Pe 15 și 16 noiembrie ne vedem la GPeC Summit, cel mai mare eveniment de e-commerce din România, aflat la a 11-a ediție. Dacă încă nu te-ai înscris, poți câștiga o invitație dacă răspunzi la o simplă întrebare.
De ce să vii la GPeC?
Am să-ți amintesc că anul acesta evenimentul durează două zile, în loc de una, ca să-ți faci o idee despre câtă informație va fi dezbătută. Vor veni experți internaționali în digital marketing, conversion rate optimization, web analytics și user experience precum Talia Wolf, Craig Sullivan, iar ziua de 16 va fi dedicată unui workshop de 6 ore cu Bryan Eisenberg.
Vremea mai rece și finalul de sezon de alergare nu sunt motive întemeiate să băgăm adidașii la naftalină. Abia acum urmează partea fun, mai relaxată. Și ce poate fi mai fun în prag de iarnă decât să alergi și să te bucuri în același timp de tradițiile românești?
Pe 19 noiembrie, de la 11.00, în Herăstrău, are loc Fuga pe Uliță, eveniment din seria RUNFEST. E o cursă de numai 5km, dar la care sarea și piperul vor fi felurile în care tradițiile de Sărbători se vor împleti cu alergarea. Poate participa orice alergător cu vârsta de la 6 ani în sus, așadar e prilej de luat kinderii să-și consume energia afară.
Pe 25, 26 și 27 mai are loc a 11-a ediție a GPeC Summit (Gala Premiilor în e-Commerce), un eveniment de trei zile cu un line-up de speakeri impresionant. Evenimentul este unul de neratat pentru oricine lucrează la sau are un magazin online. De când lucrez în e-commerce, este singurul eveniment la care n-am ratat nicio ediție, iar fiecare a fost mai bună decât precedenta.
Anul ăsta, organizatorii au adus speakeri care sunt adevărate vedete în lumea marketingului online. E o ocazie excelentă să aflați cum lucrează ei, ce tehnici folosesc pentru a crește vânzările, conversiile, relația cu clienții și, în general, pentru a crește business-ul.
GPeC Summit va cuprinde și de data asta o zonă de expo în care vor fi prezente magazine online, precum și furnizori de servicii sau tehnologie pentru e-commerce.
Alergarea e în primul rând bucurie, iar pe 21 mai, la Urlați (Prahova) avem ocazia să ne amintim asta. Atunci are loc Semimaratonul Bucuriei, aflat la prima ediție.
Te poți înscrie la cros (10,8km) sau semimaraton (21,6km), cu 250m, respectiv 500m diferență de nivel. Pentru copii există curse separate, pe categorii de vârstă.
Din fondurile strânse vor fi ajutați 30 de copii de la Centrul de zi “Sf. Stelian” din Urlați care provin din familii aflate în dificultate. Ei vor primi alimente, produse de igienă și, de asemenea, li se va amenaja un spațiu pentru activități sportive. Frumoasă inițiativă, nu?
De ce să participi? Pentru frumusețea zonei în care vei alerga, pentru scopul caritabil al cursei, pentru că taxa e modică (50 lei pentru adulți, momentan, și 5 lei pentru copii) și, evident, pentru bucuria dublă oferită de alergare împreună cu o faptă bună.
Au fost vreo 60.000 de oameni la concertul lui Robbie Williams din București, din ce s-a raportat după numărătoarea biletelor vândute. 60.000 de oameni umiliți de o organizare infectă și resuscitați apoi de un show fabulos.
Nu știu cum au socotit organizatorii că acești 60.000 de oameni ar putea să-și ia ceva de băut în orele petrecute acolo de la trei-patru corturi amărâte cu personal insuficient și complet nepregătit să facă față mulțimii.
Am ajuns la Piața Constituției pe la 7, după show-ul Deliei și înaintea celui al lui Lamar. Când am ajuns, am aflat că înainte să ne luăm de băut trebuia să stăm la coadă la tarabele care vindeau carduri și să le încărcăm cu bani.
Am stat vreo 30 de minute acolo, în soare, deshidratați, parcă anticipând ce avea să urmeze la coadă la bere.
Toamna se numara evenimentele din agenda marketerilor, asa ca anunt cu drag al doilea eveniment la care voi fi blogger oficial – Gala Premiilor e-Commerce. Voi fi acolo si din partea RCA Ieftin (site premiat la editiile anterioare).
Dupa experienta de anul trecut, pot sa va recomand GPeC pentru cateva motive:
Una dintre scene va găzdui All Things Facebook, despre social media marketing, la care vor participa reprezentanţi Facebook, Capcom şi Digital Orange Consulting.
Daca ma intrebai acum cativa ani ce planuri am, as fi raspuns ca plec din tara cu prima ocazie. Unul dintre motive este asa-numita fear of missing out. Am impresia ca pierdem mult din multe stand in Romania: educatie, dezvoltare, cultura si curiozitate.
