Hercules Marathon – Running memories of a legendary autumn

Isn’t it funny how life gives you an answer right when you need it the most? This year’s Hercules Marathon race in the rusty autumnal hills of Valea Cernei, Romania, was exactly the feeling I had been missing and was looking for.

I’d been feeling tired and not so motivated after my previous race, Maraton Pirineu, in Spain. Actually, this sensation that I don’t really want to train and compete had been going on since after Marathon 3200, in July. I felt like turning the engines a bit off after that one and took a few weeks off from training.

Citește mai mult

Ultra Trail Barcelona – Primul maraton montan si primul podium in Spania

utbcn

 

De cand m-am apucat de alergat visez la un concurs in alta tara. Nu ca ar fi mare diferenta fata de ce avem noi: tot munti, tot goana pe poteci, dar am rulat mereu undeva in background dorinta asta.
Weekendul trecut a devenit, in sfarsit, realitate. Am facut primul meu maraton montan in Spania, la Ultra Trail Barcelona si am primit chiar mai mult decat prevedea dorinta mea initiala: am iesit pe locul 3 la categorie si pe 5 la open feminin la proba de maraton.

 

Nelinistea din timpul furtunii

 

Ultra Trail Barcelona e un concurs in Parcul Natural Garraf, cu patru distante – semimaraton, maraton, Long Trail (70k) si Ultra (100k). Startul se da din Begues, un satuc semi pustiu, care se pronunta Vegas, cu case cochete si strazi curate luna.

 

Dupa cateva zile de soare in care m-am bronzat cu urme de tricou, vineri dupa-amiaza a inceput ploaia. In Begues turna cu galeata. La fix! Zici ca organiza Murphy cursa si ne punea bete in roate. Mai alergasem pe traseul de concurs dupa ploaie si stiam ca e un fel de tobogan cu noroi, asa ca nu ma incanta deloc ideea.

Citește mai mult

Spectator la Maratonul din Barcelona

FullSizeRender

 

Cand pui ceasul sa sune la 7 dimineata duminica, desi te-ai culcat la 2 am, trebuie sa fie pentru un motiv bun. Si Maratonul de la Barcelona a fost unul extrem de bun. Peste 20.000 de oameni au alergat pe un traseu care i-a purtat prin cele mai turistice puncte ale orasului – Plaza Espana, Plaja Barceloneta, stadionul Camp Nou, Sagrada Familia si multe altele.

N-am luat in calcul sa particip pentru ca inca nu ma simt pregatita pentru un maraton pe plat. Dupa prima experienta de genul asta, din 2015, am zis ca data viitoare cand ma mai mananca degetele sa apas Register pentru un maraton pe plat o voi face doar cu cel putin 6 luni de pregatire serioasa si specifica inainte. Altfel e al naibii de dureros si uzura se aduna.

Asadar, m-am bucurat de energia evenimentului, dar si de faptul ca eu n-a trebuit sa alerg.

Citește mai mult

Alergare în Parcul Garraf, Barcelona – antrenament pentru UTBCN

garraf

 

Era duminică, 6.30 am, Barcelona. Dimineața de după Carnavalul Catalan. Toată lumea se întorcea spre casă șifonată, pe șapte cărări, în costumații care mai de care mai ciudate, numai eu mă îndreptam spre gară, cu Salomonii în spinare. Pentru că, nu-i așa, ce mod poate fi mai plăcut de a-ți petrece weekendul într-o altă țară decât să cauți cei mai apropiați munți și să-i alergi.

Despre Ultra Trail Barcelona am aflat prin iarnă, când am început să mă interesez de concursuri din afară. Era un plan mai vechi pe lista mea să alerg și prin alți munți, așa că am cerut câteva sfaturi de la cei mai experimentați. Concursul are loc pe 25 martie, în Parcul Natural Garraf, la 20km de Barcelona, și are mai multe distanțe – 100k, 70k, maraton, semimaraton și o cursă a copiilor.

M-am înscris la maraton: 42 km cu 1750m diferență de nivel sunt suficienți pentru mine, mai ales la început de an când n-am așa de mulți kilometri în pantofi.

În momentul ăla habar n-aveam ce va urma și că aveam să ajung și la antrenamentul oficial de dinaintea cursei.

Citește mai mult

Foamea de după maraton

rungry

Foamea de după maraton nu se compară cu nimic. Nici dacă ai sta o lună pe dieta daneză n-ai fi atât de înfometat ca după un maraton. E o foame atât de mare încât începi să te gândești la problema resurselor naturale, a africanilor care flămânzesc în timp ce tu ai fi în stare să razi rația lor pe doi ani la o singură masă.

Foamea asta se construiește în timp ce alergi și imediat după și te lovește mai serios abia seara, târziu sau chiar a doua zi. Până atunci, nu vrei să vezi mâncare în fața ochilor. Numai gândul la încă o bucată de prăjitură sau ciocolată după atâtea geluri îți face papilele să sufere.

Citește mai mult

Aleargă cu campionii la NN Bucharest International 10K

nninternational10k

 

 

Afară s-a încălzit, tălpile au început să ne mănânce, iar orașul s-a umplut de alergători. Weekendul următor, duminică, are loc prima ediție a NN Bucharest International 10K, o cursă creată la inițiativa campioanei române la maraton, Constantina Diță.

Înscrierile sunt încă deschise, iar traseul e unul plat și ai ocazia să scoți un timp care să te motiveze să alergi tot anul.

Cursa va avea loc pe Bulevardul Mareșal Constantin Prezan, între Arcul de Triumf și Piața Charles de Gaulle.

Nu trebuie să fii un alergător de elită ca să participi, ci doar să-ți placă să alergi și să furi niște bucurie din acest eveniment. Cum bine zic cei de la NN, să câștigi e important, dar să alergi alături de ceilalți contează și mai mult. Totuși, să nu fii surprins dacă vei întâlni la start mulți atleți recunoscuți, cu performanțe care ne fac mândri.

Citește mai mult

Florin Ioniță, românul care va alerga la Spartathlon: Ultramaratonul e o luptă psihică

florin-ionita

 

Florin Ioniță are 41 de ani, lucrează în armată și are un hobby mai excentric – aleargă sute de kilometri odată. N-ai să-l vezi că-și face selfie-uri la alergat, dar dacă-i urmărești antrenamentele, ai să observi că parcurge într-o zi cât alții într-o lună.

Anul acesta, Florin se concentrează pe două curse importante. Împreună, cele două ultramaratoane pentru care se antrenează au peste 470 de kilometri.

E vorba de Ultrabalaton, în jurul lacului Balaton, și Spartathlon, o cursă al cărei traseu leagă Atena de Sparta. Este singurul român selecționat la Spartathlon în 2016 și al treilea din istoria competiției în care doar jumătate dintre cei de la start vor ajunge la finish, așa că greutatea provocării e și mai mare.

Acest interviu e o parte din povestea unui om care s-a apucat de alergat acum 3 ani, ca să dea burta jos, și a ajuns să concureze alături de elitele ultraatletismului.

Citește mai mult

5 lucruri importante despre Bucharest International Marathon 2015

medalie

 

Mai sunt puțin peste două săptămâni până la o nouă ediție a Raiffeisen Bucharest International Marathon. Cam târziu să te apuci de antrenamente, dar mai merge o alergare lungă weekendul ăsta. Am stat de vorbă cu organizatorii evenimentului la o cină pregătită de Valeria Răcilă Van Groningen, președintele Asociației Bucharest Running Club, și am extras câteva detalii despre maratonul de anul ăsta.

Citește mai mult

CiucașX3 2015 – un maraton grozav, peste așteptări

Ciucasx3

 

Cum a fost la CiucasX3?

Fantastic!

M-am simțit bine și am fost mai zen ca niciodată. M-am bucurat de cursă, mi-am amintit cât de mult iubesc muntele și cât de norocoasă sunt că pot să alerg în toate locurile astea de o frumusețe rară.

Am fost pe Ciucaș de mai multe ori, dar niciodată pe traseul de maraton. A fost cu atât mai interesant să ajung și în locuri noi și să-mi testez rezistența pe 42 de kilometri de munte. Țin minte că, de mai multe ori, ajungând pe vf. Ciucaș, vedeam punctul verde care marchează traseul de maraton și nu-mi venea să cred că sunt oameni care aleargă pe acolo. Doi ani mai târziu sunt unul dintre ei.

Citește mai mult

Meniu pentru maraton

pachet

 

Când plec la maratoane în afara Bucureștiului prefer să-mi iau pachet de acasă decât să mă bazez pe ce găsesc acolo. Niciodată nu știi ce noroc ai – la Corcova am avut mâncare foarte bună, dar în alte părți m-am trezit că erau doar două tarabe pe o rază de 3 km și alea aveau doar cozonac secuiesc și salam de biscuiți.

Știu că părerea aproape universală e poți să mănânci orice, că oricum alergi și arzi tot, dar discuția acum nu e despre ce și cât ard, ci despre ce îmi va da energia de care am nevoie, fără tone de zahăr inutil, făină, prăjeli sau sosuri ciudate pe care aș risca să le împrăștii pe traseu.

Pentru că plec la CiucasX3, am pregătit un meniu pre maraton pe care abia așteptam să îl încerc. Nu mai aveam răbdare, să vină odată maratonul și să-mi fac bunătățile.

Bateți tobele, vin sarmalele, iată ce am avut pe meniu:

Citește mai mult

5 semne care îți spun dacă ești pregătit să alergi un (semi)maraton

Later edit, aprilie 2019

Pentru ca multi dintre voi, aflati la primul semimaraton, cautati raspunsuri in articolul de mai jos, am decis sa vin cu o completare. Varianta initiala a postarii mi se pare in continuare valabila, dar as vrea sa fac cateva diferente. Cele 5 puncte mentionate mai jos depind de cateva variabile, asa ca, desi sunt niste repere pe care le ofer si acum celor care se gandesc daca pot alerga un semimaraton, as vrea sa diferentiez putin situatiile si in functie aceste variabile.

Prima ar fi care e obiectivul tau:

  • sa treci finishul no matter what
  • sa treci finishul intreg, neaccidentat
  • sa scoti un timp bun.

Astea sunt cele trei mari obiective intr-o cursa.

Pentru primul caz, va zic sincer ca aproape orice persoana cat de cat activa, cu o stare de sanatate ok si o greutate normala, fara probleme majore, poate termina un semimaraton. Chiar si fara cine stie ce antrenament. Cu chin, cu injuraturi, cu alternat mers-alergat, cu facut rau, probabil si cu ceva accidentari la final. Dar daca faci un pic de jogging, mai un mers, mai un pahar cu apa, sunt sanse mari sa te incadrezi in cele trei ore limita.

Evident, nu iti recomand scenariul asta. Nu subestima efortul pe care il ai de depus si impactul celor 21km asupra corpului tau. Daca ti se pare ca aia care termina un semi intr-o ora si un pic alearga relaxati, asta e rezultatul anilor de munca. Aduna toata suferinta lor de la antrenamentele de cativa ani (care e enorma, pentru o imbunatatire de cateva minute sau chiar secunde) si incearca sa o condensezi in trei ore. Cam asta va fi experienta ta. Plus, cum ziceam, sansele aproape sigure sa termini cu dauna totala si sa nu mai poti alerga niciodata.

Te-am speriat suficient? Ok, sa trecem la punctul urmator.

Ca sa treci intreg finishul unui semimaraton – rupt in zece, dar fara dureri majore pe termen lung – reperele de mai jos sunt cat se poate de valide. Am adaugat cateva comentarii in text pentru a-l completa.

Ei bine, si ca sa scoti un timp bun (sau imbunatatit) pe semimaraton sau maraton, povestea devine mai complexa. Asta e un joc care incepe de la a doua cursa incolo, cand ai deja un rezultat drept reper si vrei sa-l imbunatatesti.

Dar probabil cel mai mare impact il are antrenamentul consecvent, de durata, dupa un plan diversificat, in care sa ai si focus pe kilometri (cantitate), pe intensitate (calitate) si pe refacere. Daca iti lipseste una dintre cele trei, sunt sanse mici sa scoti vreun timp impresionant.

Deci alege-ti obiectivul cu cap.

Citeste in continuare articolul cu cateva completari.

*****

Înainte să alerg primul meu semimaraton (BIHM 2013), cea mai lungă alergare fusese de 11 km. Adevărul e că mă gândeam de mult la o distanță mai lungă, dar între gând și acțiune se puneau mereu niște perne comode de care nu puteam să mă dezlipesc dimineața.

Ce-i drept, cu vreo 5-6 săptămâni înainte alergam aproape zilnic câte 7-8 km și simțeam că progresez. (LE – haha, asa credeam eu ca se antreneaza un semi). Însă nu aveam niciun reper, nicio idee dacă aș putea sau nu să alerg, în condițiile în care mă aflam, distanța inimaginabilă de 21 de kilometri.

Singura întrebare care mă ținea în ceață era dacă există sau nu anumite semne care să-mi dea de înțeles că aș putea sau nu să termin primul meu semimaraton.

Privind în urmă acum, îmi dau seama că da, există niște semne. N-aș vrea să le luați ca pe o regulă, pentru că o alergare poate fi complet diferită de alta si, mai ales, fiecare alergator e unic (in raspunsul la antrenamente, alimentatie, viteza de progres si de refacere etc). Și chiar dacă ai reușit să scoți 4 min pe kilometru la antrenamente, e posibil ca în ziua maratonului să te doară burta și să-l termini în trei zile.

Citește mai mult

Secretul care ajută maratoniștii să alerge distanțe enorme

run

Am început să alerg serios acum doi ani și ceva. Bine, începusem să alerg “serios” în fiecare primăvară de până atunci, dar mă ținea câte trei săptămâni. De acum doi ani și jumătate nu m-am mai oprit. Au fost, ce-i drept, câteva pauze – concedii, răceli, gerul Bobotezei – dar am avut grijă să mai dau pe la sală, pe la munte și pe la pârtie.

Alergând constant, la un moment dat, când s-a mai încălzit și am reluat cele 4-5-6 alergări săptămânale, am simțit că nu mai depun efort. Are legătură și cu obișnuința pe care încerc să nu o duc în rutină plictisitoare, însă are încă o parte bună. O parte care mă face să uit de toate diminețile cu trezire la 6.30 sau toate serile în care a trebuit să înving lenea sau celelalte planuri ca să ies la alergat.

După o perioadă de perseverență, nu mai mori după primele minute. E un sentiment tare plăcut să depășești recorduri pe RunKeeper sau pe unde le mai ții. Însă și mai tare e când descoperi acel ritm în care uiți că alergi. E un ritm pe care fiecare dintre noi îl găsește după o perioadă de antrenament, în care ne dăm seama că putem alerga așa toată ziua. Un ritm în care simți că alergatul e ca mersul, la același nivel de efort.

Sigur, nu vei ajunge acolo din prima. Mai întâi ai să simți că te sufoci, că-ți pocnește inima, că te apucă dureri prin stânga, dreapta, că picioarele nu mai vor. Dar după o vreme ai să constați că ai ajuns acolo.

Citește mai mult

Cozia Mountain Run 2015 – alergarea care mi-a testat limitele

Foto: Radu Cristi

Circulă o glumă printre oamenii care aleargă. Cică în maximum 24 de ore de la o competiție, chiar dacă în timp ce trăgeai de picioare ai jurat că nu mai faci, te înscrii la următoarea. Vena cere o doză nouă. Mie mi-a luat vreo 10 ore de la Maratonul DHL și până m-am înscris la Cozia Mountain Run – probabil cea mai grea, mai intensă și mai solicitantă alergare din viața mea de până acum, atât fizic, cât și psihic.

Așadar, la 12 noaptea după DHL, intram pe site să verific dacă mai sunt locuri. Când am văzut că ultima înscrisă era chiar o prietenă, m-am bucurat cu atât mai mult. E foarte mișto să ai prieteni sau măcar fețe cunoscute alături.

A fost a doua mea alergare montană, după Ecomarathon-ul din mai, și m-am înscris la traseul cel mai lung și de data asta – 30 km, din campingul Mânăstirii Turnu până în vârful Cozia și înapoi. Poate pe viitor am să încerc și traseele mai scurte, dar deocamdată simt că dacă tot depun efortul aș putea la fel de bine să-mi testez limitele la maximum și să iau și bonusul – priveliștea din vârf. Și credeți-mă, când am văzut Oltul șerpuind în zare, parcă n-am mai simțit că au fost atât de lungi kilometrii ăia.

Citește mai mult

Maratonul DHL – ideal pentru o primă competiție

Weekendul trecut, pe 20 iunie, am făcut echipă cu câțiva prieteni din online și am alergat cursa de semimaraton de la Maratonul DHL Ștafeta Carpaților.

0118-victorvatavu-c2-401-158-rsXie
Foto – Victor Vatavu

Pentru mine a fost al treilea eveniment de alergare de anul ăsta (tot nu-mi vine să folosesc cuvântul competiție), după EcoMarathon, unde am alergat traseul de 42 km, și Bucharest International Half Marathon.

Deși inițial era vorba să alergăm la ștafetă, câte 7 km fiecare, am zis că, dacă tot batem drumul până la Brașov, am putea să ne facem de cap pe 21 kilometri și așa a rămas. La maraton nu prea îmi venea să alerg și a fost o alegere bună să rămânem doar cu semi, pentru că, imediat după ce am terminat noi cursa, a început o ploaie rece care a ținut până seara. Brr.

M-am bucurat să-l văd pe Pandutzu cum trage tare și scoate timp bun, pe Pyuric cum face al doilea semimaraton din istoria ei, la distanță de câteva săptămâni unul de altul, pe Carmen cum își depășește recordul la o cursă pe care o făcuse și anul trecut și pe Alex cum trece de finishul primului său semimaraton.

Am ajuns la Poiana Brașov vineri seara, destul de târziu.

La sosire, am mers direct la Pasta Party la Club Rossignol, chiar lângă pârtie. Deși luna asta mănânc mai low carb și îmi făceam planuri să nu mă ating de paste, îmi era o foame de lup la 10.30, având în vedere că luasem prânzul pe la 3. Și dacă mi-e foame, nu mai gîndesc limpede. Am mâncat paste și bruschete, dar fără să exagerez, ca să nu-mi fie rău a doua zi, în timpul alergării.

Citește mai mult