Tabăra de fotografie – Bistrița în culori de toamnă târzie

BeFunky_IMG_5774.jpgÎn limba slavă, numele orașului Bistrița însemnă repede. Și cam așa a trecut weekendul prelungit petrecut aici în a 9-a ediție a Taberei de Fotografie pentru Bloggeri, printre zgomote de diafragme și culori de toamnă târzie.

Pentru mine a fost prima dată în Bistrița și  recunosc că aerul de oraș mic și liniștit, la început de iarnă, are ceva ce mi-a făcut dor de Tulcea. A fost, totuși, o diferență – am stat la un hotel de 5 stele (Metropolis), nu la mama acasă.

Pentru că mă trezesc cu noaptea în cap inclusiv când călătoresc, am descoperit cu timpul cât de bine e să faci fotografii dis de dimineață. Răsăritul îți oferă lumini și culori de poveste. Momentul meu preferat pentru fotografii e dimineața – îmi place să prind orașul un pic leneș, somnoros și mirosind a cafea.

Centrul orașului Bistrița e marcat de aleea pietonală care se află într-un proces de renovare și are șanse să semene cu cele din Sibiu sau Sighișoara. Tot acolo se află și Biserica Evanghelică, construită în stil gotic și finalizată în 1564. Pentru o priveliște mai cuprinzătoare poți urca în turnul bisericii, înalt de 75 de metri.

După o plimbare mai lungă pe străzile Bistriței, s-ar putea să te întrebi care e treaba cu toate machetele de struți cu coroană și potcoavă în cioc prin oraș. Ei bine, struțul e blazonul vechii cetăți, lăsat moștenire de ducele Ludovic d’Anjou, drept răsplată pentru susținerea pe care a primit-o din partea cetății în sec XIII pentru a ocupa tronul Ungariei.

Citește mai mult

Amnezie fotografica. Povestea unor amintiri pierdute

Marlon Brando&Montgomery Clift; Foto: awesomepeoplehangingouttogether.tumblr.com

Cand eram mica, mamaia avea acasa o comoda veche, din lemn cu miros de casa de bunici. In sertarul din dreapta jos stateau pozele familiei. Cu mama cand era mica, pe sanie, cu unchiul meu student, cu pantaloni evazati si motocicleta.

Altele erau cu bunicii mei in tinerete, la nunti, botezuri si petreceri campenesti, stand la un pahar cu prieteni si rude pe care nu le-am cunoscut niciodata. Era acolo chiar si celebra poza cu mine la un an, “chelie butelie”, cu sireturile in gura, poza pe care o are si acum tot familionul in biblioteca.

Citește mai mult