Universul ăsta face lucrurile cu un sens, încep să se lege la un moment dat și reușim să îl înțelegem. Dacă la începutul anului am vrut să fac doar o alergare de trail, să văd cum e, iar apoi m-am trezit că am mai făcut vreo 6, la fel se și încheie anul. Am zis că iau pauză după fiecare dintre ultimele trei alergări mai lungi, dar tot m-am înscris la Băneasa Trail Run, prima mea cursă de iarnă.
Cu o săptămână înainte de concurs, dacă tot nu aveam nimic de făcut într-o dimineață de weekend, am fost într-o recunoaștere a traseului. Am alergat lejer și am speriat toate căprioarele care ne-au ieșit în cale. În ziua semimaratonului, însă, se ascunseseră de mult, nu le-am văzut nici urma.
Ajunși din nou acolo în ziua cursei, am încercat să-mi urmez propriul sfat și să nu mă înfofolesc. Inițial plănuiam să alerg într-o bluză termică și cu vesta Gravity din kitul de participare deasupra, dar am primit sfatul să renunț la vestă și bine am făcut. Evident, înainte de start nu voiam să renunț nici la geaca de ski pe care o aveam deasupra, atât de frig era. De mănuși și de fes am scăpat după primii kilometri, nu le mai suportam pe mine. Noroc că l-am avut iar pacer și coach motivațional pe Costi :), așa că i le-am pasat lui.
