O vorbă românească (sau latinească, mai degrabă) spune că gusturile nu se discută. Însă una englezească vorbește despre aquired tastes. Nu știu cum evoluează preferințele papilelor gustative omenești de-a lungul vieții, însă nu încetează să mă surprindă.
De fiecare dată când încep să ofer consultanță nutrițională cuiva, una dintre primele întrebări la care caut răspuns este “ce NU îți place să mănânci”. Nu de alta, dar și mâncatul ăsta mai atent e mai ușor când te bucuri de ce ai în farfurie, nu când te chinui să cântărești 100g de piept de pui și doi morcovi fierți fără sare.
Vă dați seama că primesc tot felul de răspunsuri.
“Nu pot să beau smoothie-uri pentru că arată a ceva ce a mai fost mâncat o dată.”
“Ficatul e câh.”
“Scoate-mi, te rog, tot peștele și fructele de mare din meniu. Nu pot să mănânc nimic ce a trăit în apă”.
Și îi știm cu toții pe oamenii ăia care culeg ciupercile și măslinele de pe pizza.
De fiecare dată am un mic șoc. Cum să nu-ți placă niște creveți cu usturoi, gătiți cu puțin unt și pătrunjel?!
Dar îmi revin repede când îmi amintesc că, la capitolul ciudățenii gustative, le-am avut și le mai am și eu pe ale mele.
Sfecla roșie, hreanul, ghimbirul, broccoli, anasonul, toba, lebărul – nu le suportam în copilărie. Ultimele trei chiar și acum mi se par kryptonită. De răcitură (aka piftie) nici nu mai zic, nu știu sigur ce gust are pentru că n-am vrut niciodată să-mi risc viața cu o îmbucătură de test din acea ciudățenie tremurătoare și gelatinoasă.
Cred că pot să număr pe degete de câte ori am mâncat sfeclă roșie și hrean până acum trei-patru ani. Culmea e că și sora mea mai mică a refuzat (ea încă refuză) să accepte în farfurie fix aceleași chestii. Cred că demult, când nu știam ce-s ăia antioxidanți, una dintre noi a strâmbat din nas când le-a văzut pe masă, a declanșat semnalul sonor de alarmă și cealaltă a imitat-o. Iar părinții, ca să-și facă viața mai ușoară, nici n-au mai încercat să ne ademenească.
Așa se face că acum vreo 3-4 ani m-am trezit în față cu niște sfeclă și nu știam ce să fac. O fi chiar așa scârboasă? Dar restul oamenilor de la masă mâncau cu poftă imensă. Am zis să risc. Evident, la început a fost un pic ciudat, dar apoi mi-a plăcut. În scurt timp, piureul de sfeclă cu ghimbir (da, două ingrediente “periculoase” laolaltă) a devenit una dintre mâncărurile mele preferate.
Cam asa a fost si cu feniculul. Nici nu voiam sa-l vad in fata ochilor, dar la un moment dat a trebuit sa mananc, ca sa nu jignesc o gospodina, si ghici ce – a fost ok. Am supravietuit si nici n-a fost rau la gust.
Cat despre ghimbir, acum, când fac ceai, nu folosesc pliculețe aromate cu 50 de plante. Dau pe răzătoare o rădăcină întreagă de ghimbir, o pun în apă fiartă și fac un ceai iute de-mi dau lacrimile. Scoate răceala din mine instantaneu, deodată cu toți demonii.
Mai am de lucru, însă, cu anasonul și coriandrul. Dacă cu anasonul cred că o să-mi fie mai ușor pentru că am descoperit bucătăria persană aromată, cu coriandrul nici nu vreau să mă gândesc. Mai mănânc uneori când e pus în vreo salată, dar asta pentru că sunt prea leneșă ca să-l culeg.
Preferintele gustative au radacini evolutionare. Alimentele dulci sunt preferatele noastre pentru ca au foarte multi nutrienti utili – vitamine, zaharuri etc.. In plus, primul aliment cu care luam contact, laptele matern, este dulce. Nu-i de mirare ca ne facem mari si ne e atat de greu sa rezistam tentatiilor pline de zahar.
Pe de alta parte, gustul amar e asociat cu toxinele din unele plante, iar papilele noastre ne avertizeaza sa stam departe de ele. De asemenea, datorita incarcaturii calorice mari pe care o au, gustul nostru iubeste grasimile. Pe vremea cand nu existau fast food-uri, trebuia sa ne vanam hrana si nu stiam cand va fi urmatoarea masa, o doza buna de grasimi insemna supravietuirea.
Asta imi aminteste si de povestea fostei mele colege din presa, Roxana, persoana cu cele mai ciudate preferinte alimentare din cate am intalnit vreodata. Nu manca branzeturi, legume si nici nu stia ce gust are salata de vinete cu rosii si o felie de telemea alaturi. Intre timp si-a revenit, dar a avut nevoie de ajutorul unui psiholog pentru asta.
Tu ce lucruri nu suporti sa mananci? Ti s-a intamplat sa respingi complet un aliment si apoi sa inceapa sa-ti placa sau macar sa-l tolerezi?
Băi, ce prieteni ai tu, de culeg ciupercile și măslinele de pe pizza? E prima oară când aud de așa ceva :))
Mă rog, le am și eu pe ale mele… nu-mi pune mărar sau pătrunjel în mâncare, că nu mă ating de ea până nu scot fiecare firicel. Și nu mănânc ciorbe, nu le suport gustul. Și ocolesc ridichile și castraveți fiindcă mă simt rău după aia (în afară de castraveții murați, cu ei mă înțeleg bine). Fiecare cu piticii lui 🙂
@pyuric, crede-ma ca nici eu nu inteleg de ce ai da jos de pe pizza tot ce e bun 😀 Cu ridichile, castravetii si ardeiul sunt multe persoane incompatibile, asta pot sa inteleg. Dar ai fi in stare sa refuzi o placinta de casa cu branza, ceapa verde si marar?!?