Aventura verii: Vacanță pe bicicletă în Dolomiți

 

Când a fost ultima dată când ai făcut ceva pentru prima dată? Să te arunci fără frâne în necunoscut? Cam așa a fost pentru mine vacanța pe cursieră în Dolomiți.

Până să ajung în Italia aveam aceeași experiență la cursieră ca la fizică cuantică – zero barat.

Cu toate astea, o tură lungă pe bicicletă prin munți frumoși, pe lângă lacuri și prin vii fusese un plan care rula de mult în mintea mea. Numai că, așa cum facem cu multe alte lucruri, am găsit tot felul de motive: n-am cu cine, n-am unde, n-am biclă, n-am zile de concediu etc.

N-a fost nevoie decât de un moment de spontaneitate din partea mea și un pitch bun când a venit propunerea și am zis da imediat. De alergat nu mai alerg o perioadă, zile de concediu am (aveam), biclă puteam să-mi găsesc, traseul părea fabulos, așa că a fost soluția perfectă ca să nu o iau razna de la atâta energie neconsumată rămasă în pauza asta de la antrenamente.

 

Cred că am avut și un pic de noroc, de la bun început. După câteva zile de stresat prieteni mai pricepuți cu întrebări despre ce e aia o biclă de carbon și umblat prin magazine în care încercam să înțeleg specificații tehnice ca și cum ar fi fost scrise în japoneză, mi-am găsit o bicicletă care mi se potrivește.

Asta era într-o zi de luni, cu fix o săptămână înaintea plecării. În aceeași săptămână, de joi până duminică am fost în Elveția, deci am avut fix trei zile să-mi fac echipamentul complet și bagajele pentru plecarea asta. În fiecare zi mai auzeam că îmi mai trebuie ceva:

“Auzi, dar plăcuțe pentru pantofii SPD ți-ai luat?”

“Mnu, ce sunt alea și de ce îmi trebuie?” (conversație reală purtată cu o zi înainte de plecare).

 

 

În fine, am luat echipamentul, am făcut rost de o cutie specială pentru transportul biclei în avion, am dezasamblat-o, am înfășurat-o în tone de bubble wrap și dusă am fost în direcția Milano.

Și habar n-aveam în ce mă bag, dar aveam un feeling că o să fie mișto.

Am călătorit Barcelona – Milano Bergamo (Ryanair) – Trento (cu FlixBus, cu emoții pentru că șoferii nu-s foarte bucuroși de bagaje voluminoase), iar a doua zi, pe la prânz, am pornit pe biclă din Trento către munți.

 

Ziua 1: Trento – Moena

 

Am pornit un pic cu emoții, așa cum pornești când habar n-ai cum se simt 50-60-70 de km de pedalat.

Prima parte a drumului a fost pe niște drumuri naționale, cât să ajungem spre munți și a fost lung, dar cam plat, fără prea mult efort. Mi-a prins bine, pentru că am avut timp să mă obișnuiesc să clipsez și să declipsez pantofii, cu poziția pe bicicletă etc.

Când mai aveam câte o urcare, pentru că nu știam nici măcar să schimb viteze, începeam să strig:

“Cum fac să meargă mai ușor??!!”, iar răspunsul venea “Apasă două dreapta” :)))

Cu două dreapta, una stânga și câte una din dreapta apoi, am ajuns prin zona Moena, după 78 de km.

 

 

Ziua 2: Moena – Cortina d’Ampezzo

 

A doua zi, lucrurile au devenit mai serioase. La orizont au început să apară munții și am început să trecem printr-un șir de stațiuni. Imaginați-vă o Vale a Prahovei curată, cochetă și pitorească. Ah, și plină de bicicliști. Știu că e greu.

 

 

Ne-am propus să facem o urcare din zona Moena până la Passo Pordoi, la 2.239m.

 

Exact la începutul urcării, văzând numai cicliști care coborau și pe nimeni care urcă, am început să protestez: “Uite ce pantă e aici! Sigur am greșit drumul, nu vezi că toți coboară, nimeni nu urcă? Urcarea si-gur e prin altă parte. Dacă vedem un singur biciclist care urcă, zi-mi ce vrei și îți dau!”

Cinci minute mai târziu, niște doamne la vârsta a treia treceau în viteză pe lângă mine pe urcare. Case closed.

