Tag: inot

Ok, vrei să faci mai multă mișcare. De unde începi?

carmen 1 Comentariu

alergare2

 

Rezoluții, nerezoluții sau planuri mai vechi – poate ți-ai propus ca în sfârșit, 2017 să fie anul în care să intri în formă, să te miști mai mult și să te simți mai bine. Dar de unde începi? Cum alegi din atâtea variante, cum știi că te bagi în ceva ce vei putea susține pe termen lung și ți se va potrivi?

Metoda mea preferată e o combinație de trial and error și experiența altora. Iar din experiența mea de până acum, ca să-ți fie mai ușor să faci loc câtorva ore de sport în viața ta, poate fi mai ușor să decizi ce să faci, cât să investești (timp, bani etc.) și să știi la ce să te aștepți dacă pornești de la motivația principală.

 

Prin urmare, un început bun ar fi să stabilești clar de ce vrei să faci asta. Alergarea, deși pentru mulți pare cea mai simplă și mai la îndemână formă de a fi mai activ, nu e soluția pentru orice și oricine. Din contră, pentru majoritatea motivelor pentru care se apucă de obicei lumea să facă mai multă mișcare există opțiuni mai eficiente decât 2-3 alergări săptămânale.

Citește mai mult

Peripeții la bazin, episodul II: Ce au în comun înotul și filosofia budistă

carmen Lasă un comentariu

filipine1

 

 

Continuarea episodului I 

După luna de cursuri de înot reușisem să fac o lungime de bazin fără plută sau colac gonflabil, fără să-mi pocnească inima de frică, ci doar plămânii, din cauza efortului. A fost un progres serios și deja începea să semene a înot. Chiar dacă mișcările erau în continuare exagerate, prea rapide și mă cam zbăteam în apă, măcar am reușit să învăț să mă deplasez și să respir la 3 brațe, deci bucurie mai mare nici că se putea. Din decembrie până acum am mai exersat de câteva ori în piscina de la World Class și am îmbunătățit câteva lucruri, dar tot nu înotam cine știe ce și oboseam după una, cel mult două lungimi de 50m.

***

Când am ajuns aseară la bazinul de la Dinamo și am văzut că bazinul mic e absolut plin, iar în cel mare sunt numai înotători rapizi, am avut un mic moment de panică. Mă tot uitam la bazinul semiolimpic, unde înotasem la cursuri, încercând să găsesc un culoar cu mai puțină lume. Tough luck, așa că am intrat pentru prima dată în cel olimpic.

Apă adâncă, înotători rapizi și nicio margine de care să mă țin în caz de nevoie. Acu-i acu.

Al doilea mic moment de panică a fost la prima lungime de încălzire, pe care am făcut-o cu pluta. Priveam spre fundul bazinului și mi se părea că nici dacă mi s-ar lungi picioarele cu doi metri n-aș reuși să-l ating cu vârfurile. Nu mi-e teamă de apa căreia nu îi ating fundul, dar când am de înotat până în capătul celălalt de două ori mai mult decât am înotat vreodată fără pauză, parcă mă ia cu emoții.

Îmi bătea inima atât de tare încât mă gândeam că, dacă cu pluta mă panichez atât de tare, oare ce am să fac când va trebui să înot?! Încă o privire spre bazinul mic, încă o constatare tristă că n-am loc acolo, așa că n-am avut de ales. M-am băgat în bazinul pentru oameni mari.

Citește mai mult

15 momente clasice din viața înotătorului începător

carmen Lasă un comentariu

Viața se complică după ce decizi să înveți să înoți. Vezi lumea cu alți ochi, mai roșii – de la clor, și cu cercuri împrejur, de la ochelari. Iar cele 15 momente de mai jos sunt clasice în viața oricărui înotător începător și nu numai.

 

 

1. Când ai shake de clor la micul dejun de câteva ori pe săptămână

clor1

 

 

 

2. Când ai ajuns la prima oră de înot și ai decis că nu există ochelari prea mari

ochelari2

 

Citește mai mult

M-am apucat să învăț să înot – Episodul 1

carmen 5 Comentarii

inot-dinamo

Să fii din Tulcea și să nu știi să înoți e la fel cu a fi moldovean vegetarian. Rar și inexplicabil. Totuși, timp de 27 de ani am reușit să mă feresc cu brio de orice situație care ar fi presupus supraviețuirea mea în orice apă căreia să nu-i văd și/sau să-i ating fundul.

Singurele excepții au fost vacanțele în Turcia și în Filipine, unde sarea mă ținea la suprafață, oricât de aiurea m-aș fi zbătut eu.

După mai multe încercări de mobilizare eșuate, toamna asta am ajuns la concluzia că nu există decât două soluții – ori mă duc la mare cu colacul, ca acum 20 de ani, ori mă apuc de cursuri. Așa că la finalul lui octombrie, dacă tot se încheiase sezonul de maratoane, am zis să dau munții pe bazin.

Citește mai mult

[Interviu] Bogdan Scarlat: înainte să fii campion la înot trebuie să fii campion la răbdare

carmen Lasă un comentariu

Mercedes-Benz - Avem aceeasi destinatie Locul 1!

La doar 17 ani, Bogdan Scarlat e unul dintre cei mai promițători înotători români, atât la juniori, unde concurează acum, cât și la seniori. În urmă cu doi ani stabilea noi recorduri naționale, iar acum, după 8 luni de pregătire în Franța cu fostul antrenor al Cameliei Potec, e la câteva secunde pe cronometru de o calificare la Jocurile Olimpice de la Rio. 

