Nu demult vă povesteam despre primul meu bilet one way și despre mutarea la Barcelona. Se fac 7 luni de când sunt aici și am început să mă refer la el deja ca la “acasă”, iar la România ca la “acasă acasă” (home home).
Adevărul e că e un oraș atât de primitor, încât te acomodezi fără să îți dai seama. Contează enorm, pentru că sunt alte o mie de lucruri care se schimbă când te muți în altă țară și cărora trebuie să le faci față – limbă nouă, locuri noi, job nou, colegi noi, toate cele.
Pentru mine a fost o perioadă cu foarte multe schimbări, voluntare și involuntare. Mi-am dat seama că am tendința de a le minimiza impactul, dar dacă mă gândesc mai bine, s-au întâmplat multe.
Și dacă vă întrebați ce am mai făcut în timpul ăsta, iată.
La început m-am antrenat destul de mult si cu spor. Am fost la câteva concursuri aici și a fost bine – locul 2 la categorie la Maratonul de la Ultra Trail Barcelona și locul 11 la Olla de Nuria. Binișor pentru prima participare, numai că la Nuria m-am accidentat și a fost și ultima mea alergare.
Apoi a venit pauza lungă și semi deprimantă în care mi-am ocupat timpul rămas liber cu călătorii și, mai nou, cu bicicleta. N-a fost ușor deloc. Am trecut prin toate fazele, de la denial la anger, dar acum am intrat în acceptare.
Am profitat de timp și de zonă și am calatorit prin munții din jur cât am putut de mult. Dar încă am senzația că n-am văzut decât un vârf de vârf de aisberg. Am profitat de weekenduri și zile libere pentru weekenduri în Catalonia, în România, Italia, sudul Franței, Portugalia, Elveția etc.
Aș mai fi avut pe wishlist o țară cu munți de 4000m+, câteva orașe în care am mai fost, dar vreau să revin și o săptămână în sudul Franței, dar să ne potolim și să mai lăsăm ceva și pentru la anul.
E greu să îți faci prieteni la fel de apropiați precum cei de acasă într-un oraș nou. Eu gravitez tot în jurul românilor în mare parte și prietenii făcuți aici sun făcuți pe principiul puțini, dar buni.
E atât de multă diversitate în orașul ăsta încât cunoști și oameni cu care nu poți schimba o vorbă, dar și mulți de la care ai de învățat lucruri pe care nu ți le puteai imagina.
Pe plan profesional, am vazut ce înseamnă sa faci jobul care îți place la alt nivel, în altă parte, pentru un cu totul alt public țintă și pe alte bugete. Am venit cu gândul ca am să aplic ce știu, dar de fapt am avut și încă am foarte mult de învățat. Mă refer atât la partea de CRO, unde mai schimb exemple de bune practici sau de așa nu cu omologii mei din echipele celorlalte produse, dar și pe partea de achiziție de trafic, colaborări cu rețele mari de afiliere și product development.
Am înțeles mai bine cum stau lucrurile cu stilul de muncă spaniol. Tot ce ați auzit e adevărat. Nu se grăbesc nicăieri. Cu toate astea, să lucrezi într-o companie americană cu birou într-un oraș spaniol înseamnă că ideea care ți-a venit de dimineață poate fi gata până seara și asta e fucking amazing.
Am explorat istoria, limba, cultura și gastronomia catalană. Colegii mei râd de mine și zic că sigur am fost catalană într-o viață anterioară nu foarte îndepărtată, pentru că aș putea trăi doar pe bază de calçots, escalivada și mel y mato.
Am găsit locurile mele, așa cum le aveam și la București. O am pe doamna mea de la Plafarul din colț cu care acum știu să și fac conversație, am o listă lungă de cafenele și restaurante super faine, din toate categoriile de preț și de gusturi, am cinematograful preferat, traseele de biclă și de alergare, antrenorii deja mă salută la sală și am o listă de locuri de unde pot vedea apusul.
