La mijlocul lunii ianuarie lansam un e-book gratuit – Alergările Anului 2016, cu prezentări pentru 20 dintre cele mai importante, mai populare și mai frumoase alergări din România, pe șosea, trail sau pe munte. Nu știam atunci să estimez ce interes va avea un astfel de material, însă am stabilit un target anual pe care și l-a atins după doar 3 luni și jumătate.
Ideea e-book-ului a venit mai mult dintr-o nevoie proprie, dar pe care mi-am dat seama că o împărtășesc și alți alergători amatori.
Voiam să mă organizez mai bine, să nu mai ajung să mă înscriu la curse cu două zile înainte de start și să știu nu doar când și unde au loc cele mai tari alergări, ci și informații mai de finețe. Iar aici mă refer la păreri ale altor alergători, ce timpi medii s-au scos la edițiile anterioare, ca să știu dacă mă încadrez sau nu, dacă se recomandă un anumit tip de echipament etc.
Pe scurt, am vrut ca e-book-ul să ofere o privire de ansamblu care să mă ajute să răspund în cunoștință de cauză la întrebarea “unde alerg în 2016?”