Ultimele zile de înscrieri la GPeC

Înscrierile la cel mai mare eveniment de e-commerce din România, Gala Premiilor în e-Commerce, mai sunt deschise doar până vineri, 21 noiembrie.

Prețul biletelor este de 59 euro și înscrierile se fac aici. Ca să vă faceți o idee mai clară despre ce se va discuta anul acesta, puteți verifica agenda detaliată a evenimentului.

Ziua de 27 Noiembrie este structurată pe doua module principale: GPeC Summit –Conferința (în intervalul orar 09:00 – 18:35) și cea de a IX-a ediție a Festivității de Premiere Gala Premiilor eCommerce (începand cu ora 19:40). În cadrul Galei vor fi premiate Magazinele Anului 2014 în urma Competiției GPeC, dar și principalii jucători în E-Commerce.

GPeC este un eveniment de referință în lumea magazinelor online și este locul unde am întâlnit mereu cei mai buni oameni din domeniu și de unde am plecat cu idei valoroase.

Anul acesta, pe lista speakerilor se află John Eckman, fondatorul Conversionista- compania nr. 1 de optimizare a conversiilor în Suedia. Am găsit la George Hari Popescu un video scurt din care veți înțelege cât de multe puteți învăța de la Eckman.

 

Mai multe detalii despre evenimentul de anul acesta am scris aici.

 

Au început înscrierile la GPeC Summit

gpecUnul dintre evenimentele cheie din cadrul Galei Premiilor în e-Commerce, GPeC Summit, va avea loc pe 27 noiembrie, iar pe lista invitaților se numără doi specialiști de talie mondială în optimizarea conversiilor – André Morys și John Ekman. Înscrierile sunt deschise de câteva zile, iar până pe 7 noiembrie, biletele sunt la preț redus, de 39 euro.

Conferința GPeC Summit este un eveniment de o zi care reunește specialiști în e-commerce români și străini. Din experiența celor trei ediții GPeC la care am participat atât în calitate de blogger, cât și de concurent, cu rca-ieftin.ro, este un eveniment de neratat dacă ai, lucrezi la sau vrei să începi o afacere online. E locul unde ai să afli cum să vinzi mai mult, mai multor oameni, cât mai des, iar ei să fie și mai mulțumiți de ce le oferi. În plus, aici vei întâlni potențiali parteneri – dezvoltatare, optimizare conversii, campanii, curierat, mailing etc.

Citește mai mult