Zilele trecute am ascultat muzica anilor trecuti, dar aflata in evolutie, cu regulile jocului schimbate.
Am vazut mai intai evolutia la Alina Manole, pe care am auzit-o pentru prima data cantand live acm trei ani, la lansarea primului ei album, Luna Patrata. Atunci am incadrat-o direct la folk, fara sa ezit. Un folk emotionant, cu versuri destepte, in colturile carora vezi ca sunt lucruri pe care le-ai trait.
Intre timp, am mai ajuns la cateva concerte si-mi parea ca nu s-a schimbat mare lucru. Iar acum, dupa trei ani, muzica ei este previzibil de surprinzatoare (cred ca asta e formularea ideala). Se joaca cu ritmuri noi, suna mai mult a jazz si chiar a bossa nova pe alocuri, in functie de cat de mult chef de glumit si improvizat au colegii ei instrumentisti.
Mesajele au ramas la fel, de ascultat cu zambetul pe buze, oricum ar fi el – nostalgic, ascuns sau de-a dreptul amuzat. La un concert oarecare, Alina te poate face sa razi de 30 de ori, in medie:). Dar e imposibil sa nu te regasesti si in piesele cu versuri mai triste sau cu umor negru de pe albumul nou, Dragoste in trei. Citește mai mult
