Când vine vorba de sushi, oamenii pe care i-am întâlnit sunt categorici – fie s-ar muta în Japonia doar pentru un sushi bun, fie se înverzesc ca algele la simpla menționare a cuvântului cu S.
Până nu demult, făceam parte din a doua categorie. Mâncasem sushi doar de două ori – o dată la un restaurant din București al cărui nume nu mi-l amintesc și a doua oară, în Germania, la un local cu pretenții. Nu mi-a plăcut deloc, iar ambele experiențe m-au făcut să aștept încă vreo patru ani ca să mai dau o șansă bucătăriei japoneze.
Însă recent, am gustat dintr-o comandă de sushi făcută de altcineva și lucrurile s-au schimbat radical. Mi-a plăcut atât de mult încât m-am hotărât inclusiv să încerc să fac sushi acasă în curând. Dar până atunci mai am de experimentat, așadar am fost de curând la Edo Sushi, pe Calea Victoriei, curioasă să văd ce au de oferit.