Rețetă Apple Crumble fără zahăr și făină

apple-crumble

 

Ce să faci pe cod portocaliu de ploi, când îți dai seama că vara nu se mai întoarce prea curând? Un desert, evident. Eu am mers cu o rețetă simplă, dar de impact – un apple crumble englezesc, dar fără zahăr sau făină. Se face repede, se mănâncă și mai repede. Aduce nostalgii și arome de început de toamnă cu pături pufoase, cărți bune, oameni dragi și ceaiuri calde.

Ai nevoie de ingredientele de mai jos, vreo oră de petrecut în bucătărie, un vas yena mai mare sau o tavă cu diametru de cel putin 20 cm și Arctic Monkeys pe coloana sonoră. Totul iese mai bun cu vocea lui Alex Turner pe fundal, trust me.

Ingrediente:

Citește mai mult

Foamea de după maraton

rungry

Foamea de după maraton nu se compară cu nimic. Nici dacă ai sta o lună pe dieta daneză n-ai fi atât de înfometat ca după un maraton. E o foame atât de mare încât începi să te gândești la problema resurselor naturale, a africanilor care flămânzesc în timp ce tu ai fi în stare să razi rația lor pe doi ani la o singură masă.

Foamea asta se construiește în timp ce alergi și imediat după și te lovește mai serios abia seara, târziu sau chiar a doua zi. Până atunci, nu vrei să vezi mâncare în fața ochilor. Numai gândul la încă o bucată de prăjitură sau ciocolată după atâtea geluri îți face papilele să sufere.

Citește mai mult

De ce să începi să ții un jurnal alimentar de azi

mancare

 

Bănuiala mea e că jurnalul alimentar se numește așa pentru că se aseamănă cu jurnalele alea din copilărie în care scriam toate drăciile pe care le-am făcut și pe care plănuim să le mai facem. Mai în serios, jurnalul alimentar e unul dintre cele mai bune obiceiuri ale unei vieți mai sănătoase, mai disciplinate și mai fericite, cu condiția să nu devină o obsesie a cifrelor.

El nu e util doar dacă vrei să slăbești sau să atingi nu știu ce target de proteină per kg/corp, ci și dacă vrei să te observi mai atent, să îți cunoști organismul și să înveți să faci alegeri care te fac să te simți bine.

Cum poți ține un jurnal alimentar? E destul de simplu. Poți trece notițe în telefon, într-un excel sau într-una dintre multele aplicații de profil, cum ar fi MyFitnessPal. Am folosit-o și eu o perioadă, însă mi-am dat seama că mă chinuiam foarte tare să mă încadrez în raportul de macronutrienți stabiliți (tot de mine) acolo și că obiectivul pe care îl urmăream nu presupunea chiar atât de multă rigoare.

De aceea prefer jurnalul scris simplu, fără aplicații care se încruntă când depășești numărul de calorii. În plus, un excel mă lasă să intru în date cât de mult vreau și să fac niște calcule și niște pie charts (yum, pie!) de zile mari.

Citește mai mult

Raionul Fit – Hrișca, mic dejunul campionilor

Raionul Fit

 

Hrișca este un adevărat aliment minune pentru mine. Chiar dacă abia de vreo 3-4 ani o consum mai des, e ceva la care nu cred că aș putea renunța. În România se găsește în special la magazinele cu produse naturiste sau pe rafturile cu produse sănătoase și bio ale magazinelor, deși în alte țări, cum ar fi Republica Moldova, orice gospodină care se respectă are un stash de hrișcă în casă pentru orice eventualitate.

 

Hrișca este o pseudocereală amidonoasă care se gătește și se comportă ca orezul. Se fierbe o parte hrișcă în două părți apă sau, dacă nu ai chef să aștepți să se fiarbă, o poți pune la hidratat în apă timp de câteva ore (5-6). Mai există și fulgi de hrișcă, uscați, pe care îi poți consuma ca pe fulgii de orice altă cereală populară la micul dejun.

Gustul ei e unul destul de pronunțat și specific. E genul de gust love it or hate it. And I totally love it. Dacă ești precaut, e bine să știi că în combinațile potrivite, hrișca împrumută din gustul ingredientelor adăugate. Poate nu în aceeași măsură precum orezul sau quinoa, dar condimentele potrivite fac minuni.

Citește mai mult

Înghețată de cocos fără zahăr

inghetata

 

Nu știu ce se întâmplă cu mine în ultima vreme, că nu mai suport nici căldura, nici soarele excesiv. Cred că mi-am atins porția de raze pe viața asta, altă explicație nu găsesc.

Și cum n-am găsit ceva mai bun de făcut în zilele astea în care slăbiciunea pentru înghețata de cocos s-a reactivat, mi-am făcut-o singură, dintr-o rețetă improvizată. Declar pornit războiul cu canicula! Scapă cine poate și cine are aerul condiționat suficient de puternic.

Ingrediente pentru înghețata de cocos

 

  • 200 ml iaurt Cedra Napolact (e mai acrișor)
  • 200 ml iaurt grecesc (2% sau 10%, la alegere. E mai dulce și mai cremos)
  • 100-150 g fulgi de cocos
  • f puțină esență de vanilie și de migdale
  • Opțional – o lingură de miere sau de stevie pudră

Citește mai mult

Raionul Fit: Alunele de pământ (Chufa Tigernuts)

Raionul Fit

 

Săptămâna asta, la Raionul Fit, vorbim din nou despre lucruri pe care le-am încercat pentru prima dată și despre care nici nu știam că există până de curând. E vorba despre Chufa sau alunele de pământ.

 

Ce este Chufa?

 

Chufa a fost cultivată în antichitate în Egipt, unde erau consumate fierte în bere, prăjite sau în compoziția unor dulciuri. Boabele sunt de fapt niște tuberculi, însă pentru că sunt consumați cam în același context precum nucile și semințele, de multe ori sunt incluse în categoria lor. Sunt buni de snack, mai ales dacă ai chef de ceva dulce. Ideal e să lași tuberculii la înmuiat înainte să îi consumi.

Chufa tigernuts au fost incluse în rândul alimentelor sănătoase pentru că ajută la prevenția bolilor de inimă, a trombozei, ajută la îmbunătățirea circulației sangvine și, datorită conținutului de fibre, scad riscul de cancer la colon.

Citește mai mult

Rețetă verde: Pesto de oregano

pesto-oregano

 

I don’t always buy flowers, but when I do, I make sure they’re edible.

 

Acum câteva săptămâni m-am pomenit cu un buchet uriaș de oregano de grădină, cunoscut pe românește cu numele de sovârf. Comandasem o legătură de la cineva și nu mă așteptam ca legătura să fie un ditamai snopul. Cum sunt total împotriva risipei, m-am trezit cu o provocare – ce să fac cu atâta oregano proaspăt? Să fac tăvi peste tăvi de fripturi și oale peste oale de ciorbe condimentate n-aveam cum, așa că am trecut la planul B – pesto de oregano.

M-am gândit la pesto și pentru că poate fi păstrat în borcane o vreme, deci nu trebuie să intri într-o cursă contra cronometru și să dai gata frunzele până se ofilesc.

Citește mai mult

Raionul FIT: Paste din soia, fără carbohidrați

protopasta

 

Vine vara, vin vacanțele, iar pentru mine sezonul începe cu o scurtă plimbare la Roma. I know you’re thinking what I’m thinking – pizza, paste, gelato și mai ales cannoli.

Dar pentru că n-aș putea supraviețui, darămite alega, cu un meniu format doar din cele de mai sus, în zilele obișnuite de pe teritoriul propriu caut alternative. Pentru paste, până acum am găsit trei variante cu mai puțini spre deloc carbohidrați – pastele konjac, pastele din dovlecei și pastele proteice din soia, despre care am să vă povestesc azi.

Când unul dintre colegii de la cursul de nutriție mi-a zis că a găsit în magazin paste proteice, cu 60% proteină și 14% carbohidrați, am zis no effing way. But yes way. Am pornit în misiune spre Auchan, le-am găsit, le-am încercat și au fost uauauauauau. Adică cea mai apropiată versiune de paste din făină pe care am încercat-o până acum.

Citește mai mult

Raionul Fit – despre Xylitol

Raionul (1)

 

Xylitolul este varianta dulce a lui nici-călare-nici-pe-jos, mai exact unul dintre îndulcitorii folosiți de iubitorii de dulciuri care au devenit neiubitori de kilogramele și problemele pe care le aduc de obicei acestea la pachet. Asta pentru că are cu 40% mai puține calorii decât zahărul și provine din surse naturale. Totuși, e o soluție pentru excepții, deoarece, ca tot ce-i bun pe lume, cantitățile prea mari ne strică la stomac.