A fost lungă urcarea aia pentru mine, dar am împins în picioare și n-a fost imposibilă. Ajunși sus, la Passo Pordoi era o răcoare perfectă și niște peisaje de nu-mi mai venea să plec. Erau destul de mulți bicicliști care își trăgeau sufletul și turiști veniți cu mașinile.

Contrar așteptărilor, însă, greul a venit pe coborâri, nu pe urcări.

La vale s-a văzut că, până la urmă, sunt începătoare. Teama de viteză m-a făcut să merg cu mâinile încleștate pe ambele frâne, cu brațele și picioarele încordate. Devenea dureros și abia mai puteam mișca degetele mâinilor, așa că am avut nevoie de pauze dese. Uneori am mai luat-o la pas, pe lângă biclă, iar șoferii se opreau să mă întrebe dacă am nevoie de ajutor, crezând că am pană.

Asta nu a răpit din frumusețea traseului și știi cum e, treci mai ușor peste ele când nu te iei atât mult de în serios.

Cortina d’Ampezzo este una dintre cele mai renumite stațiuni de schi din Dolomiți. E considerată exclusivistă, o stațiune VIP, dar luxul nu e opulent, ci discret și primitor.
Seara am ajuns cu bine (a se citi obosită frântă) la un camping (Camping Olympia International). Asta e partea faină în zona aceea, că sunt campinguri, pensiuni de agroturism și hoteluri peste tot.

Hotelurile au prețuri mari față de medie, însă la campinguri se poate sta fără probleme. Mai complicat e să cari cortul și saltelele, dar dacă ai cum să faci asta, ai o mulțime de opțiuni de campinguri, sunt restaurante și magazine, deci nu trebuie să cari provizii prea multe.

 

Ziua 3: Hiking (Sella – Rifugio Vicenza – Sassolungo – Sella)

 

După două zile de bicicleală destul de intensă (pentru mine), ne-am întâlnit cu Bogdana, care călătorea singură fix în același loc și în aceeași perioadă.

Am făcut o zi de drumeție împreună, pornind de la Pasul Sella cu ochii spre vârfurile pietroase și înalte. Dacă în unele momente aveam senzația unor peisaje asemănătoare cu ce avem noi acasă, când întorceam privirea dădeam de vârfuri de aproape 4000m.

Se deschidea o lume întreagă printre pereții munților, pe care mai reperam câte doi-trei cățărători. E Paradis pentru ei acolo, nu degeaba e una dintre cele mai faimoase zone de escaladă.

Am încheiat ziua târziu, terminând traseul pe la 9. Am ajuns la un camping din Pozza di Fassa și exact când instalam cortul a început ploaia. Partea care m-a super bucurat a fost că era un camping foarte bine amenajat, îngrijit și cu super condiții – dușuri ca la hotel, curățenie deplină, aveam până și oglinzi de machiaj și uscătoare de păr.

Era noapte, ploua, tot campingul dormea, iar trei români fără somn fierbeau paste la Primus la o masă, sub streașina cafenelei. Pentru că venise cu mașina, Bogdana avea la ea de toate. Așa că și plouați, și obosiți cum eram, am avut parte de cină caldă, cu vin și lumânări, că doar meritam un pic de atmosferă.

 

A fost perfecțiune. Grazie, Bogdana!

 

 

Ziua 4: Pozza di Fassa – Bolzano

First things first. Cafea în tihnă la cafeneaua campingului și mic dejun pe iarbă.

Am pornit destul de târziu la drum, era plăcut la iarbă verde și aveam și o ușoară stare de lene. Prognoza anunța ploaie, dar cum s-a întâmplat totul în vacanța asta, ploaia a început doar imediat după ce am ajuns la airbnb-ul din Bolzano.

Tura nu a fost foarte grea. Am avut timp să oprim și la un lac, Lago di Carezza, monument natural. Nu se poate face baie, deși apa aia transparentă îmi făcea poftă să sar.

 

A post shared by Carmen Albisteanu (@carmenalbisteanu) on Aug 19, 2017 at 12:03pm PDT

Dar n-a fost totul doar miere și curcubee. Am mai avut câteva coborâri lungi spre finalul turei și aveam brațele epuizate. Ca și cum nu era destul, a trebuit să o luăm printr-un tunel pe care nu aveam cum să îl evităm. Când am ieșit din tunel, speriată de zgomotul mașinilor și chinuită de dureri de brațe, m-am pierdut un pic cu firea.

Am oprit imediat pe dreapta și am început să plâng de sălta cămașa pe mine.   Test de limite pentru unul și de răbdare pentru celălalt.

