Weekendul trecut m-a prins iar în alergare pe traseul de semimaraton de la a doua ediție a Maratonului Montan Rafael. Pe dealurile din Codlea, peisajul și vremea de toamnă au fost un suvenir frumos la final de sezon și o limpezire a plămânilor și gândurilor pentru ce va urma.
Anul trecut, Maratonul Montan Rafael a fost la prima ediție. Țin minte niște fotografii de atunci și, chiar dacă nu am participat, mi-a rămas o sămânță de gând despre el. Apoi, prin martie-aprilie, când am făcut pauza forțată de periostită, am mai primit o recomandare. Chiar kinetoterapeuta care mă ajuta să mă recuperez îmi povestea, în timp ce îmi potrivea curenții pe picior, despre același maraton.
Era destul de greu pentru mine să-mi fac planuri, mai ales în starea în care eram, că nu mai alergasem de vreo lună absolut deloc și simțeam că explodez numai dacă aduce cineva vorba de asta.
Șase luni mai târziu, după ce am zis că MPC “e ultima alergare, promit”, m-am lăsat convinsă să mă înscriu și la Rafael. N-a fost prea greu să mă convingă, recunosc, am cedat cam repede 🙂 Iar ca să fie potrivirea perfectă, m-am întâlnit și cu domnișoara kinetoterapeută acolo.