Cât de departe ajungi cu 28 de euro?

kerDragi călători mai mult sau mai puțin începători, azi vă propun un experiment pornind de la preţul transportului naţional şi internaţional. Haideți să luăm suma de 28 de euro (125 de lei) și să vedem cam cât de departe poate fiecare dintre voi să ajungă cu ei.

Dacă pornim de la prețurile standard, fără alte artificii, nu ne-ar ajunge nici măcar de un bilet de microbuz București-Tulcea și retur, care costă în total 140 lei. Poate Brașovul sau Constanța ar fi variante bune dacă vrei o destinație clasică.

Nici cu trenul nu faci o afacere prea bună. Cei 28 de euro îți ajung să mergi până la Cluj, într-o cușetă de 6 paturi și…să rămâi acolo, că nu mai ai fonduri pentru retur.

Dar voi, fiind descurcăreți, sigur v-ați gândit și la alte variante. Poate, dacă v-ați uni 4 persoane într-o mașină, ați ajunge până în Bulgaria și înapoi. Sau ați face autostopul și ați plăti cei 28 de euro șoferului până în Belgrad. V-ar trebui ceva noroc sau un decolteu pentru varianta asta.

Cu suma asta, eu aș mai lua câțiva prieteni și aș merge cu mașina până la Timișoara și înapoi. N-am ajuns acolo până acum, de teamă că e așa departe de Tulcea, încât mi-ar trebui pașaport 🙂

Dacă ați pleca acum de acasă cu 28 de euro pentru drum, cât de departe credeți că ați putea ajunge? Care e cel mai low cost distanță făcută de voi până acum? Includem aici și autostop (dar nu cel gratuit, pe ochi frumoşi), şi trenuri cu reduceri pe cupoane etc. Dacă vă puneți talentul de hackeri de transport la lucru, promit că vin cu o surpriză frumoasă 🙂

 

Lasă-l să sune

bmsMi se pare fascinant cât de repede putem trece de la gălăgie exterioară şi interioară, la relaxare şi împăcare deplină. Sau invers. Există un milion de lucruri mărunte care interferează cu starea noastră de calm şi de bine şi nici măcar nu le observăm.

Cred că sunt foarte puţine situaţii în care nu am răspunde la telefon, de exemplu. Îl luăm la masă, la  toaletă, iar dacă îl uităm acasă într-o zi, suntem rupţi de lume. Bipăie, bâzâie, fluieră, sună, vibrează şi întrerupe momentele în care ne simţim bine. Uneori mă gândesc că e o mare capcană treaba asta, să poţi fi contactat oricând, oriunde ai fi.

Citește mai mult

Un joc pentru iubitorii de călătorii

Am descoperit un joc cu un mare potențial de a crea dependență. E un frate 2.0 al țomapantului și al jocului meu preferat de geografie din generală – “țări și capitale”.

GeoGuessr folosește imagini de pe Google Street View, iar jucătorii trebuie să ghicească din ce zonă sunt fotografiile. Te poți plimba cu săgețile și poți descoperi indicii – fie plăcuțe informative de pe care deslușești ceva, fie vezi oameni de culoare și ai șanse mai mari să ghicești măcar continentul. Evident, n-ai cum să dai zoom out şi să vezi pe hartă unde eşti 🙂

De cele mai multe ori te poți orienta doar după relief și vegetație, unde se vede cu adevărat daca ai fost atent la orele de geografie sau în călătoriile mai lungi. Uneori e cam greu să te trezeşti in the middle of nowhere şi să bifezi pe hartă, dar sfatul meu e să nu te grăbeşti şi să foloseşti toate indiciile din jur.

Jocul nu cuprinde decît zonele acoperite de Google Street View, deci în destinaţii exotice comuniste nu ai cum să aterizezi, însă te poţi trezi în Antarctica, lângă Marea Barieră de Corali, la Grand Canyon sau chiar la Bran.

După câteva răspunsuri, jocul îți calculează un punctaj cu care te poţi lăuda pe reţelele sociale. Dacă ai cu ce.

geo geoguessr

 

Hai să licităm pentru proiectele unor tineri cu iniţiativă!

pactStiţi cum stă treaba cu licitaţiile caritabile în România, nu? Se adună o mulţime de oameni din topul Forbes, doi moderatori carismatici de la TV, nişte produse de lux şi apoi stai să vezi, că nimeni nu se înghesuie să liciteze. S-a cam dus vestea că oamenii care au, nu dau.

