Probabil te întrebi ce îţi poate spune despre condus o individă care a terminat şcoala de şoferi în timpul în care alţii termină o facultate. Ei bine, şi eu credeam că anul şi jumătate lălăit până să iau carnetul a fost timp pierdut, însă acum îmi dau seama că am învăţat câteva lucruri preţioase. A conduce o maşină e cel mai mărunt dintre ele.
Când şcoala de şoferi durează cât facultatea
Ştiu ce ştiu copiii care dau de carnet la 18 ani. Atunci ai cea mai mare motivaţie. Dar eu am decis să mă apuc într-o zi de august, când pur şi simplu rămăsesem fără scuze. Nu lucram fulltime, aveam chef să învăţ, era totul ok. În plus, toată lumea spunea că într-o lună-două am carnetul.
Dar tovarăşii de la Şcoala Teo aveau alte planuri. Probabil că erau mai aglomeraţi decât un Mec la ora prânzului, că mi-au programat orele la distanţe atât de mari, încât m-am întins până la începutul lui noiembrie. Între timp, m-am angajat la RCA Ieftin şi n-am scăpat de ce îmi era cel mai teamă – alergătură între şcoala de şoferi şi serviciu.
La sfaturile prietenelor şoferiţe, am ales să fac şcoala pe o maşină mică – un Spark fără pretenţii. Eram speriată de parcări, după studii îndelungate pe targetul F, posesoare auto, România. Apoi, şcoala a decurs ok. Două mici inconveniente, însă – a durat 3 luni şi la final nu ştiam să conduc.
Sâmbătă, la bazinul olimpic Lia Manoliu are loc Swimathon – o acţiune caritabilă neconvenţională, în masă, a ONG-urilor din România. Fiecare organizaţie participantă vine cu o echipă de înotători, iar publicul licitează pentru lungimile de bazin pe care ei reuşesc să le parcurgă sau donează o sumă fixă.
Eu am aflat despre Swimathon anul trecut, de la oamenii faini din ARC România şi Fundaţiile Comunitare Iaşi şi Cluj, cei care se află în spatele evenimentului. Am fost la Iaşi şi la Cluj şi am rămas impresionată – s-au înscris să înoate nu numai voluntari din ONG-uri, ci şi oameni din companii, echipe de înotători profesionişti sau pur şi simplu susţinători ai cauzelor pentru care se strâng bani. Acolo, evenimentele au durat aproape toată ziua şi a fost o atmosferă de meci de fotbal între echipe prietene :), pe care îmi doresc să o văd şi weekendul acesta, la Bucureşti.
Cel mai tare m-a impresionat cazul Aliei Pop, din Cluj. Alia e o fetiţă de 5 ani, pentru care s-a înotat acum doi ani, când era bolnavă de cancer şi avea nevoie de o sumă mare pentru operaţie. Pentru că a fost strânsă suma şi s-a operat, Alia s-a vindecat, iar anul trecut a înotat şi ea, alături de tatăl ei, pentru alţi copii bolnavi.
In aprilie scriam despre un grup de facebook creat de tulceni pentru a face drumul Bucuresti-Tulcea si retur mai repede si mai ieftin, adica prin carpooling – un fel de autostop virtual. Pe vremea aia, grupul avea 800 de membri. Azi are 2200 🙂
Deja stiu foarte multa lume care a ajuns la Tulcea sau inapoi la Bucuresti prin metoda asta. Am mers si eu asa, o data la dus si o data la intors. E mai rapid si mai ieftin decat trenul, dar ramane mereu intrebarea legata de cat este de bun soferul.
Partea amuzanta e ca Tulcea e mica, iar cei de pe grup se cunosc in proportie de 90% unii pe altii, macar din auzite sau din vedere, asa ca nu ai sentimentul ca mergi cu straini. “Ah, tu esti sora lu’… fratele lu’… care a facut liceul la, in clasa cu…”.
Intre timp, am observat ca au aparut si alte grupuri de genul asta. Unul e destinat rutei Bucuresti – Vama Veche (sau Constanta) si mai exista inca unul, mai general, pentru destinatii din toata tara – carpooling.ro. Pe grupul pentru Vama sunt doar vreo 230 de membri, deci are potential. Poate mai creste la anul, ca acum e pe sfarsite sezonul.