L-am întâlnit pe Bogdan la Bazinul Dinamo, acolo unde până pe 12 iulie au loc Campionatele Internaționale de Înot ale României. Am încercat să aflu de la el cum e să vii acasă cu medalii de aur la 12 ani și ce poate motiva un adolescent să facă naveta Mioveni-Pitești pentru nouă antrenamente pe săptămână. Mi-a povestit despre perseverența în muncă, autoexigență și răbdare – calitățile cu care se construiesc campionii, dar și despre cât e de important să nu renunți după primele eșecuri. 

Citește mai mult

Andrei Rosu, primul român care a traversat Canalul Mânecii înot

carmen 1 Comentariu

andrei_rosu_arch2arc

Andrei Roșu a făcut istorie în noaptea asta. A devenit primul român care a traversat Canalul Mânecii înot, pe o distanță de circa 30 de kilometri, în cadrul competiției Arch 2 Arc. Este cu siguranță una dintre știrile anului în sport, chiar dacă încă nu s-a terminat competiția, iar Andrei mai are 300 de kilometri de pedalat.

E o surpriză și o dovadă de perseverență cu atât mai mare cu cât Andrei a învățat să înoate abia acum 4 ani. Acum 2 ani a anunțat că va participa la Arc 2 Arch (140 km alergare, peste 30 km înot și 300 km pedalat), iar de atunci a început antrenamentele. Asta a însemnat nu doar înot, alergare și pedalat, ci și expunere la temperaturi scăzute, dușuri reci, alergări rapide pe distanțe mai lungi etc.

Citește mai mult

Ora de munca si ora de sarituri

carmen Lasă un comentariu

Cand am inceput sa merg la inot, imi faceam griji ca dureaza prea putin o sedinta si ca intr-o ora n-o sa apuc sa invat mare lucru.

E si aici un soi de rutina. Iti intinzi putin spatele, cateva genuflexiuni – ca sa nu te sugrume vreun carcel – si rotesti incheieturile, ca sa te asiguri ca n-o sa scartaie. Apoi hop!, in apa. Pan’ la fund, ca sa se ude ochelarii si sa-i poti fixa dintr-o miscare sub sprancene.

Imi bate inima tare cand sunt in apa. Patru lungimi de crawl cu pluta par incalzire pentru unii, dar pentru mine e ca la suta de metri viteza; de doua ori. Poate ar trebui sa scrie “feriti-va, sunt incepatoare” pe casca mea.

Cand mai sunt cinci-zece minute din ora, obosita, ridic ochelarii pe frunte si ma uit la instructor. Imi ghiceste intrebarea si imi raspunde zambind: “da, hai ca e ora de sarituri”.

Si oricat de tare mi-ar bate inima, oricat mi-ar cere odihna bratele si picioarele, oricat m-ar ustura nasul de la apa pe care am inspirat-o, in doua secunde sunt pe marginea bazinului, gata de sarituri. Si ca mine sunt si altii, ca niste delfini hiperactivi.

“Ora de sarituri” este si ea o rutina, oricat de putin ar dura. Este efortul ala de care iti dai seama ca inca esti in stare dupa “ora de munca”. Si il faci cu atata usurinta, lejeritate si placere, incat te surprinzi si te feliciti, pentru ca a meritat sa muncesti pana acolo.

Orice efort am face, e la fel in fiecare zi. Merita sa tragem suficient de tare de noi la “ora de munca” si sa amanam “sariturile” pentru alea zece minute, mai intense decat orice. Altfel, daca ne pierdem antrenamentul sau nu suntem bine incalziti, riscam sa ne alunece degetele de pe margine si sa “dam o burta” dureroasa. Si plecam acasa convinsi ca nu e nimic distractiv in asta.

 

Tulceanca invata sa inoate

carmen 1 Comentariu

“Esti din Tulcea si nu stii sa inoti?” e o intrebare echivalenta cu “Esti din Tulcea si n-ai trait pe grind toata viata?”. E o rusine sa fii de la Dunare si sa nu stii sa inoti. Esti ca moldoveanul care nu bea, olteanul care nu stie bancuri si bucuresteanul care face diferenta intre “doar” si “decat”.

Istoria mea cu apa dateaza din copilarie, cand ma jucam cu vecinii pe faleza de-a Fort Boyard: aruncam un indiciu in Dunare si coboram pe parame pana in apa ca sa-l aducem inapoi. Copii inconstienti. Nu stiam sa inotam, dar stiam ca trebuie sa ramanem pe faleza pana ne uscam, ca daca ajungem uzi acasa isi dau seama parintii ce-am facut si iese cu scandal si restrictii privind viata sociala din fata blocului.

Apoi am mai avut cateva tentative de a invata sa inot, dar nici una nu a dat roade. Asta pana in adolescenta, cand am dat peste cineva suficient de perseverent care m-a invatat pas cu pas cum se face. Partea buna e ca nu mi-e frica de apa si as sta in mare sau in bazin toata ziua. Problema e ca inca nu pot inota mai mult de o lungime de bazin, dupa care obosesc si trec in pluta. Nu stiu sa inot cu capul sub apa, nu respir cum trebuie si dau din picioare cam aiurea. Asa ca acum lucrez la asta.

Daca vreti sa invatati sa inotati sau sa va balaciti dupa serviciu, va recomand sa mergeti cu incredere la bazinul de la Facultatea de Medicina. Instructorii sunt foarte misto, e curat si preturile sunt decente (250-300 de lei). Plecati de acolo morti de oboseala, cu parul ud si in toate partile, dar zen :D.