menționez că au fost și părinții mei la cursă, în semn de susținere, iar la cursă, fiind prima ediție, au fost invitați și niște alergători elite, care evident au terminat foarte repede. Așa de repede, încât l-au impresionat pe tata și m-a comparat cu ei, că ei deja ajunseseră când lumea se întorcea de la jumătatea cursei. Și nici nu prea transpiraseră, săracii! Știe tata să mă încurajezeeee … ceva de speriat!
Primii 10 km ai mei reprezinta si momentul cand am descoperit placerea de a alerga care apoi a inceput sa-mi dea nitica dependenta. Am fost intotdeauna o fire sportiva, mergeam cu bicicleta, pe jos, excursii la munte; avusesem si cateva tentative de a alerga dar dupa 3-4 km respiratia sacadata ma oprea sa continui. Nu intelegeam ce se intampla intrucat in cateva secunde de pauza eram perfect odihnit, totusi nu mi se parea normal sa ma tot opresc, dupa 3-4 km era necesara cate o pauza la fiecare km nou. M-am gandit logic ca nu stiu sa respir si asa statea si treaba. Acum 2 ani si ceva, prin noiembrie 2014, fiind la tara intr-o zona nepoluata pe un stadion acoperit cu iarba, m-am gandit sa incerc primii mei 10 km legati in alergare. Cum mergeam in general cu 6-7 la ora fara nici o problema de respiratie, mi-am propus sa-i fac sub 50 de minute in alergare. Am inceput mai incet si am marit nitel ritmul si am vazut la km 5 ca nu am nici o problema. M-a cuprins o imensa bucurie si ultimii 5 i-am alergat cu inima, am accelerat si respiratia s-a adaptat. Am terminat in 45 minute si am realizat ca am invatat sa alerg si cel mai important e ca am descoperit un lucru nou de care sa ma bucur. Pacat ca multi oameni perfect capabili de a alerga, nu descopera aceasta placere doar din cauza problemelor inerete de la inceput.
Eu nu-mi aduc aminte exact, dar Strava din fericire a tinut minte. Se intampla la sfarsit de octombrie 2015 si pana atunci nu alergasem mai mult de 9km. Vazand noua mea pasiune pentru alergat, cineva imi zisese, mai in gluma, mai in serios, ca poate in 2016 ne inscriem la proba de maraton. M-am gandit apoi ca n-ar suna rau deloc, asa ca am zis sa fac o alergare in care sa alerg cat pot (ca si distanta, nu ca si viteza) si sa vad cum stau. Am alergat cu acea ocazie vreo 23km. Atunci am realizat ca intr-un an e timp destul pentru a imbunatati rezistenta. Si asta a fost. In 2016 am participat si terminat cu succes primul meu maraton.