Ce i-ai transmite unui bătrân singur în prag de Sărbători?
Mâine, împreună cu Isabela, voi găti pentru câțiva bătrâni care nu au pe nimeni alături de Sărbători. Electrolux și Casa Regală au pus la cale o seară în care vom bucătări toate bunătățile pe care altădată ni le pregăteau nouă bunicii și părinții, iar apoi le vom dona bătrânilor beneficiari ai Fundației Principesa Margareta.
Partea care îmi place cel mai mult este că, pe lângă preparatele tradiționale de Crăciun, le vom trimite și felicitări cu urări de la cât mai multă lume. Gândurile bune pot hrăni un suflet o vreme mai lungă și sunt complet neperisabile.
Așadar, vă invit să contribuiți cu mesaje și urări pentru ei pe care le puteți lăsa aici, în comentarii. Le voi strânge pe toate și voi avea grijă să ajungă la bătrâni, odată cu preparatele gătite de noi.
La partea culinară vom lucra în echipe de câte doi bloggeri, iar eu nu pot decât să mă bucur că am în sfârșit ocazia să fur câteva dintre trucurile Isabelei. Aștept momentul ăsta de când am împărțit o cameră în Casa Lipton și am vorbit numai despre rețete 🙂
Împreună vom pregăti un desert care se numește Felii de ciocolată – un fel de negresă sofisticată, care ne-a dus pe amândouă cu gândul la copilărie. Eu, una, cred că de atunci n-am mai mâncat așa ceva.
Dacă prăjituritul e pe mâini bune (ale Isabelei, nu ale mele), gândurile bune și urările sunt felul în care puteți să vă implicați și voi în acest proiect. Și vă doresc să vi se întoarcă înzecit tot ce oferiți zilele acestea, material sau imaterial.
Foto – Isabela Dobrin