Şi atunci, apar iniţiative cum este licitaţia organizată de Fundaţia PACT, care îşi propune să strângă fonduri printr-o licitaţie caritabilă la care poate participa oricine. De data aceasta, PACT vrea să ajute tinerii din sudul ţării care au un plus la iniţiativă pentru comunitatea locală, dar un minus la fonduri.

Pe 22 mai îi puteţi ajuta şi voi, participând la Dar din dar se face, un eveniment pentru oameni buni care vor să sprijine alţi oameni buni. Sunt oameni care vor să schimbe ceva pentru ei şi comunitatea în care trăiesc, cum e Rodica, din Barca, o tânără care şi-a deschis o croitorie şi a oferit locuri de muncă şi altora.

Gândiţi-vă că e nevoie de numai 350 de lei de la 10 persoane pentru a finanţa un proiect care le poate schimba viaţa oamenilor din sudul ţării. Un curs de recalificare pentru adulţi costă în jur de 1500 de dolari, însă înseamnă enorm pentru o comunitate cu şanse limitate.

Iată pentru ce poţi licita:

Citește mai mult

Aventura filipineză, partea a II-a – Muzica pustietăţii

f11Insule, planuri şi paradigme

În Busuanga, soarele apune la ora 18.00, câinii încep să latre la 03.00, iar cocoşii cântă la 04.00.

Am petrecut două nopţi în sătucul Conception, la o pensiune de care avea grijă un englez. Ca să vă daţi seama despre culoarea locală, trebuie să ştiţi că Filipinele sunt pline de americani, englezi, australieni sau europeni din ţări mai friguroase. Mulţi sunt turişti, dar cei care rămân au decis să dea viaţa middle class şi mersul la birou pe liniştea insulelor. Unii şi-au deschis pensiuni, alţii oferă cursuri de scufundări sau au tot felul de alte afaceri, asezonate cu câte o nevastă filipineză. Şi sunt fericiţi.

Englezul nostru, Luke, a fost destul de primitor. Ne-a ajutat să ne refacem planul excursiei, ne-a dat sfaturi despre mijloacele de transport şi ne-a dat şi telefonul lui, să căutăm zboruri online. Pensiunea era simpatică – cu bar, terasă chiar pe malul apei, iar camerele erau curate. Singura surpriză au fost cele două găleţi din baie. În Filipine, mai toate pensiunile au două găleţi mari în baie – una cu apă sărată, pentru toaletă, şi una cu apă dulce – pentru duş. N-are rost să vă povestesc cât de mult ne-am apropiat eu şi Lara în vacanţa asta.

Când i-am cerut să ne încălzească un ibric cu apă caldă ca să ne spălăm pe cap, probabil că Luke ne-a băgat în categoria prinţeselor răsfăţate care se plimbă pe banii părinţilor. Pentru că acolo nimeni nu face baie cu apă caldă când afară sunt 35 de grade. Dar ne-a ajutat cu ibricele.

Citește mai mult

Aventura filipineză, partea I – Românca, libaneza şi spaniolul au plecat în insule

F15Dacă te-ai hotărî azi să începi să vizitezi în fiecare zi câte o insulă din Filipine, ţi-ar trebui vreo  20 de ani ca să le vezi pe toate. Dar ai nevoie doar de câteva zile să-ţi dai seama că ţărişoara aia merită efortul.

Noi – o româncă, o libaneză şi un spaniol – am plecat de la casele noastre cu gândul să vedem o mulţime de locuri. Dar socoteala filipineză ne-a demonstrat că, atât timp cât nu ne putem folosi de teleportare, nu putem vedea decât jumătate din ce ne propusesem.

Am petrecut tot timpul în insulele din Palawan, fascinaţi de sălbăticia de acolo, iar în ultima zi am fost în extrema cealaltă, adică Boracay – una dintre cele mai bine cotate plaje din lume, dar şi foarte turistică.

Ne-am întâlnit cu toţii în Barcelona şi am zburat spre Manila cu două escale – Frankfurt şi Beijing.  După un drum lung, am ajuns la Manila într-o noapte de joi spre vineri, la ora 2. Momentul când m-am dat jos din taxi a fost singura dată când m-am întrebat dacă nu cumva era mai bine să păstrez zilele de concediu pentru Delta Dunării.

