Știi care e binecuvântarea și, din unele puncte de vedere, blestemul generației noastre? Avem atât de multe experiențe, știm să facem atât de multe lucruri și orice s-ar întâmpla, avem o listă întreagă de opțiuni pentru direcția următoare.
Pe de-o parte asta e bine, pentru că avem libertate.
Dar cu libertatea și lista lungă de opțiuni vine și frustrarea din paradoxul alegerii. Oare care dintre ele e cea mai bună? Care o să ne aducă mai mult sens și satisfacție în viață acum, dar și pe termen lung?
Din cauza acestui paradox văd că mulți dintre noi, me included, amânăm deciziile. Și a nu lua o decizie e tot o decizie, de cele mai multe ori mai proastă decât cea mai rea consecință a unei decizii luate și asumate. Și uite așa se dezlănțuie un soi de butterfly effect, una dintre consecințe fiind că rămânem în expectativă și neîmpărtășite niște daruri pe care le avem, dar de care nu se mai bucură nimeni altcineva.
Be patient, toată filosofia asta duce undeva, promit.
Duce la o provocare pentru noi: să ne gândim la ce suntem buni, ce ne place să facem și cum putem să creăm valoare pentru ceilalți.
Nu trebuie să fie ceva măreț, poate fi ceva ce nu ia mai mult de o oră pe săptămână.
Un exemplu care îmi place mult e Pyuric. Ea și-a luat pasiunea pentru lectură (și în special pentru Ryan Holiday, hehe) și a împachetat-o într-un newsletter săptămânal la care dacă nu ești abonat încă, nu ai nicio scuză. Face recomandări de cărți, articole de dezvoltare personală, iar newsletterul a dat deja naștere unui alt proiect conex – The CEO Library. Dă mai departe fără să ceară.
Și tot oferind, “se antrenează”, iar probabil în curând va oferi și mai multe lucruri, și mai utile, pentru că va avea feedback.
Pentru mine, blogul este unul dintre locurile în care încerc să creez ceva util și plăcut pentru voi, dar știu că pot face lucruri care să aducă o valoare mult mai mare decât ce scriu aici.
Sunt și ele in progress, no spoilers 🙂
Îți propun să te gândești ce lucru poți crea acum, într-o săptămână, care să fie la intersecția mulțimii lucrurilor la care te pricepi și a celor care le-ar prinde bine altora.
Și nu arunc mingea doar așa, către tine, la mișto. Mă bag și eu. Am să mă gândesc la același lucru și promit că vinerea viitoare revin cu un update, cu un proiecțel nou, oricât de mic.
Și hai să construim!
Always here for you, în caz că ai nevoie de ajutor sau doar vrei să dezbați idei.
Love ya. 💗