Circulă o glumă printre oamenii care aleargă. Cică în maximum 24 de ore de la o competiție, chiar dacă în timp ce trăgeai de picioare ai jurat că nu mai faci, te înscrii la următoarea. Vena cere o doză nouă. Mie mi-a luat vreo 10 ore de la Maratonul DHL și până m-am înscris la Cozia Mountain Run – probabil cea mai grea, mai intensă și mai solicitantă alergare din viața mea de până acum, atât fizic, cât și psihic.
Așadar, la 12 noaptea după DHL, intram pe site să verific dacă mai sunt locuri. Când am văzut că ultima înscrisă era chiar o prietenă, m-am bucurat cu atât mai mult. E foarte mișto să ai prieteni sau măcar fețe cunoscute alături.
A fost a doua mea alergare montană, după Ecomarathon-ul din mai, și m-am înscris la traseul cel mai lung și de data asta – 30 km, din campingul Mânăstirii Turnu până în vârful Cozia și înapoi. Poate pe viitor am să încerc și traseele mai scurte, dar deocamdată simt că dacă tot depun efortul aș putea la fel de bine să-mi testez limitele la maximum și să iau și bonusul – priveliștea din vârf. Și credeți-mă, când am văzut Oltul șerpuind în zare, parcă n-am mai simțit că au fost atât de lungi kilometrii ăia.