Am decis să iau autobuzul, deși mai erau doar 15km până la destinație. Știu că sună ca și cum I pussied out, dar am evitat o suferință de care nu mai aveam chef, pentru că mai aveam suficient de coborât.
Premiile au fost o cină cu paste și vin local și niște gazde foarte primitoare. M-am bucurat să putem sta chiar la o familie de italieni și să ne povestească despre istoria zonei și toată moștenirea ei culturală rămasă de sub ocupația austro-ungară.

It’s not about going far, far away, but about getting as close as you can to the places, the feelings, the people and the adventures you love. . . . . . .#cyclingdolomites #adventure #castle #italy #sudtirol #bolzano #trento #wineyard #hills #nature #beautiful #cyclingholiday #roadbike #cycling #travel #traveler #travelgram #instago #instapassport #passionpassport #green #nature #outdoors #getputstayout #getoutside #naturelovers #mountaingirls   A post shared by Carmen Albisteanu (@carmenalbisteanu) on Aug 29, 2017 at 12:24am PDT

 

 

Ziua 5: Bolzano – Trento

Dimineața am profitat și am vizitat un pic Bolzano. Orașul nu e foarte mare, e destul de liniștit și are un centru istoric drăguț, cu arhitectură veche în care erau camuflate cu gust până și magazinele celebre de mall.

E un oraș în care mai toate magazinele se închid pe la 19.30-20.00 și, ca toate prin care am trecut în zonă, e foarte prietenos cu bicicliștii. Au piste peste tot, ba chiar una dintre piste leagă Bolzano de Trento, unde voiam să ajungem. Dar e cam banal să mergi pe pistă, nu? Așa că discuția a fost ceva de genul:

Ce facem, traseul mai simplu și mai scurt, dar probabil mai plictisitor sau traseul ăsta mai lung, cu ceva diferență de nivel?

Evident, am luat-o pe al doilea și bine am făcut. S-a dovedit că, fără să fi planificat sau să avut habar, traseul era chiar Drumul Vinului, o potecă asfaltată ce merge prin vii, livezi și vinării cochete.

 

 

Am întâlnit mulți bicicliști, pe toate tipurile de biciclete, deci probabil e promovat pentru cicloturism. N-ai de ce să iei provizii la tine dacă faci traseul ăsta toamna. Ca în vacanțele de vară în care goleam pomii vecinilor, am atentat la toți strugurii și la toate merele, smochinele, perele, agrișele și rodiile întâlnite în cale. A fost festin fructarian.

 

Singurul lucru care mi-ar mai fi plăcut ar fi fost să oprim la o vinărie și să stăm la un pahar, dar pentru că beau rar și mă amețesc imediat, știam că nu-i o idee bună să fac asta și apoi să desenez un track ondulat pe Strava când mă urc din nou pe biclă.

 

Ziua 6: Trento – Lago Caldonazzo și înapoi

 

Seara, în Trento, am avut parte de încă un pic de aventură, însă nu a fost nimic grav, numai mici întâmplări despre care o să râdem multă vreme. Cu o pizza la pachet, pe la 22 am găsit singura cameră dublă disponibilă la un hostel din centru.
A doua zi, a șasea, am pornit spre Lago Caldonazzo, la vreo 17 km de Trento.

E un lac mare, pe malul căruia sunt amenajate mai multe plaje, pe gustul tuturor. Unele mai pline, altele mai retrase. Am ales una mai mică și mai liniștită pentru o pauză de workout, picnic și un binemeritat scăldat cu rațele și lișițele. Greu ne-am mai ridicat de acolo.

 

Ne-am întors seara înapoi în Trento și am urcat spre Rifugio Bindesi, unde planul era să luăm o cină cu priveliște împreună cu prietenii de acolo. Din păcate, era închis refugiul lunea. Toată lumea ni l-a recomandat călduros, dar dacă mergeți mai bine dați un telefon înainte să vă asigurați că e deschis, inclusiv bucătăria. Dacă e închis, luați la voi niște gustări, o sticlă de vin și nimic nu vă oprește să puteți pune masa chiar pe terasa refugiului, fără compania altor clienți și să admirați Trento de sus.

 

Ziua 7: Urcare pe Vf. Cima Verde

 

 

A șaptea zi a fost fără pedalat. Am făcut un traseu până pe Cima Verde, de lângă Trento. Au fost câteva urcări mai abrupte, dar de sus aveam o priveliște 360 grade cu absolut tot ce era în jur.

