Robbie Williams la București – un concert fabulos salvează organizarea de doi bani

robbie

Au fost vreo 60.000 de oameni la concertul lui Robbie Williams din București, din ce s-a raportat după numărătoarea biletelor vândute. 60.000 de oameni umiliți de o organizare infectă și resuscitați apoi de un show fabulos.

Nu știu cum au socotit organizatorii că acești 60.000 de oameni ar putea să-și ia ceva de băut în orele petrecute acolo de la trei-patru corturi amărâte cu personal insuficient și complet nepregătit să facă față mulțimii.

Am ajuns la Piața Constituției pe la 7, după show-ul Deliei și înaintea celui al lui Lamar. Când am ajuns, am aflat că înainte să ne luăm de băut trebuia să stăm la coadă la tarabele care vindeau carduri și să le încărcăm cu bani.

Am stat vreo 30 de minute acolo, în soare, deshidratați, parcă anticipând ce avea să urmeze la coadă la bere.

Citește mai mult

Înconjurul lumii cu Vunk și o invitație la concert

TULCEACel mai fain concert Vunk la care am mers a fost la Tulcea. De fapt, nu chiar în oraș, ci la Sfântu Gheorghe, în timpul Festivalului Anonimul, pe care nu-l ratez de vreo 8 ani. Au cântat chiar în camping, unde se proiectează filmele din festival, și au creat un moment de luat acasă ca amintire pentru toți cei de acolo.

Și lor le-a plăcut la Tulcea, spun asta și în video-ul de mai jos, așa că se întorc. Turneul Înconjurul Lumii va ajunge la Tulcea pe 4 aprilie, când Vunk va cânta la Teatrul Jean Bart. Vă recomand călduros să mergeți dacă sunteți prin oraș sâmbăta viitoare, mai ales dacă nu i-ați mai văzut până acum live.

Am din partea celor de la Vunk pentru voi și o invitație dublă de făcut cadou. Pentru că îmi imaginez ce înseamnă agitația unui turneu pentru o trupă, îmi dau seama că nu apucă întotdeauna să vadă tot ce-i mai frumos din locurile în care ajung. De aceea, dragi tulceni, aș vrea să ne mobilizăm și să le dăm recomandări de lucruri pe care să le facă atunci când vin la Tulcea.

Ce să viziteze? Unde să iasă în oraș? Unde să mănânce (asta mă interesează și pe mine, niciodată nu am putut să recomand cuiva un restaurant bun cu mâncare pescărească în Tulcea pentru simplul fapt că eu mereu mănânc acasă)?

Citește mai mult

Cum a fost concertul Robbie Williams de pe Amsterdam Arena

rww“Thou shall start with Let me entertain you and end with Angels“. And so he did.

Era vara lui 2003, înainte să înceapă liceul. Stăteam întinsă pe podea şi ascultam Millenium, She’s the one şi tot albumul I’ve been expecting you. Nu numai versurile mi-au rămas în memorie, ci şi momentele de atunci. Mirosea a adolescenţă şi a după-amieze cu asfalt încins şi venit acasă la ora 22.00. Dacă dau play şi închid ochii, simt toropeala de bloc comunist tulcean, îmi amintesc perfect ce gândeam, ce speram şi ce simţeam atunci. Uite că există teleportarea.

Vara asta, după 10 ani, am făcut-o. Am fost pe Amsterdam Arena să-l văd în turneul Take The Crown, primul după cel din 2006.

N-am văzut niciodată atâta lume la un loc. Unii vorbeau de 60.000 de oameni, Robbie zicea de 70.000. În orice caz, cam cât toată Tulcea, fără studenţi şi emigranți.

În deschidere a cântat Olly Murs. M-am simţit un pic bătrână cînd mi-am dat seama că nu ştiu de unde să-l iau, dar mi-am dat seama că îi ştiu piesele Troublemaker şi Heart skips a beat. Are voce, e simpatic (70% populaţie feminină pe stadion) şi a avut şi energie suficientă ca să ne încălzească.

Citește mai mult

Castiga o invitatie la concertul VAMA

In seara asta, la Sala Palatului, are loc concertul de lansare a noului album VAMA – 2012. Despre album v-am povestit deja dupa auditia din garajul Europa FM: este o aglomeratie de iubiri, revolte si singuratati la care baietii au muncit ani buni pana sa le dea o forma sonora.

Pentru ca nu pot ajunge la concertul de diseara, am sa ofer invitatia mea dubla unuia dintre voi.

Tot ce trebuie sa faceti este sa-mi spuneti intr-un comentariu versurile voastre preferate dintr-o piesa VAMA (sau Vama Veche) si sa-mi spuneti de ce va plac atat de mult. Pentru ca spectacolul incepe la ora 19, am sa las concursul deschis pana la ora 15.30, cand voi oferi invitatia dubla cititorului care mi-a lasat cel mai frumos comentariu.

