Antrenamentul starii de spirit pentru decizii mai bune

palawan

 

Mai tii minte un moment cand te-ai simtit perfect, zen, stiind ca totul e si va fi bine, orice ar fi?

 

Poate a fost dupa o iesire cu cei mai buni prieteni, poate intr-un moment cand ai vazut rasaritul singur pe munte sau poate dupa o repriza de ras isteric de la un video cu catei care n-au voie in pat si totusi se urca.

 

Sunt o multime de lucruri care pot declansa starea asta, important e sa-ti amintesti cel putin unul si am sa-ti explic de ce.

Citește mai mult

CR7Drive – Review după o lună de testare a băuturii hipotonice

rafael
Foto – Maratonul Montan Rafael, Paul Apetri

 

Așa cum am promis, e momentul să vă povestesc impresiile mele după mai bine de o lună de testare a băuturii CR7Drive de la Herbalife, creată pentru antrenamentele de anduranță.

Am folosit-o la alergările lungi și la câteva antrenamente intense, la care n-am vrut să beau doar apă simplă, ca să mă hidratez optim și pentru că am simțit nevoia de ceva mai multă energie.

 

Gustul

 

Băutura are aromă de fructe de acai, dar nu e foarte pronunțată. Se simte un gust ușor fructat, discret.

Mi-a plăcut pentru că nu e foarte dulce, nu e concentrată, ca alte băuturi care se simt ca și cum ai bea sirop, ci doar atât de dulce cât să te hidrateze.

Nu conține arome sau îndulcitori artificiali, iar din cele două cupe de pudră care se adaugă la 500 ml de apă rezultă o băutură cu sub 100 kcal/100ml. Asta e o veste bună pentru oricine încearcă să evite un surplus caloric.

Citește mai mult

Cum folosesc băutura hipotonică CR7Drive la antrenamente

img-20160925-wa0008

 

V-am povestit zilele trecute că luna aceasta testez o băutură de hidratare pentru sportul de anduranță nou lansată de Herbalife, CR7Drive, și am promis că revin cu păreri după mai multe antrenamente la care am folosit-o.

După cele două concursuri la care am încercat-o primele dăți, Fox Trail Run și Maraton Piatra Craiului, luna asta am luat cu mine băutura și la câteva antrenamente mai lungi și la încă un concurs, Maratonul Montan Rafael.

 

Cum funcționează

CR7Drive a fost creată de Herbalife pentru susținerea efortului de anduranță și recomandarea e să fie consumată înainte și în timpul efortului. Electroliții pe care îi conține sunt extrem de utili în timpul efortului prelungit, când corpul îi pierde prin transpirație.

Având în vedere conținutul de zaharuri simple, este o băutură utilă la alergările cu durata de peste o oră și jumătate. Carbohidrații simpli sub formă lichidă sunt ușor digerabili, se absorb repede și dau organismului energie imediat.

Citește mai mult

Provocări și remedii moderne – Moțăiala cronică de după-amiază

sleep

 

Fiecare dintre noi ține o oarecare evidență a orelor pe care le dormim pe noapte, dar nimeni nu stă să numere câte ore dormim pe zi. Da, dormitul cu ochii deschiși, siesta, power nap-ul, ațipitul pe tastatură sau chiar picatul nasului în bărbie în metrou sunt momente în care luciditatea noastră e egală cu cea din timpul unui vis în care ne luptăm cu Bruce Lee.

Dacă te regăsești, află că ceea ce experimentezi e un episod de moțăială cronică, un nume haios dat unei provocări moderne care vine la pachet cu agitația și harababura stilului nostru de viață.

 

Pe cât de amuzant sună, pe atât de neplăcut e când se întâmplă. Eu îmi amintesc două episoade în care chiar m-am simțit aiurea. Primul se întâmpla în studenție, când fusesem într-o excursie lungă, plină de nopți albe, deci m-am întors acasă mai obosită decât eram. Se acumulase atâta nesomn încât în săptămâna care a urmat am adormit de două ori în metrou, spre deliciul celor din jur și sperietura mea, când m-am trezit că trecusem de mult de stația mea.

