Dintre toate cursele la care regret că nu am ajuns până acum, Oslea Night Ridge e cu siguranță in topul primelor. Dar odată și odată tot iau eu startul și acolo.
Anul acesta, a doua ediție a Oslea Night Ridge are loc pe 12 august. Cursa cuprinde două trasee. Unul este Vertical Piatra Iorgovanu, cu 3,6km lungime și 800m diferență de nivel, iar celălalt este Oslea Night Ridge, de 14,2 km și 900 m diferență de nivel.
Traseul vertical are startul ziua, în timp ce Oslea Night Ridge este o cursă nocturnă, iar organizatorii spun că ar fi cea mai dură dintre cursele de noapte de la noi.
Pe 2 septembrie, în pădurea Băneasa are loc o nouă ediție a Fox Trail Half Marathon, o competiție de trail running cu trei distanțe, în funcție de vârstă și pregătire. Citește mai mult
A trecut o săptămână de la Marathon 7500 și tot nu pot să-mi scot Phoenix-ul din cap. Nici senzația pe care o aveam în mașină, în drum spre Peștera, când îmi aminteam de treptele acelea de lemn de lângă mânăstire şi cum abia le mai alergam anul trecut cot la cot cu Cristina Cecan, ca pe cireaşa de pe tortul celor 45 de km. Nod în gât.
Când nu poți alerga, faci ce poți ca să-ți ții mintea și picioarele ocupate cu altceva. Așa că eu mi-am pus toată energia în rolul de spectator la cursă și suport pentru cei care chiar au tras.
Joi am ajuns destul de devreme la base camp, în Peștera – doi concurenți (Cristina și Andrei, echipa Blue Skies) și doi accidentați veniți ca suporteri. Ne mânca în talpă pe amândoi privind cu jind cum își pregătesc ceilalți echipamentul pentru alergare.
Am avut timp să socializez cu alergătorii, cu prieteni de care îmi fusese dor, să instalăm corturile și să observ tensiunea aceea din aerul răcoros din seara precedentă startului. Alergătorii știu despre ce vorbesc – golul din stomac când te uiți cum se lasă întunericul peste munte, lumea mai vânzolește un pic și se pregătește de culcare devreme, corpul e în expectativă și știi că mai sunt câteva ore până începe nebunia. Îmi place mult, e ca un drog de emoții pe care deja știu să le declanșez cât de cât controlat și le savurez. Deși odată pornite, e mai greu să le opresc și mă prinde startul făcând exerciții de respirație. Da, îmi fusese dor de asta. Citește mai mult
Desi în ultima vreme imaginea femeii puternice fizic, psihic si social e promovată foarte mult, iar convingerile despre cum ar trebui să arătăm, să ne purtăm si să gândim se schimbă, observ că primesc în continuare întrebări despre o mulțime de mituri legate de sport si nutriție.
Eugeni Gil, unul dintre recruții relativ noi din Team Salomon Spain, are doar 23 de ani, dar știe foarte bine ce vrea – să devină alergător profesionist de curse montane. Anul trecut a făcut o schimbare majoră de stil de viață si s-a mutat în creierii Pirineilor ca să se poată antrena ca la carte, cu cât mai mult volum.
Eugeni este, de câțiva ani, factorul surpriză în peisajul alergărilor montane din Spania, după ce a câștigat competiții celebre, cum ar fi Maraton Cap de Creus, terminând cursa înaintea unor sportivi renumiți.
Am stat de vorbă cu el și am descoperit un tânăr modest, dar hotărât, care își alimentează efortul cu dragostea pentru munte.
Citește interviul de mai jos dacă vrei să afli cum se antrenează un sportiv de top internațional, care sunt sfaturile lui pentru cei aflați la început și cum se vede peisajul tot mai colorat al alergării montane din fața panglicii pe care scrie Elite.
*Am lăsat interviul în engleză ca să transmit cât mai clar micile subtilități, dar dacă îmi spuneți că e nevoie de o traducere, o pot face.
Weekendul trecut am avut parte de cea mai frumoasă alergare de când sunt în Spania: semimaratonul Olla de Nuria, aflat la a XI-a ediție. A fost o cursă de la care nu stiam la ce să mă astept, cu un profil cu care nu sunt obisnuită si pentru care nu m-am antrenat cum trebuie, însă mă bucur că nu am dat înapoi.