Xylitolul este un alcool (observi sufixul -ol?) al zahărului și are un indice glicemic foarte, foarte mic, de numai 7. Ca idee de comparație, zahărul are aproximativ 100. De asta ne apucă gărgăunii după ce mâncăm dulciuri sau cantități mari de glucide – avem un spike de insulină după care e game over, ne ia somnul. Iar cum spike-urile astea se repetă aproape la fiecare masă pentru unele persoane, asta ne și îmbolnăvește de maladiile mileniului III.

Xylitolul este de multe ori recomandat drept îndulcitor natural. Apoi se trezesc cârcotașii care zic că nu-i deloc așa. Realitatea este că, da, este un îndulcitor care provine din surse naturale – fibre din diverse plante, ciuperci, scoarță de copaci, dar este obținut pe cale chimică.

Citește mai mult

Raionul Fit: Meiul și ciocolata cu stevie Sweet & Safe

Raionul (1)

 

Astăzi la Raionul Fit avem două produse pe care nici nu le credeam comestibile acum ceva vreme, dar tot procrastinând pe bloguri de fitness și pe grupuri de mămici, am zis să le încerc, ca să nu mor neștiutoare. I give you budinca de mei și ciocolata îndulcită cu stevie.

Până nu demult credeam că meiul este exclusiv mâncare pentru peruși. Între timp m-am mai documentat, am testat vreo două rețete și am așteptat o perioadă, să văd dacă-mi apar pene colorate. Din fericire, sunt ok, așa că e safe să dau pontul mai departe.

 

Meiul (Budinca de mei)

 

Meiul e la loc de cinste pe rafturile cu produse sănătoase. Din researchul meu reiese că nu conține gluten și e plin de minerale și vitamine – fier, magneziu, cupru, fosfor, vitaminele A și B etc. Are un indice glicemic mediu spre mare, de 70, dar nu vă speriați de indicatorul ăsta, depinde foarte mult de combinația în care îl mâncați.

 

Cum se gătește

 

Meiul (decorticat, atenție) se fierbe ca orezul – o parte mei la trei părți de apă. Îl poți transforma într-o garnitură, cu legume, îl poți pune în ciorbe, pentru consistență sau, dacă îți este extrem de lene să gătești, poți face ca mine – budincă de mei.

Citește mai mult

Raionul Fit – Tapioca și Raw Bite

Raionul (1)

 

 

În episodul de azi la Raionul Fit discutăm despre un ingredient – tapioca și un baton din fructe uscate și nuci – Raw Bite. Le-am încercat pe amândouă săptămânile trecute și au trecut testul, sunt suficient de interesante și de bune încât să vă povestesc câte ceva despre ele.

 

 

Pudra de tapioca

 

tapioca

 

 

Tapioca este, de fapt, un amidon fără gluten, folosit pentru îngroșarea sosurilor, budincilor și cremelor. Provine din rădăcina unui arbust exotic, așa cum probabil ați ghicit numai după numele neobișnuit. Se găsește cel mai des sub formă de perle sau pudră. Pentru că se comportă exact ca o gelatină care îngroașă lichidul în care se fierbe, e evident că perlele merg bine în rețete asemănătoare orezului cu lapte, în timp ce pudra e folosită în special pentru budinci.

Eu am luat varianta pudră și am testat o rețetă cam de bebeluși, dar zău că-mi era poftă: budincă proteică de lapte.

Tot pentru bebeluși e și nivelul de dificultate. La 200 ml de lapte am pus 2 lingurițe cu vârf de pudră de tapioca, am pus și o măsură (25 g) de whey protein (unflavoured, de la Myprotein), niște vanilie și am amestecat până s-a îngroșat. Am pus rezultatul în pahare și le-am lăsat la frigider cât a durat răbdarea. Când le-am scos, le-am garnisit cu câte o linguriță de miere de mană și trei-patru bucățele de ananas din cutie, că doar aveam 21 km de alergat pe munte a doua zi.

Citește mai mult

Raionul Fit – Pastele Konjac și făina fără carbohidrați

Raionul (1)

 

Tapioca, pudră de Maca, lapte fără lactoză, Konjac, făină fără carbohidrați – în ultima vreme primesc tot mai multe întrebări despre ingrediente și rețete mai puțin obișnuite. În plus, am observat că magazinele s-au umplut de tot felul de produse care promit sănătate și gust fără “păcate”, de rafturi bio și tot felul de bunătăți pe care uneori abia le pronunțăm.

Cred că de 90% dintre ele nici n-am auzit, dar mi-am propus să explorez și să împărtășesc cu voi părerile mele și rețetele în care le-am testat. Pentru că aici nu comentăm ce nu încercăm, mi-am propus să încerc în fiecare săptămână câteva produse care pretind să fie sănătoase, bio sau să ne ajute să mâncăm mai sănătos. Voi povesti în fiecare marți deznodământul experimentelor mele la nou inaugurata rubrică Raionul Fit.

Am să intru în detalii despre prețuri, informații nutriționale, sugestii de pregătire, păreri legate de gust și, evident, de utilitate. (Să nu uităm, totuși, că am supraviețuit până acum fără să le cunoaștem și că unora le-ar sta mai bine pe Raionul Fitze. Cât de mult își merită sau nu popularitatea, vom dezbate împreună.)

Săptămâna asta începem cu pastele Konjac (sau shirataki) și făina mix de fibre fără carbohidrați.

Citește mai mult

Meniu pentru maraton

pachet

 

Când plec la maratoane în afara Bucureștiului prefer să-mi iau pachet de acasă decât să mă bazez pe ce găsesc acolo. Niciodată nu știi ce noroc ai – la Corcova am avut mâncare foarte bună, dar în alte părți m-am trezit că erau doar două tarabe pe o rază de 3 km și alea aveau doar cozonac secuiesc și salam de biscuiți.

Știu că părerea aproape universală e poți să mănânci orice, că oricum alergi și arzi tot, dar discuția acum nu e despre ce și cât ard, ci despre ce îmi va da energia de care am nevoie, fără tone de zahăr inutil, făină, prăjeli sau sosuri ciudate pe care aș risca să le împrăștii pe traseu.

Pentru că plec la CiucasX3, am pregătit un meniu pre maraton pe care abia așteptam să îl încerc. Nu mai aveam răbdare, să vină odată maratonul și să-mi fac bunătățile.

Bateți tobele, vin sarmalele, iată ce am avut pe meniu:

Citește mai mult

Ivan Pescar – Restaurantul din Tulcea al lui Patzaikin

ivan-pescar-1

 

Povestea e la fel în fiecare an – cum începe sezonul de plimbări în Deltă, încep și telefoanele de la prieteni care mă întreabă “Carmen, unde mănânc ceva bun cu pește în Tulcea???”. Până acum nu știam unde să-i trimit. Știu câteva pensiuni cu meniu bun prin Deltă, dar în oraș, paradoxal, nu găsești decât pizza, mici și ciorba de burtă comunistă la care ți se taxează separat pâinea, smântâna și ardeiul.

Prin urmare, când am auzit că – în sfârșit! – se deschide un restaurant pescăresc pe faleză, știam că trebuie să văd dacă e ce trebuie sau e doar o etichetă de agățat turiști.

Ivan Pescar are în spate imaginea lui Ivan Patzaikin, iar weekendul inaugurării a coincis cu o scurtă escală pe care am avut-o în Tulcea. Așa că i-am dus lui Patzaikin în inspecție cel mai exigent critic culinar al bucătăriei pescărești – pe mama.

Citește mai mult

Destinații care ne pun pofta la încercare

bruschete

 

Vacanțele sunt definiția escapismului. Uităm de oraș, laptop, sală și cântar. Și parcă de la primul pas în avion sau în mașină, o parte a conștiinței intră și ea în vacanță. Ne trezim că pe aeroport refuzăm să mâncăm pateuri și sandwichuri, dar în avion, când ne întreabă stewardesa dacă vrem o prăjiturică, cerem două.

 

Turcia

Viața de călător nu e ușoară. La propriu. Uneori te întorci acasă cu bagaj suplimentar.

Mi-am dat seama prima dată de asta în 2010, când am mers la mare în Turcia. Am plecat Carmen și, după 11 zile, m-am întors acasă Carmen+4kg. Nu mi s-a părut că am făcut cine știe ce excese, ci doar că am gustat câte puțin din toate. Dar știm cu toții că, în Turcia, tentațiile sunt multe și variate.

Citește mai mult