“Va antrenati impreuna?” – Antrenamente solo vs alergari de grup

De cand impartim aceleasi poteci, aceeasi casa si participam la aproximativ aceleasi concursuri, Andrei si cu mine primim des intrebarea: “va antrenati impreuna?”.

Partea amuzanta e ca unul raspunde DA si celalalt, NU. Si partea cea mai amuzanta e ca amandoi avem dreptate.

Eu sunt aia care raspunde cu NU. Sa va explic de ce.

Ca sa fiu in stare de functionare decenta si sa nu ma simt ca un ardei umplut la orice alergare usoara, mie imi trebuie cel putin 3 alergari pe saptamana si un volum minim de 30 de km.

Altfel, daca trece prea mult timp intre alergari, am sa ma simt obosita si cu picioarele grele la fiecare dintre ele.

Motto-ul meu in viata e “sa sufar azi mai mult, ca sa sufar maine mai putin” – asa ca incerc sa pastrez o oarecare consecventa in antrenamente, ca sa nu ma chinui mai tare dupa o pauza prea lunga. (Totusi, se intampla destul de des si pauzele astea).

Alergarile mele se impart in 3 mari categorii: alergari usoare de intretinere/revenire, antrenamente de intensitate si ture pe munte/drumetii/easy long runs. Pe primele imi place de multe ori sa le fac singura, pentru ultimele prefer companie de fiecare data, iar pentru cele de la mijloc, e dupa cum se nimereste.

Asadar, daca facem socoteala, Andrei alearga cu mine in urmatoarele situatii:

– easy run de mentinere si de bucurat de potecile de pe langa Brasov – as zice ca ma insoteste la maximum 30% dintre alergarile de genul asta pe care le fac,
– ture de drumetie sau alergare usoara pe munte – 99,99% din cazuri (dar turele nu sunt atat de dese),
– iar la antrenamentele de intensitate, din ce am facut eu in ultimele 6 luni, as zice ca m-a insotit la vreo 7-8-maximum 10 antrenamente. Si chiar daca vine cu mine, isi face antrenamentul lui. Nu-l folosesc ca “iepure” niciodata si ar fi si culmea sa ii cer sa alerge in ritmul meu, cand are ceva mai rapid in plan. Ce-i drept, cand vine, uneori alerg si de rusine ­čÖé

Poate e mai clar acum de ce imi vine sa zic ca nu ne antrenam impreuna. Eu mereu fac ceva mai multe alergari decat el. De nevoie.

Pe de alta parte, daca il intrebati pe el, o sa va spuna “ba da, ne antrenam impreuna”. Pentru ca alergarile alea usoare la care iese cu mine, turele pe munte si cele cateva antrenamente de intensitate sunt aproape singurele lui antrenamente. Mai face din cand in cand cate o “incaineala” cu baietii, dar mai rarut.

Deci, din punctul lui de vedere, cam de fiecare data cand iese la alergat, sunt si eu pe acolo.

Alergare in Barcelona. Unul sufera, altul face selfies

Cum e mai bine?


Pentru mine, alergarile solo sunt ca un dus cu apa rece. Imi tin simturile alerte – de la orientare, la curatat mintea si pana la efortul perceput. Asa ca prin Brasov chiar am nevoie sa alerg singura din cand in cand.

Asta desi mi-as dori sa ma sincronizez cu programul altor alergatoare si sa mai iesim la cate un easy run impreuna, dar nu iese sau, daca ar fi iesit si nu am intrebat, dam nas in nas pe poteci.

Poate suna ciudat, dar uneori, pe un traseu mai dificil sau la un antrenament mai greu, ma motivez mai bine daca sunt singura.

De multe ori am impresia ca si la alergarile usoare stau altii dupa mine sau am tendinta sa decid ca nu pot sa trag prea tare si devine frustrant. Pentru sinceritate, ma ajuta sa fiu singura pentru ca nu e nimeni acolo la care sa ma plang “du-te tu, ca eu nu ma simt in forta”. Ca daca apuc sa ma plang, s-ar putea sa ma si cred.

Dar cand e vorba de intensitate mai serioasa, imi prinde bine sa alerg cu cineva care trage doar un pic mai mult decat cred eu ca pot. E fina linia intre “nu pot” si “imi spun ca nu pot, dar de fapt pot”.

Ce am ajuns sa invat in timp si sa accept sunt reactiile mele la efort si nevoia de a alerga singura sau cu altcineva. Si, evident, nevoia de a alerga. Pentru ca asta e marea diferenta intre mine si Andrei: eu am nevoie de toate alergarile astea, singura sau nu, ca sa fiu pe linia de plutire.

In schimb, el poate face pauza doua saptamani, dupa care iese la o alergare si ia toate coronitele de pe traseu. As vrea eu sa functioneze si picioarele mele la fel.

Per total, cred ca asta e raspunsul corect si deocamdata e bine asa cum e: ne antrenam impreuna, dar nu tot timpul.


Daca esti la inceput…

…in alergare, iti recomand sa nu alergi tot timpul singur.

Iesi cu prieteni mai experimentati sau cu grupuri de alergatori. Procesul de invatare va fi mult mai rapid si vei economisi timp, bani, energie, accidentari etc, doar invatand din experienta altora.

Iar daca incepi sa faci ceva intensitate sau trasee pe care nu le cunosti, ia cu tine pe cineva care merge (sau e dispus sa mearga) in ritmul tau.

Totusi, ai grija cu cine te sfatuiesti. Eu as zice ca experienta ca alergator + performanta (si eventual experienta de antrenor/mentor) e formula castigatoare.

Tu cum preferi sa alergi? Singur? Ai o persoana cu care tii acelasi ritm si alergati impreuna? Sau mergi la alergari de grup?


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *