Libertatea de a călători e probabil lucrul care îmi lipsește cel mai mult în perioada asta în care suntem datori să rămânem acasă, din cauza pandemiei de COVID19.
Dar timpul petrecut între patru pereți mă face să-mi doresc și mai mult să reiau niște planuri care erau de mult pe listă, dar nu s-au concretizat.
Iată top 5 experiențe outdoor pe care le am pe listă, după ce trece carantina.
Anul trecut am umblat, la invitația Goodyear, prin niște zone din țară în care nu mai fusesem niciodată. Împreună cu o echipă de bloggeri implicați în proiectul #Goodyear4x4, am explorat Cheile Buții în primăvară și satele săsești din Transilvania, în toamnă.
Expedițiile tuturor echipelor din proiect au acoperit mii de kilometri prin țară și traseele n-au fost deloc dintre cele mai accesibile. Ca să vă faceți o idee, priviți doar unul dintre filmele făcute de Răzvan cu drona, mai jos.
Pe lângă experiența excelentă pe care am avut-o noi și poveștile pe care le-am împărtășit pe bloguri, am mai rămas cu ceva în urma expedițiilor: Goodyear tocmai a lansat un ghid 4×4 de 100 de pagini cu traseele pe care le-am parcurs în proiect.
Centrul Vechi e un loc pe care îl cam evit, dintr-o listă lungă de motive. Observ, însă, că devine foarte turistic, iar în fiecare lună se mai închide câte un local, ca să apară altul în loc. Dintre ele, sunt puține care să câștige și la concept, și la produs, și la atmosferă. Weekendul trecut am fost într-un astfel de loc, Shoteria, un bar unde se beau doar shot-uri și care se recomandă drept “Stație de primă alcoolizare și de reabilitare”.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că Shoteria își propune să fie locul unde te duci să te pregătești cu câteva shoturi puternice, apoi pleci în locul în care vrei să petreci, după care, spre dimineață, te întorci pentru shoturi de reabilitare pe bază de zeamă de varză și alte ingrediente alungătoare de dureri de cap. În termeni sportivi, e locul unde faci încălzirea dinainte de antrenament și stretchingul de după.
Cred că nu e greșit să zic că este singurul bar care își trimite clienții în altă parte să petreacă.
Oferta de shoturi este foarte vastă și, din ce am înțeles, barmanii sunt adevărate talente în domeniu. În meniu au shot-uri recomandate pentru femei și pentru bărbați, dar puteți comanda de care vreți. Eu am gustat câteva pe bază de prosecco și alte licori dulci și colorate, cu nume sugestive, de genul Pornstar. Preferatul meu a fost shot-ul After Eight, mentolat, care vine cu o pătrățică din ciocolata cu același nume deasupra. Instant win.
Duminica trecută am alergat la al treilea semimaraton pe asfalt, în București. Deși alerg mai rar decât acum doi ani, mi s-a părut o cursă mult mai scurtă decât anii trecuți și am scos un timp destul de bun (cel mai bun de până acum).
Nu știu dacă ați citit așa de multe lucruri despre impactul cuvintelor și al gândurilor asupra lucrurilor care ni se întâmplă. Poate multe exemple par aberații și poate chiar unele sunt, dar am o dovadă că sunt mai strâns legate decât ați crede.
Să vă povestesc. Ne propuseserăm, după aproximativ 2:20 la primul semimaraton de acum doi ani și aproximativ 2:02 anul trecut, să scoatem sub două ore la cel de duminica trecută. E un timp bun și în același timp destul de comod pentru noi.
Play & read – coloana sonoră care m-a ținut în priză pe traseu
Cel mai puternic drog legal, absolut sănătos și chiar recomandat este alergarea montană. M-am convins de asta după 42 de kilometri alergați pe dealurile din Moeciu, pe 2400 diferență de nivel, la cea mai intensă alergare din viața mea de până acum, numită oficial Ecomarathon 2015.
Așa îmi explicam eu plăcerea energia nebănuită și viteza cu care continuam să alerg pe finalul maratonului, după o cursă istovitoare și mai ales după faimoasa urcare abruptă de 2 km din a treia buclă a maratonului. Eram pur și simplu într-o stare de extaz, alergând cu viteză pe o potecă îngustă, cu Bucegii imenși și plini de zăpadă în stânga și o vale cu case pierdute printre păpădii, în dreapta. Îmi imaginam că așa trebuie să se manifeste și drogurile puternice și îmi venea să râd când mă gândeam ce-or spune despre mine alergătorii din spate, care mă vedeau cum planez cu brațele deschise când bătea vântul din față.
Indiferent ce am face, starea în care suntem e cea mai importantă. La un moment dat, nu se mai pune problema de rezistență la efort, ci de o stare de bucurie pentru ce se întâmplă exact în acel moment. Flux. Am alergat EcoMarathonul cu zâmbetul pe buze și chiar cu chef de dans, pe urcările mai dificile, când îmi puneam căștile.
Hai să vă povestesc cum a fost cursa, de la nivelul meu, dar țineți minte că a fost primul meu maraton montan și că, pentru concurenții favoriți, cei care s-au dus pentru performanță, probabil a fost destul de diferit.
Before
Cu vreo două zile înainte de alergare, m-au cuprins emoții mai mari decât la BAC. Măcar acolo învățasem lecțiile, dar de data asta eram la prima mea alergare montană și nu știam la ce să mă aștept. Degeaba îmi spunea Monica să mă relaxez, că e fezabil. N-aveam deloc încredere în mine.
Nici n-am fost în stare să împachetez cum trebuie. Mi-am luat mai multe tricouri și mai mulți pantaloni, pentru că nu mă hotăram cu ce să mă îmbrac. Până la urmă, am alergat cu un tricou vechi și colanți până la genunchi, o alegere foarte bună, deși mi-a lipsit o geacă la Cheile Grădiștei, când a început ploaia. (am descris echipamentul complet la finalul articolului)
De la o vreme aud despre o mulțime de proiecte interesante, cu foarte mult potențial, începute de tineri români. Mă bucură energia asta antreprenorială și dorința curajoasă de a schimba ceva. Azi vreau să vă povestesc despre două proiecte care pot avea un impact foarte mare, sunt fun, țin cont de nevoi reale și sunt toate pornite de tineri care mai au destul până împlinesc 30 de ani.
Bike Angel – dispozitivul care îți găsește bicicleta furată
Primul proiect se numește Bike Angel și e gândit de Tiberiu Anghel și Bogdan Claru. Ca să dau un pic rewind, pe cei doi i-am cunoscut acum câțiva ani în Amsterdam, pe vremea când erau studenți acolo. Și ca orice student în Olanda, aveau fiecare aproximativ 1.5 biciclete. Adica fiecare avea câte o bicicletă, dar mai aveau una pentru musafiri.
Atunci le-a venit și inspirația de a crea un sistem de urmărire pentru biciclete, în cazul în care sunt furate. Asta face Bike Angel, un dispozitiv wireless care se pune în cadrul bicicletei și ajută la localizarea ei prin GPS. Apoi, sistemul se conectează prin bluetooth la aplicația de mobil Bike Angel și îți va trimite un SMS de fiecare dată când dispozitivul detectează mișcare neobișnuită cu ajutorul accelerometrului, mișcare pe care o poate asocia cu furtul.
Cel mai fain concert Vunk la care am mers a fost la Tulcea. De fapt, nu chiar în oraș, ci la Sfântu Gheorghe, în timpul Festivalului Anonimul, pe care nu-l ratez de vreo 8 ani. Au cântat chiar în camping, unde se proiectează filmele din festival, și au creat un moment de luat acasă ca amintire pentru toți cei de acolo.
Și lor le-a plăcut la Tulcea, spun asta și în video-ul de mai jos, așa că se întorc. Turneul Înconjurul Lumii va ajunge la Tulcea pe 4 aprilie, când Vunk va cânta la Teatrul Jean Bart. Vă recomand călduros să mergeți dacă sunteți prin oraș sâmbăta viitoare, mai ales dacă nu i-ați mai văzut până acum live.
Am din partea celor de la Vunk pentru voi și o invitație dublă de făcut cadou. Pentru că îmi imaginez ce înseamnă agitația unui turneu pentru o trupă, îmi dau seama că nu apucă întotdeauna să vadă tot ce-i mai frumos din locurile în care ajung. De aceea, dragi tulceni, aș vrea să ne mobilizăm și să le dăm recomandări de lucruri pe care să le facă atunci când vin la Tulcea.
Ce să viziteze? Unde să iasă în oraș? Unde să mănânce (asta mă interesează și pe mine, niciodată nu am putut să recomand cuiva un restaurant bun cu mâncare pescărească în Tulcea pentru simplul fapt că eu mereu mănânc acasă)?
