Am să fac o mărturisire. Nu e deloc o noutate pentru cine mă cunoaște mai bine, dar pentru că în ultima vreme văd că nu mă mai citește doar mama, simt nevoia să clarific. Sunt varză la orientare.
Atât de varză încât acum câțiva ani m-am rătăcit în orașul natal, în drum spre cinematograful aflat la cel mult 1 km de casa mea și la care fusesem de o mie de ori. Varză rău.
Pentru un alergător montan, asta nu e cea mai minunată dintre calități. M-am rătăcit de atâtea ori la concursuri, încât ideea de a fi prima mă sperie – eu după cine aș alerga dacă n-ar fi nimeni în fața mea?
Norocul meu e că la alergări sunt mereu oameni înainte, traseele sunt marcate și mai sunt voluntari care să-mi arate încotro. Dacă nici când sunt relaxată nu reușesc să-mi găsesc calea, darămite când sunt concentrată la alergat și fixat peisaje pe retină.
Citește mai mult