A fost senzațional traseul: 22 de km cu 3880m diferență de nivel acumulată (cam 1900m urcare si tot atât de coborâre). Desi a fost o bătălie continuă cu urcările si altitudinea, m-am simțit bine pentru că nu am forțat prea tare si am terminat-o mai bine decât credeam, în 3h 45min, cu locul 9 la categorie, 11 la open feminin si 173 la general, din 520 de finisheri.
Cum spuneam, obiectivul meu a fost să fac un antrenament mai serios pentru Marathon 7500 si să mă bucur de una dintre cele mai iubite si mai frumoase curse din Catalonia. Si vorbesc serios când folosesc superlativele, locurile s-au ocupat în câteva ore de la deschiderea înscrierii.
Mi-am propus să văd cât mai mult din munții spanioli si să profit de timpul liber fie pentru plimbări, fie pentru curse. Țin să menționez asta ca să nu uit uneori de ce fac unele trăznăi. Cum ar fi înscrierea la Olla de Nuria, de peste câteva zile (11 iunie).
Când am primit propunerea să mă înscriu, habar n-aveam în ce mă bag. Stiam doar că Olla de Nuria (si celelalte curse din concurs) se țin în Vall de Nuria, una dintre cele mai frumoase zone din Pirinei. E menționată cam de toată lumea de aici în topul recomandărilor de munți pe care mi le fac, alături de Aiguestortes, Pico Aneto, Monte Perdido etc.
Si pentru că în plimbare încă nu am ajuns acolo, voi merge pentru prima dată în alergare. Alergare e mult spus, pentru că Olla de Nuria are un profil foarte vertical – 21 km cu 3880m diferență de nivel. Prima parte e doar urcare: în 5km se adună 1000m diferență de nivel până pe vf Puigmal, după care sus-jos-sus-jos încă vreo 10-12km si la final coborâre abruptă pe teren tehnic. Delooooc specialitatea casei.
În plus, e o cursă destul de pro. În fiecare an vin elitele alergării montane, iar locurile se ocupă în câteva ore de la deschiderea înscrierilor.
E clar că o să doară cei 3880m diferență de nivel, probabil o să fie si foarte cald, dar cum ziceam la începutul articolului, merg acolo cu câteva planuri care merită tot efortul. Primul – să văd ce e cu Nuria asta lăudată în stânga si dreapta, al doilea – să fac un antrenament mai serios pentru Marathon 7500 si al treilea – evident, să văd cum e un concurs cu asemenea participanți.
Si, chiar dacă traseul o să fie o provocare foarte serioasă si nu pot să fiu cine stie ce competitivă, vreau să văd cum mă descurc pe genul ăsta de profil, nemaiîncercat până acum.
Când o să ardă muschii, sper să-mi amintesc toată lista asta de motive 🙂
În orice caz, asta e socoteala de acasă. Vedem acolo cum va fi, cât de mult vor coopera picioarele pe urcări si cât de bine am să mă simt. Mă simt ca la început din punctul ăsta de vedere, pentru că nu îmi dau seama clar la ce să mă astept.
Ce pot să fac e să admir video-ul cu povestea Olla de Nuria de anul trecut, ceea ce vă doresc si dumneavoastră.
Cred ca fiecare alergator ajunge sa aiba o cursa de suflet. Pentru mine, pana acum, EcoMarathon e aceea. A fost primul meu maraton montan acum doi ani si momentul in care am dat asfaltul pe munti. Peisajele, emotiile inceputului de sezon de alergare, oamenii care vin la Moieciu – toate astea au contribuit la nerabdarea cu care am anticipat editia din 6 mai si a meritat pe deplin asteptarea.
In plus, imi doream enorm sa revin pentru ca aveam o revansa de luat fata de mine insami, dupa ce am abandonat cursa anul trecut.
Asadar, EcoMarathon 2017 a fost prima cursa in tara de cand m-am mutat la Barcelona si, cu toata distanta, nu aveam cum sa o ratez. M-am inscris imediat ce s-a anuntat data, fara sa stau pe ganduri.