Daca despre educatie si oportunitati profesionale am in continuare aceeasi parere, la capitolul proiecte culturale s-au mai schimbat lucrurile.
Acum vreo patru ani ma plimbam pe o strada din centrul Frankfurt-ului si n-am crezut ca o sa simt vreodata aceeasi atmosfera in vreun loc din Romania. Circulatia oprita, competitii de streetdance, tango, jocuri pentru copii, mers pe panglica si vreo 30 de standuri unde oameni de pe toate continentele pregateau mancaruri si bauturi traditionale. Am combinat mancarea vietnameza cu dansul argentinian si berea ceheasca in ziua aia si nu-mi mai venea sa plec. Imi facea cu ochiul libertatea aia.
Uneori, cea mai simpla metoda de a obtine ceva este sa faci tu lucrul respectiv sa se intample, fara sa mai astepti dupa altii.
Pentru mine (biciclista amatoare) si pentru Rozica (semicursiera) e cam frustrant sa ne plimbam impreuna prin Bucuresti. Pe mine ma dor toate amintirile plimbarilor cu bicicleta prin alte orase europene. Nu mai zic ca in Bucuresti uneori ajung la destinatie transpirata de la adrenalina, nu de la efort. Iar pe Rozica o dor rau de tot rotile de la bordurile de 20 de centimetri plasate strategic din 50 in 50 de metri pe trotuarele cu piste.
O sa mai dureze pana se schimba lucrurile, asta e cert. Insa cu cat suntem mai multi, cu cat iesim cu mai mult curaj pe strada, cu atat o sa ne facem prezenta simtita mai bine.
Daca vreti sa fiti parte dintr-un manifest imposibil de ignorat de catre soferi si autoritati, va invit sambata dimineata la plimbarea Pista Verde. Vom primi din partea Coca-Cola HBC niste PET-uri pline cu vopsea pe care o vom imprastia pe strada cu rotile noastre, creand astfel o pista colorata pe traseul Piata Uniri- Bd. I.C. Bratianu – Piata Universitatii – Bd. Nicolae Balcescu – Magheru – Piata Romana – Bd. Dacia – Calea Victoriei – Splaiul Independentei – Piata Unirii.
Locul biciclistilor este pe niste piste special create la marginea strazii, unde nu au ce cauta masini, pietoni, pubele, statii de autobuz, guri de canalizare sau, mai nou, panouri electorale.
Asadar, cu cine ma vad sambata dimineata?
PS: Am facut un experiment, iar acelasi drum facut pe trotuar a durat de trei ori mai mult decat cel pe strada.
Un click gresit pe facebook e ca o boala transmisibila: te trezesti cu reactii si efecte secundare la mult timp dupa ce ai facut greseala. Iata de ce trebuie sa tii cont ca sa iti fie mai usor sa depistezi virusii de pe Facebook inainte sa-ti umple wall-ul cu dracovenii.
1. Virusii vin sub forme ascunse: link-uri, evenimente, chiar si check-ins. Un lucru au in comun: daca dai click/accept/allow, wall-ul tau si wall-urile prietenilor tai vor deveni terenul lor de destrabalare.
Circula o vorba de duh printre ziaristi: cica numai presa si fabrica de paine mai lucreaza non-stop, fie Craciun, fie Anul Nou, fie Pasti sau ce-o mai fi. Dar asta nu e singura asemanare. Daca aruncati un ochi la stiri de Sarbatori, o sa vedeti ca atat presa, cat si fabrica de paine, produc fix aceleasi chestii an de an, fara vreo imbunatatire sau variatie.
Sa va explic. Pare oribil sa lucrezi in presa si sa fii de serviciu de Craciun sau de Revelion. Si chiar e ca naiba, dar cu nimic mai diferit de orice alt job ai avea si ai fi nevoit sa mergi la munca si pe 25 decembrie. Asta pentru ca presa, an de an, ne plictiseste cu aceleasi subiecte reciclate:
Cand am citit postul asta la Razvan, mi l-am si imaginat copil, obligat sa memoreze si sa reproduca doar anumite paragrafe din manual, fara sa aiba timp si voie sa invete de drag lectiile care ii plac cu adevarat.
Si mi-am amintit de mine, acum trei ani, cand mergeam la conferinte despre blogging, online si business “din partea presei”. Pe cand ma interesau in special subiectele de social si economic intr-o conferinta si mai putin cele de online, dar ramaneam si la discutiile despre blogging.
La fel ca anul trecut, mi-am facut o lista deloc realista de agentii pe care as fi vrut sa le vizitez. Din pacate, vremea m-a determinat sa ma limitez doar la trei. Hai sa va povestesc cum a fost: