Pentru orice alergător începător, pragul de 10km e psihologic. E distanța rotundă la care, atunci când se apucă, parcă nici nu visează să ajungă. Prima bornă, prima limită.
Îmi amintesc perfect când am depășit prima dată distanța asta. Alergam în Herăstrău și nu aveam ceas sau aplicație pe vremea aia. Știam estimativ lungimea unei ture de lac, distanța de acasă până la statuie sau până la pod. Așa că într-o seară nu m-am mai oprit după ce am terminat tura, cum făceam de obicei, ci am continuat să alerg. Undeva pe parcurs am trecut și de cei 10km. Cred că am avut 11-12 km făcuți în seara respectivă, cea mai mare distanță alergată de mine și dublu față de cât puteam să alerg la primele tentative.
Pasul următor? M-am înscris la primul meu semimaraton 🙂 Am prins curaj, nu glumă. (Bucharest International Half Marathon, care urma să aibă loc peste câteva luni, deci aveam câtuși de puțină încredere că am timp să mă pregătesc).