Cred ca ar cam fi timpul sa vorbim sincer: in ce ne bagam cand ne apucam de alergare? La inceput, ca intr-o relatie, e totul flower power, dupa care incepe sa se umple casa de sosete (hm, chiar e fix la fel). Ce si cat de mult se schimba de fapt?
Cand esti incepator sau vezi de pe margine ce se intampla cu multimea din ce in ce mai mare de nebuni in tricouri fosforescente, totul pare fun, o super comunitate. Alergarea incepe sa fie tentanta si evident ca e o metoda buna de a fi mai activ. Pare atat de misto totul, incat iti vine sa te inscrii si la un concurs. Pisici, pana si Georgeta de la conta a facut un maraton. Ce, tu nu poti?!
Ba sigur ca poti. Dar daca vrei sa faci un stil de viata din asta, sa participi la concursuri, atunci treaba se schimba. Te trezesti prins intr-un cerc vicios pe masura ce te lasi prins de acest hobby. Se transforma in obicei, in pasiune si pana te dezmeticesti, deja ai mai multi pantofi de alergare decat de strada.
In cazul asta, poate ca ar fi bine ca, dupa primele alergari, cand treaba incepe sa devina mai serioasa, sa avem un soi de contract cu termeni si conditii ale alergarii, ca sa stim in ce ne bagam.
Exista doua tipuri de oameni: cei care asteapta weekendul ca sa stea acasa doarma pana la 12, sa isi incarce bateriile astfel, si cei care si le incarca exact invers si se trezesc cu noaptea in cap ca sa plece de acasa.
Indiferent unde e “acasa”, ma regasesc tot mai des in al doilea exemplu. Asa ca in ultimele doua weekenduri am repetat isprava cu trezitul la 5 dimineata si culcat la 12 noaptea, cu zeci de kilometri adunati in adidasi, la pas sau in alergare.
Acum doua saptamani am facut o excursie de o singura zi, la pas, in Costa Brava, desi locul merita cel putin 2-3 zile, ca sa fie timp si de leneveala si balaceala. Weekendul trecut m-am intors in aceleasi locuri, tocmai pentru ca voiam sa ma bucur si de stat pe plaja, dar si de o alergare usoara.
Costa Brava se afla in provincia Girona si se intinde din oraselul Blanes la pana la granita cu Franta. Este considerata una dintre cele mai frumoase regiuni ale Spaniei si vara e destul de plina de turisti.
De-a lungul ei exista un traseu celebru numit Cami de Ronda. Traseul are o versiune liniara, de 43 de km, intre San Feliu de Guixols la sud si Begur, la nord, si una circulara, de 140 de km, care cuprinde ruta liniara, dar incercuieste muntii din Girona.
Stii cum e cand orasul o ia razna la o cursa faina si tu nu esti acolo? Fear of missing out se numeste sentimentul si ne determina sa facem tot felul de nebunii. In cazul meu, a fost motivul pentru care m-am inscris la Salomon Run Barcelona – o cursa de 10 km cu pante si scari pe Montjuic, unul dintre dealurile mele preferate pentru antrenament.
M-am gandit ca e pe traseul meu, in zona in care locuiesc si are doar 10 km, deci n-aveam cum sa ratez asta.
In plus, a fost si un factor de provocare. Sunt sute de scari pe traseu si niste urcari carora spaniolii le zic “rompe piernas” si eram curioasa daca le pot alerga in ritm mai rapid.
Cu cateva zile inainte de cursa am mers si la un antrenament oficial in care am parcurs cam 80% din traseu. Ne-am impartit in grupe in functie de viteza propusa, iar eu am mers cu grupa a doua, condusa de Jess Bonet (atleta care a si castigat locul 1 la feminin). La antrenament nu mi-am dat seama ca e atat de buna, ca as fi fugarit-o mai tare, hehe.
Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine primele zile de primavara ma duc deja cu gandul la vacanta. Si, de ceva vreme, adidasii de alergare au prioritate in bagaj. In ultimii doi ani am alergat aproape peste tot pe unde am fost in concediu, iar azi vreau sa povestesc putin despre cum fac sa gasesc trasee de alergare intr-un oras nou si pe unde se poate alerga in cateva dintre cele mai vizitate destinatii de vacanta.