Festivalul de Film NexT e pe ultima sută de metri cu pregătirile. Va avea loc între 15-19 aprilie și, la fel ca anii trecuți, va cuprinde în competiție filme de scurt și mediu metraj.
Peste 100 de filme vor rula la câteva cinematografe și localuri din București – Cinema Studio, Cinema Pro, ICR, Elvira Popescu, Club Control, J’ai Bistrot, Cărturești și ArCuB.
Ca la majoritatea festivalurilor, vor veni și oamenii care au lucrat la aceste filme. Este vorba de regizori, sound directori și mulți alții, care sosesc din toată Europa și au nevoie de cazare.
Organizatorii festivalului au propus o idee de tipul couchsurfing și caută bucureșteni dispuși să îi găzduiască pentru una sau mai multe nopți. Argumentele sunt evidente – e low cost (adică no cost), are potențial de networking și cine știe ce idee măreață de film se poate naște la cafeaua de dimineață, dacă o bei cu cine trebuie 🙂
Mi se pare foarte interesantă ideea și chiar aș vrea să aflu dacă suntem suficient de deschiși încât să primim artiști străini în casă.
La schimb, organizatorii oferă intrare liberă la toate proiecțiile și petrecerile festivalului, precum și la un prânz cu invitații.
Ce ziceți, vă tentează?
Tot ce trebuie să faceți este să completați un formular de găzduire și să îl trimiteți până pe 31 martie.
Când am cunoscut-o pe Mihaela Noroc, la un vin fiert la Lente, mi-am dat seama că nu stă prea mult într-un loc. Setea ei de descoperire o purtase deja prin cele mai frumoase locuri ale globului. Îmi vorbea cu pasiune despre Asia, orașe aglomerate, plaje paradisiace și oameni surprinzători, iar eu îmi făceam deja o hartă și un plan în minte în timp ce o ascultam.
Nu a trecut mult și mi-a scris despre Atlasul Frumuseții, pe care voia să îl înceapă cu ajutorul unui sponsor. I-am dat câteva sugestii, însă nimeni nu a susținut-o la început. Când au început să apară primele fotografii, însă, n-am văzut niciun nume de brand, niciun “susținut de…”, “proiect realizat cu ajutorul …”. Mihaela era pe cont propriu.
Asta a însemnat să se descurce cu propriul buget și, uneori, să stea în condiții mult inferioare frumuseții pe care o vedeți în fotografiile ei. E normal, ați putea spune. Oricui îi vine o idee și crede suficient în ea n-are decât să se descurce. Însă în cazul unui proiect de o asemenea amploare, despre care au scris cele mai citite și mai apreciate publicații din lume, a fost o oportunitate pierdută de orice brand care s-ar f potrivit cu ideea proiectului, ar fi putut să ajute și nu a făcut-o.
“Ideea proiectul s-a nascut în Etiopia, în luna ianuarie a lui 2013. De câțiva ani, eu și soțul meu faceam cel puțin o călătorie mai lungă în afara Europei, în fiecare iarnă. Toate economiile pe care le strangeam, le investeam in aceste voiaje cu buget redus, pe cont propriu si cu rucsacul in spate. Etiopia a fost o revelatie pentru mine, ca fotograf. Acolo am descoperit cele mai interesante chipuri feminine pe care le văzusem vreodată. Femeile etiopiene sunt delicate și pline de feminitate, deși trăiesc la fel ca acum câteva sute de ani.”, povestește Mihaela.
La fel ca pisicile sau Nutella, fericirea are o zi oficială trecută în calendar, chiar dacă ne bucurăm de ea în fiecare zi. Ziua Fericirii pică pe 20 martie, într-o vineri, conform deciziei ONU. Și pentru că este una dintre resursele care nu se epuizează dacă le oferim și altora, ci din contră, vă propun două feluri în care putem sărbători această zi.
În primul rând, vă invit la film. Pe 20 martie, de la ora 20.00, Institutul pentru Fericire aduce la Connect Hub filmul “Hector în căutarea fericirii”. Filmul e regizat de Peter Chelsom, care a făcut și Serendipity.
Din trailer pare genul de comedie haioasă și inspirațională, perfectă pentru un final de săptămână și un final de iarnă.
Humans of New York nu mai e de mult doar una dintre paginile de facebook celebre pentru fotografiile și poveștile unor trecători oarecare. Probabil ați auzit despre imensa campanie de crowdfunding în care s-au strâns peste 1,4 milioane de dolari pentru a crea un fond de burse cu care mai mulți elevi dintr-o comunitate cu posibilități reduse să poată merge în vizită la Harvard.
