Mai tii minte un moment cand te-ai simtit perfect, zen, stiind ca totul e si va fi bine, orice ar fi?
Poate a fost dupa o iesire cu cei mai buni prieteni, poate intr-un moment cand ai vazut rasaritul singur pe munte sau poate dupa o repriza de ras isteric de la un video cu catei care n-au voie in pat si totusi se urca.
Sunt o multime de lucruri care pot declansa starea asta, important e sa-ti amintesti cel putin unul si am sa-ti explic de ce.
Este vorba despre unul dintre exercitiile folosite de coaches, NLP-isti si terapeuti si, din ce am citit, ei numesc amintirile astea “ancore”. Sunt tot ce creeaza patternuri comportamentale implicand emotii, pornind de la un gest, o amintire, un parfum, un tei inflorit etc.
(Ancorele pot fi si negative, cum e pentru mine wassabi-ul: imi aminteste de cea mai urata toxiinfectie alimentara din viata mea sau celebrul “nu pot sa gandesc pana nu fumez o tigara”.)
Prima data cand am facut exercitiul a fost in urma cu vreo 5 ani, la conferinta Unleash the Power Within, cu Tony Robbins. Eram 5.000 de oameni intr-o sala si fiecare dintre noi a inchis ochii, si-a amintit un moment de perfectiune deplina si am ales un gest pe care sa il asociem cu momentul.
Pentru mine, atunci, “ancora” a fost amintirea unei seri in care stateam singura pe o insula aproape pustie (eram 5 oameni cu totii acolo), privind oceanul, si am avut unul dintre cele mai profunde sentimente de recunostinta, calm si incredere.
Exersand de mai multe ori “ancora” mea, am ajuns sa reusesc sa intru in acea stare mult mai rapid.
Imi prinde bine cand trebuie sa iau o decizie, cand creionez un plan, cand imi fac curaj sa dau un telefon, cand simt ca m-am saturat de alergat pe asfalt si am nevoie de energie suplimentara ca sa ies la alergat, cand imi dau seama ca ma stresez prea tare din motive idioate etc etc.
Ar fi ideal daca am putea pastra acea stare permanent, dar in realitate energia noastra fluctueaza, avem momente in care suntem high on life si apoi ne revenim la o semi apatie.
In astfel de stari ne pot aduce o multime de lucruri. Un TED talk motivational, o discutie cu cineva care te binedispune, cateva minute de meditatie in natura, poate fi orice. Tin minte ca acum cativa ani, fara sa isi dea seama macar, cineva mi-a dat un feedback foarte bun vizavi de o idee. Am zburat pana acasa, am plutit, nu am mers.
Alteori, o conversatie sau o iesire cu prietenele ma pot face sa zambesc, sa ma relaxez, iar in backgroundul mintii mele am intrat deja in starea superioara.
Acestea sunt momentele ideale pentru a lua decizii, zic specialistii (dar si realitatea demonstreaza ca au dreptate) – cand suntem high, nu cand suntem low. Sunt starile pe care merita sa le accesam cand cautam raspunsuri si solutii.
Ce vrem sa facem cu viata noastra, ce se alege de proiectul ala la care tot spunem ca o sa ne apucam de lucru, sa taiem planul facut si sa-l inlocuim cu unul si mai maret, sa capatam curaj sa propunem sau sa cerem ceva ce pare imposibil.
Cum e sa iei o decizie importanta (job, relatie, planuri de viitor) cand esti suparat pe sef, agitat ca n-ai timp, ca merge netul cu viteza melcului (real story in Spania) sau pur si simplu esti intr-o apatie fara vreun motiv clar si cum e sa faci asta cand esti in starea superioara despre care vorbeam mai sus?
Ce e evident e ca noi ne controlam aceste stari. Si daca putem face asta, de ce n-am fi toata ziua zambitori si increzatori? Habar n-am, pur si simplu nu functionam asa. Ne place sa suferim un pic. Dar macar, ca un antrenament al gandurilor, putem sa ne obisnuim sa accesam ceva din noi, ceva impalpabil care ne poate duce partea concreta a vietii la un nivel superior, absolut posibil.