Succes! 🙂

Edit: Am sa fac o fapta buna si am sa-i dau invitatia Andreei H. Sa te distrezi si sa uiti de sesiune pentru o seara! 🙂

Edit2: Pentru ca Andreea a gasit deja o invitatie, a mea va merge catre Panchi C.

Hai sa ascultam Vama in garajul Europa FM

Mai stiti ca va povesteam despre istoria muzicala a ultimilor 16 ani si eram sigura ca am uitat cateva nume importante? Ei bine, Vama Veche este unul dintre ele. Ii ascultam in liceu, ca toata lumea. Mergeam cu Vama la mare, la concerte, la bere. Insa au trecut ani buni de atunci, iar anul 2012 inseamna VAMA, un stil nou, planuri mari si un album proaspat care se numeste chiar asa: 2012.

Pe 8 mai, spre seara, are loc o auditie in premiera a noului album in garajul Europa FM.

Eu am sa fiu acolo si am doua invitatii si pentru voi, pe care o sa le ofer pe cat de simplu, pe atat de dificil. Nu trebuie sa faceti nimic altceva decat sa imi spuneti ca va doriti si puteti sa veniti la intalnirea cu VAMA. Insa trebuie sa fiti primii. Invitatiile merg la primele doua persoane care imi lasa un comentariu mai jos. 🙂

Ia sa vedem.

Edit: invitatiile merg la Andrei si Antonia.

Cum a fost la Morcheeba si Parov Stelar

Sambata seara, pe o ploaie rece, am sunat 30 de minute pana am gasit un taxi care sa ma duca la Sala Polivalenta. Am ajuns numai bine, cu cateva minute inainte sa inceapa Morcheeba, cat sa intru in atmosfera.

Mi-a placut sa aud live vocea lui Skye, solista trupei Morcheeba. Este exact asa cum o stiu din piesele pe care le ascultam in liceu si in primii ani de facultate. Sunt niste piese pe care, daca ai adormi ascultandu-le in casti, ai visa plaje, lumini, iar toate imaginile s-ar derula in mintea ta de parca le-ai vedea pe geamul unei masini care nu se grabeste nicaieri. Tocmai de aceea, show-ul ei nu a reusit sa dinamizeze multimea, iar din cand in cand trupa intreba publicul daca se simte bine. Un norocos din public a primit chiar si un stimulent suplimentar: un shot de tequila din partea lui Skye. 🙂 A meritat sa dea din coate pana in fata scenei. Tot ea a tinut sa precizeze ca e liber la fotografii si video, ca un apropo pentru bodyguarzii care strambau din nas la fotografi.

Mi-a placut foarte mult atmosfera pe care au incercat sa o creeze, foarte peaceful, insa mi s-a parut ca nu au reusit sa fac o legatura suficient de buna cu cei care nu erau fani convinsi si care, poate, venisera mai degraba pentru Parov Stelar. As zice ca a fost o prestatie de nota noua, pentru ca la alte concerte am fost si in ipostaza spectatorului care nu era neaparat incantat de muzica artistului, dar dupa ce il vede live nu ii mai trebuie altceva. De data asta nu a fost cazul. Skye a fost insa superba, intr-o rochie rosie creatie proprie, iar din playlist au facut parte piese mai vechi – The Sea, Rome wasn’t built in a day si Blindfold.

Daca la Morcheeba a fost pace, dezmatul a inceput la Parov Stelar. Mi s-a parut extraordinara solista lor, cu o tinuta si cu o atitudine retro. Tragea din port-tigaret, voce aspra, impecabila si nasul maricel: semana cu o actrita din filmele despre mafia italiana, one that you can’t refuse. Au avut in playlist Catgroove, Matilda, Chambermaid Swing si ne-au facut sa “swing that booty” :). Iar Max the Sax a scos niste sunete, de-am auzit comentarii cum ca nu ar fi live. Amatori! 🙂 Bineinteles ca era, pacat insa de sonorizare, care a cam stricat cateva piese. Desi mai plecasera din spectatori, toata sala dansa si se trezise din semi-amorteala romantica din timpul concertului Morcheeba.  Imi doream sa ii vad live de cativa ani, asa ca am trait fiecare moment, am dansat si am cantat pana n-am mai putut.

La intoarcere spre casa, am stat din nou 30 de minute in ploaie pana am gasit un taxi. In aceeasi zi, m-am trezit de dimineata (pe la 12.40) cu Catgroove in cap.

Multumesc Urban.ro pentru invitatie! Gasiti aici fotografii, ca sa verificati daca am descris-o bine pe solista de la Parov Stelar.