Pe lângă poveștile care trag cu ochiul în viața oamenilor de rând și faptele bune posibile cu ajutorul comunității din jurul paginii, HONY este o oglindă extrem de actuală și precisă a realității sociale și a psihologiei umane. Miile de comentarii de la fiecare fotografie, despre fiecare poveste, sunt mai grăitoare decât orice studiu despre ce cred, ce fac, ce sunt oamenii din jurul nostru și din alte colțuri ale lumii.
Răsfoiesc deseori comentariile și am găsit povești cel puțin la fel de interesante și emoționante: oameni care au fost bolnavi sau au avut apropiați bolnavi le oferă susținere celor cu aceleași probleme, recomandări de cărți, încurajări, politică, tot ce vrei. Nu mai zic de umorul absolut savuros. Dar apare și reversul, în special în poveștile dependenților de droguri. În timp ce unele comentarii sunt lăsate de medici care se oferă să îi ajute sau oameni care au trecut prin aceeași experiență, aici apar cel mai des ura și frustrarea. Și e puțin ciudat să vezi că, atunci când o tânără povestește cât de greu îi e să renunțe la dependențe, apar comentarii pline de ură (de tipul “meriți tot ce ți se întâmplă și nu e corect ca tu să fii în viață și alți oameni nevinovați să moară” – am parafrazat un comentariu lăsat de o româncă).
Mai sunt doar câteva ore până la deschiderea oficială a noii librării Cărturești Carusel, a șaptea din București. Deschiderea era așteptată de mult, dar întârzierea nu a făcut decât să crească suspansul.
Principala senzație au fost imaginile cu interiorul clădirii de pe Lipscani 55, fost sediu al băncii Chrissoveloni, reamenajat de biroul de arhitectură Square One. Vitraliile de sub acoperișul din sticlă i-au adus băncii numele de Caruselul Luminilor, de unde și numele librăriei.
La recepția privată dinainte de deschidere am trecut pe la toate cele 6 niveluri ale clădirii. La subsol se află produsele multimedia, la parter – papetărie, decorațiuni, accesorii, vinuri și ciocolată, următoarele două etaje sunt cu cărți și produsele creatorilor români din galeria ROD (găsiți acolo și tricourile Printoteca), apoi urmează un etaj pe care vor fi în permanență expoziții de artă și diverse evenimente culturale, iar la ultimul nivel se află un bistro.
Italia are un aer de vacanță. Cred că așa-l identific cel mai bine și ăsta e motivul pentru care trag mereu încolo de acum 4-5 ani, când am mers prima dată la Roma. Cafea bună, oameni relaxați, peisaje, vreme blândă și mâncăruri care te fac să uiți ce-s ăia carbohidrați.
Până acum, experiența mea cu Italia se rezumă la două excursii la Roma și încă două mai vaste, în care am trecut prin Vicenza, Venezia, Verona și Padova.
Citește mai mult
Eram în vacanţa de vară dintre clasa a XI-a şi a XII-a. Suficient de mare încât să mă simt stânjenită când tatăl meu a insistat să mergem în Satul de Vacanţă din Mamaia special ca să trag eu la ţintă la una dintre tarabele care promiteau ursuleţi de pluş trăgătorilor de elită de pe litoral.
Degeaba protestam eu că arma nu e reglată, că e mai în vârstă decât noi doi la un loc. Era tare mândru că fata lui face nu doar mate şi română la şcoală, ci şi tir. Aşa că i-a ordonat băiatului de la tarabă să pregătească arma. Şi, dacă tot ne jucam serios, a ajuns la concluzia că e prea uşor pentru mine să trag la ţintă. Ar trebui să trag în ţigară!
În toamnă, trecând pe lângă Ana Pan din Dorobanți, am văzut obloanele trase și un mesaj ce anunța ceva nou în scurt timp.
Zilele trecute am fost la evenimentul de lansare și am descoperit o cafenea-cofetărie care și-a schimbat nu doar decorul, ci a trecut printr-un proces de rebranding care i-a dat un aer fresh și un nou nume – Ana Baking Co.
Noua cafenea e spațioasă, decorată în stil urban New York-ez, modern și cald. Sunt multe cafenele în Dorobanți care arată bine, însă cred că era nevoie de un loc care să pluseze acolo unde alții au zone sensibile. Mă refer la meniu, atmosferă, personal pregătit și prețuri, dar și la spațiul de desfășurare.