Citește mai mult

Bookmarks pentru bilete ieftine

Peru la 300 de euro? New York la 330 euro? Zanzibar la 335 euro? Parcă sună prea ieftin, nu? Parcă ţi-e teamă să nu te plimbe cu avionul din hârtie şi să strige cineva Allah Akbar în mijlocul cursei.

Până să citesc articolul de pe tedoo.ro, habar n-aveam că sunt oameni care îşi câştigă existenţa din vânătoarea biletelor de avion ieftine. De atunci, însă, am descoperit că sunt chiar mulţi 🙂 Unii şi-au făcut site-uri exact pe profilul ăsta şi anunţă cele mai bune oferte ale companiilor aeriene.

De obicei, eu am mai întâi ideea de a pleca undeva anume şi abia apoi caut bilete. Însă când mai găsesc oferte foarte bune, ajung la concluzia că ar fi păcat să nu profit de ele. De când intru pe site-urile cu bilete de avion ieftine, parcă ordinea s-a schimbat şi destinaţia nu mai vine prima. Din moment ce toate sunt foarte ieftine, ai nevoie de puţină spontaneitate şi de nişte zile de concediu pentru a te hotărî de azi pe mâine că pleci pe alt continent.

Dacă nu v-aţi luat încă tot concediul pe anul ăsta şi aveţi nişte bani pe card, iată câteva dintre sursele pe care le răsfoiesc eu pentru oferte la biletele de avion. Majoritatea sunt cu plecare din alte oraşe europene – Madrid, Varşovia, Paris, Londra etc. Însă ieşi ieftin cu tot cu drumul de la Bucureşti până acolo.

Citește mai mult

Urmează staţia Filipine, cu peronul în necunoscut

el nidoNu ştiu dacă aţi auzit vreodată de fenomenul numit frequency illusion, dar sigur vi s-a întâmplat.

“Frequency illusion – the illusion in which a word, a name or other thing that has recently come to one’s attention suddenly appears “everywhere” with improbable frequency”, zice Wikipedia. Mai pe româneşte, e ca atunci când te gândeşti că te-ai apuca de baschet şi când deschizi televizorul e un meci de baschet, când mergi la mall e reducere la mingi, iar geamul de la scara ta de bloc a fost spart de nişte copii care se credeau Michael şi Magic.

Cam aşa a fost pentru mine cu plecarea în Filipine. Vorbeam în toamnă cu nişte prieteni despre cum ar fi să mergem undeva, departe, cam până în Filipine. Am râs şi am început să fim mai atenţi la biletele de avion pentru ţările calde, dar nu neapărat în zona aia. După ceva vreme, am auzit că cineva s-a mutat pe strada Manila. Iar apoi am văzut un fotoreportaj cu nişte bone filipineze. Apoi am dat peste albumul cuiva de pe Facebook cu poze din Palawan. Şi, într-un final, îmi bâzâie whatsapp-ul cu vestea că au apărut nişte bilete relativ ieftine. (am să detaliez într-un articol viitor cât a costat totul, dar credeţi-mă că e foarte accesibil).

În plus, o atracţie turistică importantă sunt Chocolate Hills. Astea sunt vreo 200 de dealuri conice, înconjurate de copaci la poale, dar pe care nu creşte decât iarbă. Toamna, iarba se usucă şi de aici numele. Interesant este ca Chocolate Hills se întind pe suprafaţa mai multor sate din provincia Bohol, printre care şi satul Carmen. Ciocolată – Carmen. Dacă nici ăsta nu e un semn…

Citește mai mult

Londra, la prima întâlnire – ce am văzut, ce mi-a plăcut şi cât a costat

Palaria asta simpatica a ramas in aeroport :(
Palaria asta simpatica a ramas in aeroport 🙁

În conştiinţa mea turistică, Londra a fost mereu în triunghiul capitalelor accesibile şi obligatorii, lângă Roma şi Paris. Mai exact, după Roma şi Paris, pentru că asta a fost ordinea în care le-am vizitat. Aş trece şi Barcelona pe lista asta, însă deocamdată nu-mi vine să pun minunăţia aia de oraş lângă nimic altceva – m-a vrăjit prea tare.

