Traseu: Montseny – Les Agudes – Font del Puig – Matagalls – Coll Formic – Pla de la Calma – Sui – Turo de Samont – Montseny
Distanta – 50 km (cu o portiune de ratacire la final care poate fi evitata)
Durata – 14 h
Marcaj – alb cu rosu (GR 5) si verde cu galben
E a doua oara cand subestimez muntii spanioli (uups, de fapt catalani). Prima data a fost acum 4 ani, cand am mers la o via ferrata pe Montserrat, cu dificultate medie. Medie poate pentru cei experimentati, dar pentru mine a fost destul de hardcore. Must do that again! 😀
Weekendul trecut, dupa cateva zile de urmarit prognoza meteo care nu se mai hotara daca va fi soare sau nu, am stabilit un traseu relativ aproape de oras, cam la o ora de condus de Barcelona.
Traseul inconjoara parcul natural Montseny, o zona celebra pentru apele minerale de calitate.
Am plecat doi oameni si un caine, dar de la inceput ni s-a alaturat alt patruped dragalas, care ne-a insotit cale de vreo 20-30km. Ca o paranteza, am observat ca aici e ceva obisnuit sa mergi cu cainele pe munte. Eficienta treaba, il plimbi intr-o zi cat in restul saptamanii.
Socoteala de acasa era sa facem 40km, un traseu destul de lung despre care citisem niste review-uri. Intr-unul dintre ele, cineva spunea ca l-a facut in 9 ore. Nu stiu daca a alergat, s-a teleportat sau a facut alt traseu, dar nici macar varianta initiala pe care o planuiam nu cred ca putea fi facuta la pas in doar 9 ore.
Zic varianta initiala pentru ca pana la urma am facut 50km intr-un “minunat” timp de 14 ore.
Traseul nu e nici pe departe unul salbatic. Potecile sunt foarte bine marcate cu indicatoare si cu vopsea, nu prea ai cum sa te ratacesti. In plus, ne-am luat masuri de siguranta: harta tiparita, harta pe GPS si doua busole. Unde mai pui ca aveam si catelul localnic care stia perfect traseul, iar la fiecare intersectie o lua pe calea marcata 🙂
Fiind un traseu destul de lung, cuprinde o serie de trasee mai scurte, unele dintre ele mai populare printre muntomanii de weekend. Au fost locuri in care ne-am intalnit si cu alti plimbareti, iar pe unele varfuri ne-am intalnit chiar si cu alergatori. (note for self – de verificat pe Strava cine sunt si de bagat in seama pentru un antrenament comun). M-am bucurat sa vad ca se respecta codul muntomanilor de a-i saluta pe cei cu care se intalnesc.
Ca dificultate, nu a fost nimic prea complicat. Cea mai mare parte a diferentei de nivel se face in primii 20 km, iar cel mai inalt punct are 1700 m.
Unele urcari au fost destul de pietroase (ca toti muntii din Catalonia pe care am ajuns pana acum) si au fost si cateva portiuni la inceput pline de un soi de jnepenis mediteranean prin care ne-am facut loc cu ceva mai mult efort.
In rest, am avut parte de vreme perfecta si privelisti ametitoare. Un cer albastru senin, Sub-Pirineii plini de zapada intr-o parte, celelalte varfuri de pe traseu la orizont, cu Barcelona in spatele lor (si turnul de pe Tibidabo vizibil), iar dupa toate astea, marea.
Singura portiune mai complicata a fost o coborare de pe un varf pe partea de nord-est, unde inca mai era zapada inghetata si alunecam foarte tare. Total panicata, in stilul caracteristic, am mers foarte incet si cred ca am pierdut o ora in plus fata de cat ar fi trebuit sa avem pe bucata aia in conditii normale. Evident, cainii n-aveau nicio treaba.
Am facut doar doua popasuri in primele 5 ore si destul de scurte, cat pentru niste gustari. Am avut la mine suficienta mancare pentru traseul de 9 ore, dar dupa ce am trecut de limita asta m-am bazat pe proviziile colegului. Numai mancare sanatoasa, dar totusi incarcata caloric (cred ca am mancat peste 2500 de calorii doar din trail mix: migdale, seminte de dovleac si stafide).
Cred ca eram pe la jumatatea drumului cand ne-am dat seama ca va fi imposibil sa terminam in timpul propus. Am studiat mai atent harta si am vazut ca sunt mai multe rute inapoi spre Montseny, locul de unde am pornit, dar nici una dintre ele nu era vreo scurtatura.
Dupa 9 ore, bateria ceasului meu a cedat. Aveam pana atunci 37km si vreo 1200m diferenta de nivel.
Pe la 19.30 a inceput sa apuna soarele, iar pe la 20.30 era deja intuneric.
Am aprins frontalele si am continuat traseul, cu mici rataciri. Asta pana am ajuns in Montseny, unde ratacirea a fost de vreo ora. Nu era nimeni in satucul ala, absolut nimeni pe strada, semi bezna si o multime de poteci pe dealuri, numai ca nu o nimeream pe cea corecta care sa ne aduca la masina.
Cred ca era trecut de 22 cand am ajuns la masina si imi simteam talpile tipand. Nu durea nimic, dar le simteam foarte obosite. Ca sa fie aventura si mai tare, pe bordul masinii s-a aprins un beculet si am decis sa nu pornim la drum, ci sa chemam pe cineva sa ne ia. Asta a mai adaugat cateva ore la toata povestea si am ajuns acasa in jur de 1 noaptea. Mai aveam putin si adormeam in dus, dupa 20 de ore de cand eram treaza, dintre care 14 de mers aproape non-stop.
Totusi, o sa ma intrebati de ce mama naibii fac asta. Ei bine, e ceva in natura, in general, care alunga orice oboseala. Spuneti-i relaxare, meditatie, timp de gandire, deconectare, flow, cum vreti voi. Cert e ca e o oboseala placuta, a corpului, pe cand mintea si spiritul sunt in vacanta. Si momentele alea in care iti amintesti ca esti punctul ce uneste pamantul de cer, chiar si atunci cand sunt scurte, sunt atat de rare incat isi fac loc printre cele mai frumoase trairi.
Aventura in muntii Spaniei a inceput in forta. Sunt atat de multe locuri frumoase de facut si de vazut in zona, incat mi-a luat o saptamana sa decid cu ce incep. Dar incerc sa-mi stapanesc entuziasmul si sa le iau pe rand.
Ne auzim curand cu noi povesti de pe traseele montane din Spania, la plimbare sau in alergare.