Saptamana asta sunt ghid turistic prin Bucuresti si am o misiune dificila: sa fac niste oameni care vin din locuri mai curate, mai civilizate si ceva mai racoroase in perioada asta sa se indragosteasca de Capitala.
Imi amintesc ca, la prima mea vizita mai serioasa prin Bucuresti, am ajuns din intamplare prin pasajul Villacrose. Am stat la o terasa de acolo si mi-a picat cu tronc pe loc centrul vechi. Apoi, de fiecare data cand reveneam, faceam popas la un ceai si-o narghilea intr-una din cafenelele de acolo.
Acum am pe lista cateva dintre obiectivele conventionale, dar ma intereseaza mai mult cele neconventionale. Vreau sa caut surprizele de care o sa-si aminteasca, asa cum a fost pentru mine Villacrose: strazi, cafenele, cladiri si mai putin muzee. Asadar, mi-ar fi de folos niste recomandari si din partea voastra. Poate am uitat eu ceva sau poate sunt locuri frumoase prin orasul asta in care n-am ajuns pana acum.
Ce este de neratat intr-o vizita prin Bucuresti? Dar purtati-ma in afara traseului turistic clasic, va rog 🙂
Daca ma intrebai acum cativa ani ce planuri am, as fi raspuns ca plec din tara cu prima ocazie. Unul dintre motive este asa-numita fear of missing out. Am impresia ca pierdem mult din multe stand in Romania: educatie, dezvoltare, cultura si curiozitate.
Daca despre educatie si oportunitati profesionale am in continuare aceeasi parere, la capitolul proiecte culturale s-au mai schimbat lucrurile.
Acum vreo patru ani ma plimbam pe o strada din centrul Frankfurt-ului si n-am crezut ca o sa simt vreodata aceeasi atmosfera in vreun loc din Romania. Circulatia oprita, competitii de streetdance, tango, jocuri pentru copii, mers pe panglica si vreo 30 de standuri unde oameni de pe toate continentele pregateau mancaruri si bauturi traditionale. Am combinat mancarea vietnameza cu dansul argentinian si berea ceheasca in ziua aia si nu-mi mai venea sa plec. Imi facea cu ochiul libertatea aia.
Citeam ieri anuntul de job postat de Andrei si m-a amuzat titlul: “Caut un om“. Nu project manager, nu advertiser, ci om.
Dar e cuvantul care descrie cel mai bine ce trebuie sa fie cineva care lucreaza in comunicare, indiferent de mediu. Si am sa sustin ipoteza asta folosind ideile pe care mi le-am notat ieri la Social Media Summit Bucuresti. Multe sunt idei discutate si rasdiscutate, dar degeaba: tot nu vorbim ca oamenii in online.
Va e mila? V-am luat banii! Asta imi rasuna in minte de fiecare data cand vad cersetori. De cand stau in Bucuresti si merg cu transportul in comun, pe unii i-am invatat, iar ei m-au invatat pe mine. Eu le stiu replicile, iar ei stiu ca nu le dau nimic si nici nu mai insista. Va prezint mai jos cativa cersetori celebri din Bucuresti – cu care sigur v-ati intalnit sau urmeaza sa va intalniti – si astept completarile voastre:
Sambata seara, pe o ploaie rece, am sunat 30 de minute pana am gasit un taxi care sa ma duca la Sala Polivalenta. Am ajuns numai bine, cu cateva minute inainte sa inceapa Morcheeba, cat sa intru in atmosfera.
Mi-a placut sa aud live vocea lui Skye, solista trupei Morcheeba. Este exact asa cum o stiu din piesele pe care le ascultam in liceu si in primii ani de facultate. Sunt niste piese pe care, daca ai adormi ascultandu-le in casti, ai visa plaje, lumini, iar toate imaginile s-ar derula in mintea ta de parca le-ai vedea pe geamul unei masini care nu se grabeste nicaieri. Tocmai de aceea, show-ul ei nu a reusit sa dinamizeze multimea, iar din cand in cand trupa intreba publicul daca se simte bine. Un norocos din public a primit chiar si un stimulent suplimentar: un shot de tequila din partea lui Skye. 🙂 A meritat sa dea din coate pana in fata scenei. Tot ea a tinut sa precizeze ca e liber la fotografii si video, ca un apropo pentru bodyguarzii care strambau din nas la fotografi.