Revenind la Londra, am luat biletele dintr-un motiv cât se poate de neprevăzut. M-au anunţat nişte prieteni că vor fi acolo în weekendul respectiv şi am găsit bilete foarte ieftine. Pentru Londra, de obicei, preţurile sar de 100 de lire, dar eu le-am găsit cu 300 de lei la Wizz Air. Chilipir! But there’s a catch, vorba englezului – Wizz Air zboară pe Luton, iar ca să ajungi din Luton până în centrul Londrei şi înapoi, mai adaugi la buget încă 35 de lire, cel puţin. Plus un Oyster card pentru metrou care te costă 5 lire şi pe care îl poţi încărca în funcţie de cât crezi că te plimbi. Partea bună e că poţi returna Oyster card-ul şi îţi poţi recupera cele 5 lire, dar eu l-am păstrat, ca să am un argument în plus pentru a reveni.

Ce poţi să faci într-un weekend la Londra? Chiar dacă pare din scurt, cu nişte ambiţie şi pantofi comozi, poţi să vizitezi foarte multe.

Citește mai mult

Dragoste fără vârstă

povesti NiveaMă uitam zilele astea în galeria fotografiilor încărcate de paricipanţii la concursul Nivea – cele mai frumoase poveşti de dragoste. S-au înscris o mulţime de cupluri, iar unii au încărcat chiar fotografii cu ei înşişi, dovada perfectă că dragostea de sine învinge 🙂

Dar fotografia care m-a impresionat este aceasta. Mi-a amintit de o zi de vară în care mă plimbam cu nişte prieteni şi am primit un cot subtil care îmi spunea “ia uite la mamaie şi tataie de pe bancă, ce se mai pupă”. Când aţi văzut ultima dată un cuplu de peste 50 de ani stând pe bancă, lângă un lac şi sărutându-se?

Povestea s-a întâmplat în Germania. În România, a fi afectuos cu soţul sau soţia nu mai e o prioritate. Din contră, parcă e tabu, mai ales în public. Mai dansaţi la o nuntă, îi mai săruţi mâna pentru masa de Revelion, dar cam atât. Şi atitudinea generală este că sunt prea bătrâni pentru lucrurile astea, deşi nevoia de iubire nu dispare cu vârsta. Aş zice că dimpotrivă.

De asta m-a şi impresionat fotografia celor doi, pe care mi-o imaginez la fel şi dacă ar fi fost făcută acum 20 de ani. Sunt tineri şi îndăgostiţi. Şi de asta admir toate cuplurile care nu uită să-şi trăiască povestea de dragoste şi o păstrează tânără, chiar dacă durează de zeci de ani.

Afiyet olsun şi dumneavoastră!

turcia1-300x225E o mare mândrie pentru mine să prind câteva cuvinte în limba ţării pe care o vizitez. Pe lângă engleză şi franceză, reuşesc să zic vreo două (la propriu) vorbe în germană, olandeză şi suedeză. Daneza e imposibilă, am reuşit să învâţ câteva cuvinte numai din nişte melodii. Ba chiar, de curând, am învăţat să întreb “ce vrei să mâncăm” în arabă 🙂

Antenele mele recepţionează rapid ce vorbesc cei din jur şi cred că am o înclinaţie – îmi dau seama din context ce înseamnă unele expresii. Adică aşa credeam, înainte să ajung în Turcia…

De când am pus piciorul pe tărâm turc, eu şi Gabriela am încercat să învăţăm frazele uzuale de la băieţii de la hotel (care Gabriela şi care băieţi? Aflaţi în poveştile anterioare). Aşă că toată excursia am fost în tourist mode şi n-a fost mic dejun fără gunaydin înainte. Ce să mai, eram de-ale locului.

Până când, într-o dimineaţă, mergem noi în bazarul de fructe să facem plinul. Era o nebunie acolo – smochine uriaşe, zmeură, struguri, arahide şi alune de pădure, piersici gigant, toate cu gust mult mai intens decât ce găsim noi la piaţă (importate tot din Turcia, desigur).

Citește mai mult

Traditii de Craciun de prin straini

Craciunul asta american, cu Mosul care vine pe 25 dimineata, cu beculete si colindatori si cam atat, e valabil doar in filme. Daca ne uitam mai atent la traditiile locale din alte tari, gasim cateva obiceiuri mult mai interesante. Sunt traditii derivate din credinte si istorie locala si unele dintre ele se apropie mai mult de ceea ce inseamna, de fapt, Craciunul.

Cel mai mult imi place o traditie din Polonia. La fel ca noi, se aduna la masa in seara de ajun, numai ca ei pregatesc un loc in plus la masa. Explicatia? Nimeni nu trebuie sa fie singur de Sarbatori, deci acel loc fie ramane liber, fie este ocupat de un vecin sau prieten singur de Craciun.