Singurul lucru neplăcut a fost frustrarea de a nu putea să alerg când totul în jur îmi făcea un chef nemaipomenit să dau drumul la picioare.

Mai erau două vârfuri foarte aproape (Tre Cime se numește zona), dar nu am mai avut timp să le urcăm, le-a admirat de pe primul. Cică ar fi urși pe acolo, dar n-am avut onoarea. În schimb, era plin de zmeură pe potecă.

 

 

Dolomites adventure. 🏔 At times the landscape looks similar to the Romanian mountains, but once you turn around and see these high walls, the climbers’ paradise, reaching over 3400m in height, you just have to stop and be amazed. . . . . .#dolomiti #sellaronda #passosella #dolomites #beautiful #italy #sudtirol #travel #amazing #nature #adventure #mountains #mountaingirls #sunny #day #holiday #hiking #trekking #peaks #langkofel #trentino #valgardena A post shared by Carmen Albisteanu (@carmenalbisteanu) on Aug 18, 2017 at 5:07pm PDT

 

Câteva detalii logistice utile pentru o vacanță pe bicicletă în Dolomiți

 

– Nu e nevoie să cari prea multă mâncare la tine. Sunt supermarketuri și restaurante prin toate stațiunile și prin campinguri. Sunt multe pensiuni de agroturism care fac agricultură organică, deci pentru stat la masă sunt o opțiune bună. Pentru cazare, dacă mergi în plin sezon, să nu te sperii când auzi că e 140 euro camera dublă pe noapte.

– Dacă ai cum să cari un cort, ești super flexibil cu cazarea. Îl poți instala unde vrei tu (deși, legal, e voie doar în campingurile amenajate).

– Chiar nu e musai să planifici fiecare zi în detaliu. În ciuda obsesiei mele de a calcula totul la minut și la kilometru, noi am pedalat cât am simțit și am creionat traseul după recomandările primite și după ce părea mai interesant de făcut pe unde ne aflam.

– Drumurile sunt safe, șoferii italieni, deși nu au cea mai bună reputație, sunt obișnuiți cu bicicliștii. Îmi imaginez că unii au făcut eforturi mari să mă ocolească pe mine în timp ce mergeam ca o începătoare.

– Cu cazările la campinguri și airbnb-uri iese o vacanță chiar ieftină. Prețurile la restaurante (cele medii, nu cele de fițe) sunt mai mici decât în Spania, de exemplu. Pe de altă parte, la refugiile din vârf de munte trebuie să ai ceva bani la tine dacă vrei să bei și să mănânci. De cazare nici n-am îndrăznit să întreb.

Cu o oboseală plăcută în corp, supradoză de înghețată și cu urme de lanț pe gamba dreaptă, m-am întors la Barcelona cu gândul reconfortant că lucrurile pe care le visăm vin la noi la momentul potrivit. Dacă știm să zicem un da spontan.

A fost cu siguranță aventura verii și o tură mai mișto decât mi-o puteam imagina pe vremea când visam să fac așa ceva. Mi-a deschis apetitul pentru mai multe vacanțe pe două pedale, m-a ajutat să trec mai ușor peste perioada asta în care nu pot alerga și mi-a dat și teme pentru acasă – să mai exersez coborârile.

Tot ce putea să meargă rău – de la găsit biclă, echipament, împachetat, transportul ei pe avion, obișnuit cu bicla, pedalatul în sine, cazări, drumuri și până la siguranță și vreme – a mers neașteptat de bine. Ba chiar am primit și mici bonusuri surpriză de la Univers, ca să fie totul mult peste așteptări. Și nu cred că e o întâmplare. Cred că e că unul dintre lucrurile alea dorite de mult, dar care vin la momentul potrivit.

 

Dacă ajungi în Dolomiți cu bicicleta sau cu mașina, în vizită, și ai nevoie de recomandări, drop me a line.

Mi-ar plăcea să aud și poveștile voastre dacă ați fost deja pe acolo și recomandări pentru data viitoare, fiindcă e un loc în care știu sigur că am să revin.

 

PS – Găsiți track-urile cu turele pe contul meu de Strava, cu observația că nu au fost înregistrate cu ceasul meu și că eu am făcut doar vreo 70% din ce e acolo (că doar am luat autobuzul, ca o ciclistă adevărată).