Au fost vreo 60.000 de oameni la concertul lui Robbie Williams din București, din ce s-a raportat după numărătoarea biletelor vândute. 60.000 de oameni umiliți de o organizare infectă și resuscitați apoi de un show fabulos.
Nu știu cum au socotit organizatorii că acești 60.000 de oameni ar putea să-și ia ceva de băut în orele petrecute acolo de la trei-patru corturi amărâte cu personal insuficient și complet nepregătit să facă față mulțimii.
Am ajuns la Piața Constituției pe la 7, după show-ul Deliei și înaintea celui al lui Lamar. Când am ajuns, am aflat că înainte să ne luăm de băut trebuia să stăm la coadă la tarabele care vindeau carduri și să le încărcăm cu bani.
Am stat vreo 30 de minute acolo, în soare, deshidratați, parcă anticipând ce avea să urmeze la coadă la bere.
La sfârșitul lui aprilie, vreo 3500 de nebuni plini de culori au alergat prin București, la prima ediție The Color Run. Aș fi vrut să fiu printre ei, însă a picat chiar de ziua mea și aveam de sărbătorit. Însă de data asta, la alergarea The Color Run din Mamaia, de sâmbătă, 26 iulie, n-am cum să lipsesc. În plus, iau cu mine doi dintre voi cărora le voi oferi câte o invitație la alergat.
The Color Run e o cursă de 5 km în care nu contează cronometrul. Nici măcar nu e pornit. Contează să te distrezi alergând, sentiment care-ți va alimenta motivația pentru a ieși la jogging din ce în ce mai des.
Cum a fost în București
Când a fost ultima dată când ai încercat ceva pentru prima dată? Şi ce lucruri mici faci ca să ieşi din rutină? Eu comand ce mi se pare mai ciudat în meniu. Sau schimb drumul pe care merg spre casă. Sau citesc o carte despre care nu ştiu absolut nimic.
Săptămâna trecută am experimentat cu Jazzappella, o trupă de jazz şi a cappella. Interesantă combinaţie, nu? Mansarda joasă de la La Scena şi cele câteva zeci de oameni nu par chiar decorul ideal pentru vocile surprinzătoare ale celor şase membri. Pe de altă parte, parcă nimic nu vorbeşte mai bine despre intimitate decât jazz-ul.
De ceva vreme, ascult mai mult jazz decât de obicei. Mă ajută să mă relaxez şi să reuşesc să mă concentrez mai bine. E adevărat ce se spune – nu e pentru toată lumea. Dar cred că şi cele mai inflexibile gusturi pot să prindă microbul jazz-ului, dacă ştiu ce, cât şi când să asculte. Sau cel puţin, asta e ce mi-aş dori. Să răsune mai mult jazz de pretutindeni, iar vocile astea incredibile să mişte săli pline.
Ne stim de ceva vreme si mi-ai placut din prima. Si zau ca mi se intampla foarte rar. Cand am auzit ca vii in Bucuresti am avut emotii. M-am imbracat frumos si am fost punctuala la intalnire. Stiam ca vom petrece niste momente minunate impreuna, pentru ca esti unul dintre oamenii aia care au darul de a ma binedispune.
Apoi m-am bucurat sa te intalnesc in locuri care mai de care si zambeam complice, de parca s-ar fi aliniat planetele. A fost de fiecare data ca intre doi iubiti secreti care ies in aceleasi locuri pentru ca stiu ca o sa se intalneasca.
Zilele trecute am ascultat muzica anilor trecuti, dar aflata in evolutie, cu regulile jocului schimbate.
Am vazut mai intai evolutia la Alina Manole, pe care am auzit-o pentru prima data cantand live acm trei ani, la lansarea primului ei album, Luna Patrata. Atunci am incadrat-o direct la folk, fara sa ezit. Un folk emotionant, cu versuri destepte, in colturile carora vezi ca sunt lucruri pe care le-ai trait.
Intre timp, am mai ajuns la cateva concerte si-mi parea ca nu s-a schimbat mare lucru. Iar acum, dupa trei ani, muzica ei este previzibil de surprinzatoare (cred ca asta e formularea ideala). Se joaca cu ritmuri noi, suna mai mult a jazz si chiar a bossa nova pe alocuri, in functie de cat de mult chef de glumit si improvizat au colegii ei instrumentisti.
Mesajele au ramas la fel, de ascultat cu zambetul pe buze, oricum ar fi el – nostalgic, ascuns sau de-a dreptul amuzat. La un concert oarecare, Alina te poate face sa razi de 30 de ori, in medie:). Dar e imposibil sa nu te regasesti si in piesele cu versuri mai triste sau cu umor negru de pe albumul nou, Dragoste in trei. Citește mai mult
Cei de la A&A Records au implinit 16 ani de activitate, iar sambata au dat o petrecere frumoasa unde, mai mult sau mai putin surprinzator, era plin de oameni cunoscuti. A fost o petrecere nostalgica, plina de amintiri de la inceputuri, de pe vremea casetelor grele, a Atomic TV si a trupelor romanesti din anii ’90. Evident, mi-am amintit de trupele si muzica pe care am ascultat-o si eu in ultimii 16 ani, asa ca am facut mai jos o istorie muzicala personala. Poate parea o combinatie ciudata, dar descrie foarte bine cam ce mi-a placut mie sa ascult.
Nu stiu daca sunt neaparat in ordine cronologica si sunt sigura ca am uitat cateva foarte, foarte importante, pe care mi-am tocit butonul de replay. Dar cam astea sunt top of mind.
E dovedit stiintific ca un adult nu se poate concentra la ceva in mod continuu mai mult de 50 de minute. Apoi are nevoie de o pauza. Cand imi iau cateva minute de respiro de la lucrurile profesionale, imi place sa-mi pun si alte zone ale creierului la treaba: caut lucruri frumoase de vazut, de citit, de ascultat, de purtat sau de imaginat.
Principalele mele “ocupatii” atunci cand nu ma ocup cu nimic sunt:
1. Site-urile de arta, fashion si design – am in calculator foldere aranjate pe categorii: locuri de vizitat, combinatii interesante de haine, case cu arhitectura neobisnuita, arta grafica (folderul asta e abia la inceput), decoruri interioare (am o slabiciune pentru stilul nordic, in special) etc. Va zic doar cateva: Vogue, Lara Jade, Freshome, Trendland, The Sartorialist si Garance.
Stransi in cerc alaturi de ceilalti musafiri din “sufrageria Tasuleasa”, domnul Nucu a inceput sa ne cante la frunza. “Ce sa va cant? O doina de la Cluj?”, intreaba in timp ce indoaie intre degete frunza de par intr-un fel numai de el stiut. Ai crede ca dintr-o frunza nu pot iesi sunete suficient de exacte, suficient de puternice, de inalte sau de bine potrivite. Cand incepe sa cante, in linistea din jurul doinei sale, domnul Nucu ne demonstreaza ca se poate.
Si o face cu o asemenea usurinta si naturalete, incat unuia dintre noi i se pare simplu si vrea sa incerce. “Frunza se tine ca o femeie: cu blandete, fara sa o indoi prea tare. Vezi sa nu iasa vreun pic de aer si sa sufli numai pe deasupra capatului de sus. Mereu pe deasupra”, ii explica domnul Nucu zambind.