Profă de sport pentru o zi, la Școala Altfel cu copiii din Vâlcea

atelier

 

Dacă e un lucru de care îmi dau seama acum, privind în urmă la anii de școală, e nevoia de educație care nu se învață între pereții clasei. Sistemele de educație alternativă au rezultate dovedite în ce privește creativitatea copiilor, curiozitatea lor și atingerea potențialului. În practică, educația non-formală se face în România într-o săptămână, numită Săptămâna Școala Altfel. O săptămână pe an în care copiii învață atâtea experiențe noi, încât mă întreb de ce nu e fiecare zi așa.

Anul acesta am avut pentru prima dată ocazia să le fiu profesoară unor copii la o oră de educație Altfel. Tema – sport & mișcare. Presiune maximă. Ce pot eu să spun și să fac ca să captez atenția a 36 de adolescenți de liceu și, mai ales, cum pot eu să îi ajut să descopere într-un simplu atelier o lecție utilă pentru viitorul lor?

Cei 36 de elevi sunt din Vâlcea și sunt beneficiari ai burselor pentru educație oferite de World Vision, KFC și Pizza Hut în programul Vreau în clasa a noua. Vizita lor la București a însemnat o zi întreagă de ateliere practice pe diverse teme – biologie cu Doru Panaitescu, informatică și tehnologie cu Victor Kapra și limba și literatura română cu Andrei Crăciun.

În ziua zero, m-am echipat și, cu emoții ca la tablă, m-am dus să-mi întâlnesc elevii la Stadionul Național. Deși erau la finalul unei zile pline, când s-au văzut la stadion, au început direct să dea ture de scări. Direct, fără prea multe pregătiri sau formalități. Și cine eram eu să le stau cale?

Citește mai mult