Când eram mică şi jucam Monopoly cu soră-mea şi vecinii din bloc, ştiam mereu care se supără, cine fură bani din bancă, cine dă cu piesele de covor şi pleacă acasă supărat. Oricât eram de prieteni, ne transformam când ne jucam. Prietenia o regăseam apoi, în faţa blocului, când se mai calmau spiritele.
Numai că era nevoie de efort suplimentar să adunăm căsuţele aruncate în ciudă prin casă, mai ales dacă trebuia să ne luptăm cu câinele pentru ele.
Zilele trecute am reluat obiceiul. Am început din nou să joc Monopoly, dar o variantă nouă şi mai rapidă a jocului – Monoply Millionaire. Şi ce să vezi? Nimic nu s-a schimbat:
– Fata mereu implicată era poker face. Nu-ţi dădeai seama dacă pierde sau câştigă.
– Prietenul relaxat şi glumeţ mi-a spus “băi, eu nu joc cu nevastă-mea. Nu ştie să piardă. Mi-e frică”.
– Prietena aparent echilibrată ne bănuia pe toţi că trişăm.
– Prietena drăguţă şi amabilă ne striga “Ha, luzărilor, am luat cel mai scump cartier! Acum să vă văd, vă golesc de bani!”
– şi, cea mai mare minune, eu am câştigat un joc 🙂