Dean Karnazes, american de origine greacă, este unul dintre cei mai populari ultramaratoniști din lume. După succesul primei sale cărți, Ultramarathon Man, a publicat un volum nou, Drumul către Sparta, care face parte din colecția IRun de la Preda Publishing.
Drumul către Sparta nu e una dintre cărțile clasice despre alergare, cu o latură motivațională, cât e un elogiu adus Greciei, locul unde a început povestea maratonului.
Legenda spune că Fidipide a fost unul dintre renumiții mesageri greci care alergau pe distanțe lungi pentru a livra vești în timp cât mai scurt.
Inițial, el a fost trimis din Atena către Sparta, pentru a cere ajutorul spartanilor în lupta atenienilor cu persanii. Distanța parcursă de Filipide atunci a devenit astăzi distanța Spartatlonului, adică o cursă de 250km, pe care astăzi atleții trebuie să o parcurgă într-un timp limită de 36 de ore.
Mai cunoscută decât alergarea lui Fidipide între Atena și Sparta e cea către Maraton, pentru a povesti ce s-a întâmplat la bătălia cu persanii, de unde se trage și numele probei de 42km. Așa cum poate știți, Fidipide a murit imediat după ce a livrat mesajul victoriei, iar Karnazes pune moartea lui pe seama oboselii acumulate din alergarea anterioară, între Atena și Sparta.
Misiunea principală declarată a lui Karnazes în noua lui carte este să reconstituie drumul lui Fidipide. Cea secundară a fost să descopere pământul strămoșilor săi greci.
Autorul și-a propus să reconstituie experiența lui Fidipide în aceleași condiții, o ambiție pe care au avut-o și alții înaintea lui. Adică fără geluri energizante sau alte ciudățenii pe care le folosim noi, alergătorii din 2018, ci doar bazându-se pe apa și alimentele găsite pe traseu. Nu știu dacă ne putem imagina cât de dificil e să faci asta.
Provocarea a fost, însă, să determine cu exactitate traseul. După câteva încercări, și-a dat seama că nu are cum să reconstituie pas cu pas un traseu pe care să-l ducă la capăt în mod autosuficient, găsind fructe și surse de apă pe măsură ce înaintează.
Am aflat câteva lucruri interesante, pe care poate nu toată lumea le știe. Unul dintre ele e că Jocurile Olimpice nu includeau proba de maraton până în 1896 și că femeile nu au putut să participe la ea până 1984.
De asemenea, interesant de dezbătut ar fi tendința originară spre minimalism a grecilor, care concurau la Olimpiadă nud. Dacă oamenii din triburile Tarahumara din America de Sud aleargă desculți, grecii erau și desculți, și dezbrăcați.
Călătoria lui Karnazes devine un pretext de reconectare cu rădăcinile lui grecești. Zeci de pagini din carte sunt doar elogii aduse bucătăriei, climei și obiceiurilor grecești. Dacă ai fost vreodată în Grecia, sigur ai să-ți amintești de câteva momente preferate citind despre măslinele uriașe și uleiurile aromate. Partea descriptivă a cărții, în care sunt elogiate peisajele și bucătăria, m-a dus cu gândul imediat la sloganul de țară al Greciei, Chosen by the Gods.
Chiar dacă nu alergi, noul volum al lui Karnazes te va face să înțelegi mai bine cum s-a născut maratonul și evoluția lui până azi, dar și ce îl face atât de atractiv printre alergători, de secole.
Nu știu dacă e o consecință a stilului american în general sau e ceva tipic lui Karnazes, dar am avut aceeași impresie ca după Ultramarathon man: omul nu-i deloc modest. Sau poate e invers, iar noi, românii/europenii, avem tendința să ne minimizăm valoarea.
Drumul către Sparta e o carte perfectă pentru vacanță. E de citit pe plajă, odihnit, așa cum citeai pe vremuri Legendele Olimpului în vacanța de vară, doar că acum n-ai să mai visezi la zei, ci la alergarea pe poteci însorite din tărâmuri calde.