Poate mulți dintre voi, din auzite, ați rămas cu impresia că la Limitless antrenamentele sunt cele care dor cel mai tare. Așa credeam și eu, însă am descoperit că sunt intense, dar suportabile. Surpriza a venit din altă parte. Pune o persoană care n-a ținut în viața ei o dietă să urmeze un meniu strict și să vezi acolo exercițiu de disciplină. Cu asta mă confrunt eu acum, după aproape două săptămâni de program.
Pentru că, de fapt, despre asta e vorba în orice transformare. Despre disciplina de a te ține până la capăt – și chiar un pic mai mult – de ce ți-ai propus, ca să funcționeze cu adevărat. Prin disciplină am reușit în primăvara anului trecut să mă trezesc zilnic la 6-6.30 ca să alerg si să pot termina un semimaraton fără probleme. Iar acum, după două săptămâni în care m-am antrenat și am mâncat Limitless, am descoperit și disciplina alimentară. Și mai ales rezultatele ei.
Dar să vă spun cum merge treaba. Eu n-am fost niciodată suficient de motivată să țin o dietă. Adică să mănânc ce îmi spune altcineva ca să slăbesc, iar apoi, la final, să îmi fac de cap din nou. Treburile alea cu “o zi mănânci doar orez, altă zi doar legume, apoi doar lichide” mi s-au părut mereu dubioase. Iar singurele nemulțumiri legate de corpul meu erau niște depozite de grăsime pe fund și pe picioare, care nu mai dispăreau. De ce? Pentru că mergeam la aerobic sau la alergat, dar mâncam ce-mi poftea inima. Nu mă înțelegeți greșit, am pofte destul de sănătoase – avocado, humus, nucă de cocos. Ok, și câte o înghețată, prăjitură sau porție de paste din când în când. Așadar, cu alergatul, pilates, yoga, aerobicul și mâncatul de până acum n-am reușit decât să mă mențin. Însă prima schimbare a venit cu exercițiile cu greutăți, iar a doua cu planul alimentar.
Cum se stabilește meniul?
Citește mai mult
A trecut foarte repede luna trecută și, înainte să-mi dau seama, a fost gata și prima mea ediție Limitless. V-am mai povestit cum e, dar despre rezultate n-am vrut să mă pronunț cu păreri, ci cu cifre scrise negru pe alb. Acum, după măsurătoarea de final de ediție, mă tot uit la bonul scos de aparatul de măsurat și parcă nu-mi vine să cred că e al meu.
