Cand pui ceasul sa sune la 7 dimineata duminica, desi te-ai culcat la 2 am, trebuie sa fie pentru un motiv bun. Si Maratonul de la Barcelona a fost unul extrem de bun. Peste 20.000 de oameni au alergat pe un traseu care i-a purtat prin cele mai turistice puncte ale orasului – Plaza Espana, Plaja Barceloneta, stadionul Camp Nou, Sagrada Familia si multe altele.
N-am luat in calcul sa particip pentru ca inca nu ma simt pregatita pentru un maraton pe plat. Dupa prima experienta de genul asta, din 2015, am zis ca data viitoare cand ma mai mananca degetele sa apas Register pentru un maraton pe plat o voi face doar cu cel putin 6 luni de pregatire serioasa si specifica inainte. Altfel e al naibii de dureros si uzura se aduna.
Asadar, m-am bucurat de energia evenimentului, dar si de faptul ca eu n-a trebuit sa alerg.
De vineri seara orasul parca s-a umplut de alergatori. Unul din cinci oameni de pe strada purta adidasi sau tricou fosforescent. Se simtea emotia in aer, ii vedeam alergand focusati la ultimele antrenamente inainte de marele eveniment.
Am fost la start ca sa-i vad si sa-i aplaud pe alergatori si sa incurajez romanii care au participat. M-am intalnit acolo cu echipa 321 sport, cu echipa Catena Racing Team, dar am mai vazut cativa participanti cu tricouri Ro Club Marathon si cu tricolor. In lista de rezultate vad 59 de finisheri din Romania.
Startul s-a dat in mai multe valuri, in functie de timpul estimat de fiecare pentru finish. In primul val, evident, au fost elitele. Apoi au urmat si valurile cu paceri, cu amatori, unii dintre ei costumati. Un tip purta un ditamai turnul Eiffel in spinare, altii erau costumati in pokemoni, iar pe langa ei am mai vazut un Napoleon, un Batman (care cred ca a scos sub 3 ore. Gg, Batman!) si un Superman.
Am vazut in multime alergatori din toate colturile lumii, de la francezi la jamaicani, chilieni sau coreeni.
Au avut parte de vreme buna, chiar daca a fost si niste soare, dar spre final se mai innorase, asa ca nu cred ca s-a bronzat nimeni prea tare.
Atmosfera de pe langa maraton a fost foarte, foarte misto. Au fost foarte multi sustinatori pe margine si multe puncte cu trupe de dans sau de percutie. Am auzit ca unii concurenti s-au oprit din alergat cateva minute ca sa bage la un dans. Hey, fiecare face ce trebuie sa faca pentru un pic de motivatie.
Din povestile celor care au alergat am aflat ca au fost si multi voluntari care monitorizau traseul, sa se asigure ca nimeni nu ia metroul probabil 🙂 si ca totul decurge ok.
Unul dintre minusuri mi s-a parut harmalaia din jurul culoarului de alergare. Cred, totusi, ca numarul mare de turisti de pe margine poate crea o senzatie de claustrofobie uneori, chiar si pentru alergatori. Erau portiuni in oras prin care nu puteai deloc sa treci din cauza aglomeratiei.
M-am intors dupa vreo 3 ore si jumatate si am insotit cativa alergatori pe ultimii kilometri spre finish, strigand la ei in toate limbile: venga!, allez!, davai!, yalla! Unii se oprisera si chiar aveau nevoie de motivatie. Evident ca i-am mintit ca finishul e chiar dupa colt. Desi poate stiau ca acel colt e la inca doi kilometri distanta.
Stiu din proprie experienta ca e dureroasa minciuna asta si ca ultimul kilometru se simte cat zece, dar uneori e necesara. Imi amintesc ce-mi trecea prin gand cand alergam eu si lumea de pe margine imi spunea “hai, ca mai ai un kilometru”, iar dupa doi eu inca nu ajunsesem la finish. Pfiu!
Din peste 20.000 de concurenti, cel mai bun timp a fost al kenyanului Jonah Kipkemoi Chesum, care a castigat cursa masculina cu un timp de 2.08.56. La feminin, etiopianca Helen Bekele a doborat recordul cursei, cu un timp de 2.25.04. Jur ca intr-o zi am sa pedalez pe langa africani, sa vad ce mananca, ce spun, ce emotii li se citesc pe fata, ce striga pacerii si antrenorii la ei etc.
Pe masura ce se apropia timpul de cut-off, Plaza Espana se reumplea de alergatori, de data asta epuizati, unii abia mergand, privelistile clasice de la orice maraton. In urma zecilor de mii de oameni au ramas o multime de gunoaie. De asteptat, pentru un oras atat de turistic si pentru un eveniment atat de mare. A doua zi, insa, era luna. Ca si cum nici nu s-ar fi intamplat.
Inca un lucru fain a fost medalia, una dintre cele mai reusite vazute de mine pana acum.
Per total, de pe margine s-a vazut ca un eveniment urias, cu o atmosfera pe care, din putinele vazute de mine, o poate intrece doar startul de la maratonul din Amsterdam. Ma refer aici doar la zona de start, pentru ca poate pe traseu, avand in vedere toate obiectivele pe langa care au trecut cei de la cursa din Barcelona, vremea buna si toate activitatile de pe langa culoarul de alergare, s-ar putea sa fi fost mai fun.
Felicitari alergatorilor care s-au incumetat sa alerge maratonul din Barcelona, eveniment la care nu au mai fost alte distante de concurs, ci totul sau nimic! Si poate candva, cand mi-oi face curaj sa mai alerg 42km pe asfalt, am sa trec si de cealalta parte a panglicii.
