Cum vă povesteam într-un episod anterior, accidentarea de la piciorul drept m-a lăsat cu o ditamai pauza. Practic, au fost două luni aproape fără nicio alergare. Mult, mult timp de urcat pe pereți. În ultimele două săptămâni din această pauză am făcut fizioterapie și n-am avut voie să fac nici un pic de efort ce implică picioarele. După ultima ședință de fizio, weekendul trecut, am făcut o alergare de test, să văd dacă mai doare, dar singura durere a fost cea psihică, atunci când am realizat cât de greu mă mișc.
Weekendul trecut au fost două alergări care mi-au făcut cu ochiul – RunFest Race to Nature și NN Bucharest International 10k. Mă mânca în talpă să le fac pe amândouă, dar sigur n-ar fi fost înțelept să alerg sâmbătă și duminică în condițiile în care ultima ședință de curenți la fizio fusese vineri, iar consultul de după terapie în care speram să primesc binecuvântarea ortopedului era programat luni.