Alaltăieri a fost aniversarea a 11 luni de când am aparatul dentar. Mult a trecut, puțin ar mai fi, dar nu spun hop până nu sar pârleazul pe care numai ortodontul decide unde mi-l scoate în cale pe traseu.
La cel mai recent control, verdictul aproximativ a fost de încă 4 luni, mult mai bine decât mă așteptam. Eu eram pregătită psihic (și financiar) pentru încă aproape un an. Totuși, pentru că motivul pentru care mi-am pus aparatul nu este îndreptarea dinților (cu excepția unui canin, ei erau deja drepți), ci crearea unui spațiu pentru implant, lucrurile s-au mișcat mai repede. La propriu. Dinții s-au deplasat și n-ar mai fi nevoie decât de 1-2 milimetri ca să ajungă exact unde trebuie.
Victorie!