Brasov Marathon – The epic adventure of the first race in a new city

As a kid, I used to play the violin. It meant hours of practice almost every afternoon, when everything I played made my family and our neighbours cringe.

I could tell by their fake smile when we met in front of the building. They’d ask me “so how is the violin practice going?” as if they didn’t already know it was going terrible.

But every once in a while, the noises I usually made would sound like real music. Call it flow or practice making perfect, but some days the chords just “aligned” to play as they should.

I had the same feeling about running Brasov Marathon last Saturday. A race that I hadn’t been to before on a route that was kind of familiar to me because I had trained on parts of it, but never entirely and definitely never feeling in such a good flow as I did on the race day.

Citește mai mult

Brașov Marathon 2016 – prima cursă a anului și primul podium

bvmaraton

 

Ca să fiu sigură că nu mai rămân pe dinafară, anul ăsta e prima dată când m-am înscris din timp la competiții. Între noi fie vorba, de aceea am lansat și e-book-ul Alergările Anului 2016 – ca să-mi fie mai ușor și mie, și vouă, să ne planificăm din timp la ce vrem să participăm. La Brasov Marathon m-am înscris chiar de Happy Registration Day, fără să știu mare lucru despre traseu, ci doar pentru că auzisem de la alții că e foarte mișto.

Și a fost mișto, dar și al naibii de greu. Cu toată pauza, accidentarea și cu tot greul, am ieșit pe locul II la categorie și pe VII la open feminin. A fost, practic, prima dată pe podium (teoretic, am mai fost pe podium și la Iezer Run, unde am ieșit tot pe locul 2, dar organizatorii au făcut premierea mai devreme decât anunțaseră, așa că n-am mai prins-o și n-am mai avut micul meu moment de glorie).

Brașov Marathon a venit imediat după accidentare și e normal să simt că nu sunt deloc în cea mai bună formă – obosesc mult mai repede și calc mai precaut, picioarele nu mai prind viteza și curajul de dinainte nici dacă mintea le ordonă asta.

Citește mai mult

Prima alergare de după recuperare

fisheye-ia

 

 

Cum vă povesteam într-un episod anterior, accidentarea de la piciorul drept m-a lăsat cu o ditamai pauza. Practic, au fost două luni aproape fără nicio alergare. Mult, mult timp de urcat pe pereți. În ultimele două săptămâni din această pauză am făcut fizioterapie și n-am avut voie să fac nici un pic de efort ce implică picioarele. După ultima ședință de fizio, weekendul trecut, am făcut o alergare de test, să văd dacă mai doare, dar singura durere a fost cea psihică, atunci când am realizat cât de greu mă mișc.

Weekendul trecut au fost două alergări care mi-au făcut cu ochiul – RunFest Race to Nature și NN Bucharest International 10k. Mă mânca în talpă să le fac pe amândouă, dar sigur n-ar fi fost înțelept să alerg sâmbătă și duminică în condițiile în care ultima ședință de curenți la fizio fusese vineri, iar consultul de după terapie în care speram să primesc binecuvântarea ortopedului era programat luni.

Citește mai mult