Londra, la prima întâlnire – ce am văzut, ce mi-a plăcut şi cât a costat

Palaria asta simpatica a ramas in aeroport :(
Palaria asta simpatica a ramas in aeroport 🙁

În conştiinţa mea turistică, Londra a fost mereu în triunghiul capitalelor accesibile şi obligatorii, lângă Roma şi Paris. Mai exact, după Roma şi Paris, pentru că asta a fost ordinea în care le-am vizitat. Aş trece şi Barcelona pe lista asta, însă deocamdată nu-mi vine să pun minunăţia aia de oraş lângă nimic altceva – m-a vrăjit prea tare.

Revenind la Londra, am luat biletele dintr-un motiv cât se poate de neprevăzut. M-au anunţat nişte prieteni că vor fi acolo în weekendul respectiv şi am găsit bilete foarte ieftine. Pentru Londra, de obicei, preţurile sar de 100 de lire, dar eu le-am găsit cu 300 de lei la Wizz Air. Chilipir! But there’s a catch, vorba englezului – Wizz Air zboară pe Luton, iar ca să ajungi din Luton până în centrul Londrei şi înapoi, mai adaugi la buget încă 35 de lire, cel puţin. Plus un Oyster card pentru metrou care te costă 5 lire şi pe care îl poţi încărca în funcţie de cât crezi că te plimbi. Partea bună e că poţi returna Oyster card-ul şi îţi poţi recupera cele 5 lire, dar eu l-am păstrat, ca să am un argument în plus pentru a reveni.

Ce poţi să faci într-un weekend la Londra? Chiar dacă pare din scurt, cu nişte ambiţie şi pantofi comozi, poţi să vizitezi foarte multe.

Citește mai mult