Zvizdan, în traducere englezească The High Sun, este cel mai recent film al regizorului croat Dalibor Matanic. L-am văzut la Cinema Studio, în cadrul Les Films de Cannes a Bucharest, într-o sală în care s-a plâns pe ascuns și s-a râs în hohote.
Simbolistica e năucitoare încă de la început, prin paralelele pe care le face regizorul. Trei povești de dragoste la distanță de 10 ani una de alta, începând cu 1991, descriu ce rămâne din viață, planuri și dragoste după ce trec ura etnică și războiul. Personajele principale sunt jucate de aceiași actori, în același loc, petrecute pe fondul conflictului croato-sârb și al rănilor lăsate de război în oameni și în țările lor.
Totul se petrece la granița sârbo-croată dintre două sate tipic balcanice, unde fiecare are propria înțelegere a războiului. În esență, mesajul e că celălalt – ieri frate – azi e dușman. Asta e o piedică în calea iubirii adolescentine, a prieteniei și, într-un final, a vieții.