Citește mai mult

Ce se întâmplă după momentul în care crezi că nu mai poți

 

 

MPC 2015, foto de Oana Grigore
MPC 2015, foto de Oana Grigore

 

Diferența dintre ce poți și ce crezi că poți este uriașă. Din diverse motive – eșecuri, traume, modele greșite, influențe exterioare – cei mai mulți dintre noi avem tendința să ne subestimăm pe toate planurile.

Nu mă refer la subestimarea importanței reușitelor. E într-adevăr un mic succes dacă azi am reușit să ne rezolvăm toată lista de task-uri, dar nu e mare brânză. Mă refer la subestimarea masivă a lucrurilor pe care am fi în stare să le facem.

În urmă cu doi ani și jumătate am fost la una dintre conferințele celebre ale lui Tony Robbins – Unleash the Power Within. Am plecat de acolo cu o stare incredibilă, îmi venea să strig în gura mare, în metrou, “trăiți, oameni buni!”. Entuziasmul și energia au mai scăzut, așa cum se întâmplă mereu, dar măcar am învățat cum pot accesa starea aia oricând, chiar dacă nu o pot păstra permanent.

Și oricât de sceptică eram în legătură cu conferințele astea la care lumea se îmbrățișează, ignorând metodele folosite, rezultatele au fost incredibile. Eliminarea credințelor greșite despre noi, viață, ceilalți, ce merităm, ce putem și ce nu a fost cea mai importantă lecție.

Citește mai mult

Sport blender, noul fitness buddy

Electrolux Sport BlenderNu știu dacă am scris vreodată pe tema asta pe blog, dar trebuie să vă dezvălui faptul că am o latură de mare foodie. Îmi place să gătesc și mi-am dat seama că la mine acasă e cel mai bun restaurant din București – fac totul după bunul plac și nici nu-mi fac griji despre ce am în farfurie.

Iar de când sunt vegetariană am început să gătesc mult mai des și să experimentez.

Vă povesteam zilele trecute că un program sportiv e musai să fie legat și de un plan de alimentație pe măsura obiectivelor. Asta înseamnă să mănânc ce trebuie, când trebuie, în cantitățile și combinațiile potrivite. Însă presupune și ceva mai mult interes și timp pentru gătit.

Marți am primit, însă, o surpriză care se poate transforma într-un super tovarăș de fitness. Mai exact, e vorba despre Sport Blender de la Electrolux, un blender micuț, dar puternic. Are un recipient de 600 ml care se transformă într-o cană în care vă puteți lua shake-ul preferat la purtător.

Și pentru că planul meu de alimentație a cuprins pentru ieri un mic dejun format dintr-un shake, am încercat rețeta la blender și în trei minute am făcut două bunătăți de shake-uri.

Citește mai mult

Cum duci o casa pana la Madrid?

Casa Prispa este un prototip de casa solara cu care o echipa de studenti romani s-a calificat in competitia Solar Decathlon Europe. Aproximativ 50 de studenti de la Arhitectura, Arte, Constructii si Politehnica au construit casa de la zero, cu ideile, planurile si munca lor. Ei au batut cuiele, ei au batut din usa in usa pentru sponsorizari, ei au facut rost de parteneriate, ei au promovat proiectul. Toate pe timpul si banii lor de buzunar de studenti.

Despre casa solara am aflat acum cateva luni de la Claudiu, unul dintre membrii echipei. El mi-a povestit cate criterii a trebuit sa indeplineasca Prispa pentru a se califica: nu a fost vorba doar de eficienta energetica, ci si de design, materiale folosite, confort, precum si de costurile de constructie si intretinere.

In timp, au reusit sa convinga cativa sponsori sa creada in ideea lor, care incepea sa capete contur de la o zi la alta. Cu ajutorul catorva sponsorizari in produse si servicii, au reusit sa termine de construit casa. Pasul urmator este concursul: pe 25 august, o parte din echipa trebuie sa plece la Madrid si sa trimita casa acolo, la competitia finala. Acolo vor fi nevoiti sa demonstreze de ce Casa Prispa este mai sustenabila, mai frumoasa, mai confortabila si mai rentabila decat casele construite de celelalte 19 echipe concurente, venite de pe patru continente.

Citește mai mult