Am făcut chiar turul Barcelonei de mai multe ori, pentru familie și prieteni. Tourist guide duty, cum îi zicem noi, expații, când ne vizitează prietenii. Și, cu toate astea, tot nu am intrat în Sagrada Familia încă și nici n-am ajuns la Bunkers del Carmel (le păstrez pentru ocazii speciale).
Pe această cale vreau să vă informez că dacă mă vizitați și vreți să mergem la plajă, vă ofer o hartă să mergeți singuri. Orașul ăsta se schimbă de la o oră la alta, iar singurele momente în care ador plaja sunt cele de dis de dimineață, înainte să devină aglomerată și murdară. Dimineața e plin de alergători, înotători, paddle-uri și e mult mai liniște.
În rest, prefer Costa Brava, plajele din sud sau insulele. E atât de ușor să ajungi acolo și sunt atăt de frumoase, încât spaniolii n-au absolut niciun motiv să își facă vacanțele în Grecia sau Turcia.
Cât a fost sezon turistic am evitat plaja, Las Ramblas și obiectivele turistice cât de mult am putut. E cam greu, totuși, când locuiești și lucrezi în centru. Mergi pe stradă prin îmbulzeală, stai la terase pline, nu știi cine e de aici, cine e expat și cine e în vizită. Ajungi să nu mai suporți unele zone ale orașului la orele la care sunt pline.
Pe de altă parte sunt momentele acelea, cel puțin 2-3 pe zi pentru mine, în care te îndrăgostești de oraș din nou în timp ce mergi pe stradă și te minunezi ca un gură-cască de o frumusețe multisenzorială.
Am continuat să fac lucrurile care îmi plac: sport, călătorii, scris, citit, gătit, ba chiar și consultanță în nutriție în măsura timpului.
Și grație tehnologiei și eliminării roaming-ului, reușesc să țin legătura și cu prietenii și rudele din țară. Am și venit destul de des, nu-s chiar o străină 🙂
Tot în astea șapte luni, mai ales de curând, mi-am pus niște gânduri în ordine și am reușit să avansez cu ele. Am învățat să gândesc un pic mai mult în afara unor limite pe care mi le puneam singură (dar vai, cât mai am încă de lucru aici).
Urmează o perioadă cel puțin la fel de interesantă. M-am înscris la altmba-ul lui Seth Godin, pe care aștept cu toate rămășițele de răbdare să îl încep în octombrie. Simt că poate fi una dintre cele mai valoroase experiențe de învățare și creștere de până acum dacă am să știu să fructific tot ce oferă.
Îmi e dor de acasă acasă?
Da, normal. De oameni, mai ales. Și chiar și de București un pic.
E Barcelona orașul în care vreau să rămân?
Pentru moment, da. Pe termen lung, însă, as vrea altceva (și nu înseamnă neapărat un singur loc).
Prima mutare e cea mai grea, dar e și momentul în care realizezi cât de multă libertate ai, de fapt. Iar cu libertatea asta poți alege orice – să rămâi, să te întorci, să mergi în altă parte. Orice răspuns e corect atât timp cât e aliniat cu ce îți dorești în etapa în care te afli.
Buna, Carmen! Am “nimerit” pe blogul tau de pe Facebook, dar cred ca ne-am mai intersectat drumurile prin Ro, pe cand lucrai la Omniconvert. Anyway – voiam sa iti spun ca am rezonat foarte tare cu concluzia ta – “E greu să îți faci prieteni la fel de apropiați precum cei de acasă într-un oraș nou”. Am trecut si eu prin asta, dar cred si sper ca e doar o etapa. Am descoperit ca, cel putin in Dublin, problemele si bucuriile unui expat sunt aceleasi, fie ca esti roman sau brazilian sau orice alta natie. Prin urmare, am reusit sa imi fac prieteni “ne-romani” printre alti noi veniti in oras. That’s my 2 cents. Oricum, felicitari pentru articol si curajul de a iesi din zona de confort.