Cum gasesti un traseu de alergat
Daca nu ai cui sa ceri o recomandare si nu gasesti nimic pe net, cea mai simpla metoda pentru a gasi trasee de alergare e sa te uiti pe o aplicatie specifica – Map My Run, Strava sau chiar Bike Map (pe unde se poate pedala, se poate si alerga). Eu folosesc Strava si ma uit pe harta ca sa vad segmentele si punctele fierbinti in care se antreneaza altii.
Alteori ma uit pur si simplu la harta orasului: am vreun parc, vreun lac sau vreo padure in apropiere de hotel? Sau macar un bulevard nu foarte aglomerat?
O alta varianta e sa o iei la pas in prima zi si sa vezi daca intalnesti alergatori in drumul tau. Am facut asta in Sevilla si, dupa ce am vazut ca toate tricourile fosforescente de alergare se indreapta in aceeasi directie, mi-am dat seama unde se duc sa alerge si a doua zi m-am dus si eu.
Iata cateva trasee de alergare incercate de mine in vacantele de prin alte orase:
De cand m-am apucat de alergat visez la un concurs in alta tara. Nu ca ar fi mare diferenta fata de ce avem noi: tot munti, tot goana pe poteci, dar am rulat mereu undeva in background dorinta asta.
Weekendul trecut a devenit, in sfarsit, realitate. Am facut primul meu maraton montan in Spania, la Ultra Trail Barcelona si am primit chiar mai mult decat prevedea dorinta mea initiala: am iesit pe locul 3 la categorie si pe 5 la open feminin la proba de maraton.
Nelinistea din timpul furtunii
Ultra Trail Barcelona e un concurs in Parcul Natural Garraf, cu patru distante – semimaraton, maraton, Long Trail (70k) si Ultra (100k). Startul se da din Begues, un satuc semi pustiu, care se pronunta Vegas, cu case cochete si strazi curate luna.
Dupa cateva zile de soare in care m-am bronzat cu urme de tricou, vineri dupa-amiaza a inceput ploaia. In Begues turna cu galeata. La fix! Zici ca organiza Murphy cursa si ne punea bete in roate. Mai alergasem pe traseul de concurs dupa ploaie si stiam ca e un fel de tobogan cu noroi, asa ca nu ma incanta deloc ideea.
Lucrurile bune vin la pachet. Cum ar fi alergarea și ciocolata. Iar pe 8 aprilie, la Hot Chocolate Race, te poți bucura de amândouă.
Cursa se află la prima ediție și va purta alergătorii pe aleile Parcului Herăstrău.
Hot Chocolate Race e un eveniment organizat de MPG, parte din seria RunFest. Există un traseu de 10km și unul de 5km, dintre care poți alege în funcție de cât ești de pregătit sau de câtă ciocolată caldă îți propui să bei 🙂
Dacă sună tentant și vrei să te înscrii, poți alege din două variante de kit de concurs – unul Standard și unul Premium. Cel Premium conține număr de concurs, chip de cronometrare (doar pentru cursa 10 km), vestă polar inscripționată cu numele evenimentului Hot Chocolate Race 10/5 k, medalie de finisher și un delicios Chocolate Box (un mix de ciocolată caldă cu fructe proaspete, biscuiți, napolitane și topping de … evident, ciocolată). Kitul Standard conține aceleași surprize, mai puțin vesta.
Cand pui ceasul sa sune la 7 dimineata duminica, desi te-ai culcat la 2 am, trebuie sa fie pentru un motiv bun. Si Maratonul de la Barcelona a fost unul extrem de bun. Peste 20.000 de oameni au alergat pe un traseu care i-a purtat prin cele mai turistice puncte ale orasului – Plaza Espana, Plaja Barceloneta, stadionul Camp Nou, Sagrada Familia si multe altele.
N-am luat in calcul sa particip pentru ca inca nu ma simt pregatita pentru un maraton pe plat. Dupa prima experienta de genul asta, din 2015, am zis ca data viitoare cand ma mai mananca degetele sa apas Register pentru un maraton pe plat o voi face doar cu cel putin 6 luni de pregatire serioasa si specifica inainte. Altfel e al naibii de dureros si uzura se aduna.
Asadar, m-am bucurat de energia evenimentului, dar si de faptul ca eu n-a trebuit sa alerg.