Polonezii se aseaza la masa de Craciun atunci cand apare prima stea pe cer. Daca e innorat, incep mai devreme. De obicei, toata lumea se roaga sa fie innorat 🙂 In unele familii se spune ca vine Mosul, in altele ca vine Iisus, iar la alti copii vine Ingerasul. Mai sunt si unii norocosi care ii pun la gramada si ii asteapta pe toti cu cadouri sub brad.

Citește mai mult

O surpriză unicat

Îmi place foarte mult să văd oameni care se aruncă la lucruri îndrăzneţe şi creative. Cred că sunt un fel de bobârnac pentru noi, ceilalţi: “uite, băi, că se poate! Ai tot ce îţi trebuie ca să reuşeşti!”.

Iar cel mai recent bobârnac a venit zilele trecute, după ce am văzut secvenţele de teasing ale filmului Usturoi. Se anunţă o febră musculară la abdomen de la prea mult râs şi un film care cred că ne va da curaj tuturor, inclusiv domnului gropar Bazavan, să muncim pentru ideile noastre şi să le facem posibile.

Mi-am propus ca, din când în când, să nu-mi mai ţin părerile pentru mine şi să le mai scriu oamenilor pe care îi apreciez pentru un lucru sau altul. Echipa care realizează filmul a primit deja laudele şi încurajările mele, iar eu am fost avertizată că n-am văzut nimic încă 🙂

Citește mai mult

Invisible Twin – dans contemporan pe muzică electronică

Dacă eşti pentru prima dată la un spectacol de dans contemporan, o să ţi se pară ciudat la început. Apoi ai să te temi că nu înţelegi. Şi muzica aia electronică o să-ţi pară grea. Şi ai să crezi că ori tu nu ai nimerit în locul potrivit, ori spectacolul nu te-a nimerit pe tine.

Apoi ai să observi cât de uşor se mişcă Sandra pe scenă. Şi cât de bine se potriveşte fiecare muşchi din corpul ei cu ritmul piesei. Şi ai să o observi trecând dintr-un personaj în altul, până când ia rolul ambelor personaje, în acelaşi timp. Ai să-i urmăreşti energia şi jocul cu spaţiul, care depăşeşte limitele scenei. Şi ai să observi cât de bine se potriveşte fereastra mare din spatele scenei cu dansul ei.

Până la final, ai să înţelegi şi ai să vrei mai mult. Şi ai să ştii din subconştient că ţi-a plăcut, chiar dacă nu-ţi poţi explica exact când şi ce s-a schimbat în mintea ta în timp ce stăteai pe scaun.

Sandra Mahvima e o dansatoare şi coregrafă tânără, care se zbate pe scenă cel puţin la fel de mult cât se zbate să aibă ocazia să danseze. După o lungă aşteptare, conducerea Teatrului de Comedie i-a dat o seară în care să dea tot ce are mai bun. Aşadar, o poţi vedea la Sala Nouă a Teatrului de Comedie. Dansează duminică, 16 decembrie, de la ora 20.00. Biletele se găsesc la teatru. Le poţi lua chiar înainte de spectacol, dar trebuie să le rezervi întâi printr-un mail la xsi0danceproject@gmail.com. Mergi şi aplaudă!

Citește mai mult

Dacă ajungi vreodată în Utrecht…

…mergi la Dom. Vizitează-l, urcă treptele până sus (cele 465 de trepte, mai exact), admiră oraşul de sus şi apoi coboară. E în toate ghidurile turistice.

Iar când cobori, cum stai cu spatele la arcada Domului şi ai în faţă statuia, apuc-o pe strada din stanga ta, cea cu piatră cubică. Mergi înainte 50 de metri si fă prima la stânga. Chiar acolo, pe colţ, e un print shop cu tot felul de produse de pop art şi papetărie – postere, agende, tablouri şi altele. Dar cea mai tare e o cutie din lemn plină de vederi vechi cu actori de la Hollywood – John Wayne, Cary Grant, Marlene Dietrich, Clark Gable, Humphrey Bogart, Paul Newman. Sunt toţi acolo, dar magazinul nu-i în niciun ghid.

Nici nu mai ştiu exact de ce am intrat acolo. Ţin minte doar că am ieşit în grabă – trebuia să ajung undeva şi stătusem o oră înăuntru, printre cărţi poştale. Între timp, se pornise şi o ploaie olandeză de mai mare dragul.