Mi-a placut foarte mult atmosfera pe care au incercat sa o creeze, foarte peaceful, insa mi s-a parut ca nu au reusit sa fac o legatura suficient de buna cu cei care nu erau fani convinsi si care, poate, venisera mai degraba pentru Parov Stelar. As zice ca a fost o prestatie de nota noua, pentru ca la alte concerte am fost si in ipostaza spectatorului care nu era neaparat incantat de muzica artistului, dar dupa ce il vede live nu ii mai trebuie altceva. De data asta nu a fost cazul. Skye a fost insa superba, intr-o rochie rosie creatie proprie, iar din playlist au facut parte piese mai vechi – The Sea, Rome wasn’t built in a day si Blindfold.
Daca la Morcheeba a fost pace, dezmatul a inceput la Parov Stelar. Mi s-a parut extraordinara solista lor, cu o tinuta si cu o atitudine retro. Tragea din port-tigaret, voce aspra, impecabila si nasul maricel: semana cu o actrita din filmele despre mafia italiana, one that you can’t refuse. Au avut in playlist Catgroove, Matilda, Chambermaid Swing si ne-au facut sa “swing that booty” :). Iar Max the Sax a scos niste sunete, de-am auzit comentarii cum ca nu ar fi live. Amatori! 🙂 Bineinteles ca era, pacat insa de sonorizare, care a cam stricat cateva piese. Desi mai plecasera din spectatori, toata sala dansa si se trezise din semi-amorteala romantica din timpul concertului Morcheeba. Imi doream sa ii vad live de cativa ani, asa ca am trait fiecare moment, am dansat si am cantat pana n-am mai putut.
La intoarcere spre casa, am stat din nou 30 de minute in ploaie pana am gasit un taxi. In aceeasi zi, m-am trezit de dimineata (pe la 12.40) cu Catgroove in cap.
Multumesc Urban.ro pentru invitatie! Gasiti aici fotografii, ca sa verificati daca am descris-o bine pe solista de la Parov Stelar.
Mi se pare ca traim intr-un oras incredibil de periculos, mai ales pentru femei.
Am trecut prin mai multe episoade cu perversi, bolnavi sau pur si simplu taranoi. De doua ori mi s-a intamplat sa ripostez. Nu am facut-o ca sa ma apar, ci ca o reactie, ca nesimtirea fusese comisa. Intr-una din dati l-am luat la suturi pe un “nene” care m-a atins “in treacat”. Genul libidinos, cu geaca de piele, 40 de ani. A trecut de mine si s-a oprit la trecerea de pietoni. Cat statea la semafor, am profitat de moment si i-am transmis cateva vorbe insotite de cateva suturi aplicate cu boncancul drept.
Romanii inteleg gresit conceptul de serviciu gratuit. Il inteleg ca pe un drept.
Treaba sta in felul urmator: in Bucuresti, cele mai mari retele de inchiriere de biciclete sunt I’Velo si Cicloteque. Una dintre principalele diferente dintre ele este ca la Cicloteque, inca de anul trecut, poti inchiria o bicicleta dintr-un centru si o poti lasa in altul. La I’Velo nu poti (inca).
O alta ar fi ca la I’Velo, inchirierile au fost gratuite in totalitate pana anul asta, cand Asociatia Green Revolution a decis sa introduca un sistem de rezervare online, contra cost, pentru 200 dintre cele 600 de biciclete din Bucuresti. In schimb, inchirierile la Cicloteque au fost dintotdeauna contra cost, iar plata se poate face online sau la centre. Insa ora de pedalat e foarte ieftina la ambele, de la 1 la 3 lei.
Apropo de gratuitati, e interesant sa analizezi ce se intampla la I’Velo, unde sute de oameni stau zilnic la coada sa prinda o bicicleta gratuita. Sunt cei care stau cate doua ore, incep sa injure personalul de la centre si sa se certe intre ei ca la usa cortului. Sunt aia care sar cu bicicletele de oras pe scari si care intra cu ele in borduri, sa vada cat tin, iar apoi le aduc fara pedale, fara bun simt. La coada paralela, cea cu plata, sunt cel mult 5-6 oameni. Sunt cei care s-au programat online, carora le vine randul in cateva minute si care, pentru ca se bucura de un serviciu platit, ofera respect.