Rice cakes: Batoane de orez energizante pentru curse si antrenamente

 

Dacă incă te intrebi ce să mănânci când alergi sau când pedalezi si cu ce poți inlocui batoanele energizante din comerț, am ceva bun pentru tine: o rețetă testată de rice cakes. Le-am făcut pentru prima dată inainte de Marathon 7500 si, chiar dacă nu am alergat si le-am făcut pentru alții, le-am incercat si eu. Evident.

 

Rice cakes sunt alternativa de casă, fără gluten, fără zahăr si mai sănătoasă a batoanelor din comerț. Nu că unele dintre acelea n-ar fi sănătoase, dar e altceva când le faci tu acasă si stii ce pui in ele. Aceste batoane energizante din orez sunt super incărcate cu carbohidrați si grăsimi bune si au suficiente proteine si minerale care te vor ajuta să susții efortul intr-un antrenament greu, la o cursă de anduranță sau chiar la o drumeție pe munte.

 

Sunt sățioase si dulci, dar poti jongla cu rețeta si le poți face si sărate, dacă vrei. Ar merge bine cu ingrediente de genul măsline, parmezan, rosii uscate, in cazul in care preferi mâncarea sărată. Sau, si mai bine, poți face si dulci, si sărate.

Citește mai mult

Concurs: Câștigă o invitație la Oslea Night Ridge

 

Dintre toate cursele la care regret că nu am ajuns până acum, Oslea Night Ridge e cu siguranță in topul primelor. Dar odată și odată tot iau eu startul și acolo.

 

Anul acesta, a doua ediție a Oslea Night Ridge are loc pe 12 august. Cursa cuprinde două trasee. Unul este Vertical Piatra Iorgovanu, cu 3,6km lungime și 800m diferență de nivel, iar celălalt este Oslea Night Ridge, de 14,2 km și 900 m diferență de nivel.

Traseul vertical are startul ziua, în timp ce Oslea Night Ridge este o cursă nocturnă, iar organizatorii spun că ar fi cea mai dură dintre cursele de noapte de la noi.

Citește mai mult

Marathon 7500 văzut de pe margine

Varful Omu

 

 

“De dimineață-n zori de zi
Se coboară îngerii”

 

A trecut o săptămână de la Marathon 7500 și tot nu pot să-mi scot Phoenix-ul din cap. Nici senzația pe care o aveam în mașină, în drum spre Peștera, când îmi aminteam de treptele acelea de lemn de lângă mânăstire şi cum abia le mai alergam anul trecut cot la cot cu Cristina Cecan, ca pe cireaşa de pe tortul celor 45 de km. Nod în gât.
 
Când nu poți alerga, faci ce poți ca să-ți ții mintea și picioarele ocupate cu altceva. Așa că eu mi-am pus toată energia în rolul de spectator la cursă și suport pentru cei care chiar au tras.
 

Joi am ajuns destul de devreme la base camp, în Peștera – doi concurenți (Cristina și Andrei, echipa Blue Skies) și doi accidentați veniți ca suporteri. Ne mânca în talpă pe amândoi privind cu jind cum își pregătesc ceilalți echipamentul pentru alergare.
 
Am avut timp să socializez cu alergătorii, cu prieteni de care îmi fusese dor, să instalăm corturile și să observ tensiunea aceea din aerul răcoros din seara precedentă startului. Alergătorii știu despre ce vorbesc – golul din stomac când te uiți cum se lasă întunericul peste munte, lumea mai vânzolește un pic și se pregătește de culcare devreme, corpul e în expectativă și știi că mai sunt câteva ore până începe nebunia. Îmi place mult, e ca un drog de emoții pe care deja știu să le declanșez cât de cât controlat și le savurez. Deși odată pornite, e mai greu să le opresc și mă prinde startul făcând exerciții de respirație. Da, îmi fusese dor de asta.
Citește mai mult