Despre HONY și realitatea socială globală

HONY1Humans of New York nu mai e de mult doar una dintre paginile de facebook celebre pentru fotografiile și poveștile unor trecători oarecare. Probabil ați auzit despre imensa campanie de crowdfunding în care s-au strâns peste 1,4 milioane de dolari pentru a crea un fond de burse cu care mai mulți elevi dintr-o comunitate cu posibilități reduse să poată merge în vizită la Harvard.

Pe lângă poveștile care trag cu ochiul în viața oamenilor de rând și faptele bune posibile cu ajutorul comunității din jurul paginii, HONY este o oglindă extrem de actuală și precisă a realității sociale și a psihologiei umane. Miile de comentarii de la fiecare fotografie, despre fiecare poveste, sunt mai grăitoare decât orice studiu despre ce cred, ce fac, ce sunt oamenii din jurul nostru și din alte colțuri ale lumii.

Răsfoiesc deseori comentariile și am găsit povești cel puțin la fel de interesante și emoționante: oameni care au fost bolnavi sau au avut apropiați bolnavi le oferă susținere celor cu aceleași probleme, recomandări de cărți, încurajări, politică, tot ce vrei. Nu mai zic de umorul absolut savuros. Dar apare și reversul, în special în poveștile dependenților de droguri. În timp ce unele comentarii sunt lăsate de medici care se oferă să îi ajute sau oameni care au trecut prin aceeași experiență, aici apar cel mai des ura și frustrarea. Și e puțin ciudat să vezi că, atunci când o tânără povestește cât de greu îi e să renunțe la dependențe, apar comentarii pline de ură (de tipul “meriți tot ce ți se întâmplă și nu e corect ca tu să fii în viață și alți oameni nevinovați să moară” – am parafrazat un comentariu lăsat de o româncă).

Citește mai mult

The Johnny

taxiGuest post din seria povestilor din taxi, dupa o poveste reala traita de Sabina.

Ai trait degeaba daca nu ai luat nici macar o data, mahmur fiind, un taxi din Rahova ca sa ajungi dupa o noapte nedormita la un examen pentru care nu ai invatat si la care stii ca o sa intarzii. Indeplinind toate conditiile mentionate am urcat la intamplare intr-o adorabila masina galbena “inzorzonata” cu dumnezei.

La volan se-afla o ceafa tuciurie de minoritate, care reflecta in retrovizoare un zambet alb. “Unde merge domnisoara?”, “La Universitate” si-asa a pornit aparatul de taxat si conversatia.

“Sefu’”- baiat elegant- isi imbracase multele kilograme intr-un costum lucios, calcat la dunga, sub care-si porivise o camasa alba pentru contrast, ai carei nasturi suspinau intr-un numar de stretching.

Citește mai mult

Bucurestiul e beton

Daca ma intrebai acum cativa ani ce planuri am, as fi raspuns ca plec din tara cu prima ocazie. Unul dintre motive este asa-numita fear of missing out. Am impresia ca pierdem mult din multe stand in Romania: educatie, dezvoltare, cultura si curiozitate.

Daca despre educatie si oportunitati profesionale am in continuare aceeasi parere, la capitolul proiecte culturale s-au mai schimbat lucrurile.

Acum vreo patru ani ma plimbam pe o strada din centrul Frankfurt-ului si n-am crezut ca o sa simt vreodata aceeasi atmosfera in vreun loc din Romania. Circulatia oprita, competitii de streetdance, tango, jocuri pentru copii, mers pe panglica si vreo 30 de standuri unde oameni de pe toate continentele pregateau mancaruri si bauturi traditionale. Am combinat mancarea vietnameza cu dansul argentinian si berea ceheasca in ziua aia si nu-mi mai venea sa plec. Imi facea cu ochiul libertatea aia.

Citește mai mult

9 lucruri care nu ar trebui sa existe

1. momentele cand altcineva miroase a parfumul lui;

2. cand pierzi un cercel/ cu Turnul Eiffel/ si ti-e dor de el;

3. astenia de primavara;

4. cartile in care te regasesti si te fac sa-ti pui intrebari si sa te analizezi o data la doua randuri. Iar cand le termini, iti dai seama ca n-ai retinut nimic din subiect, dar te-ai gandit la viata ta pret de 300 de pagini;

5. momentele cand nu ti-e bine, dar nici rau nu-ti e;

6. momentele alea;

7. momentele cand iti dai seama ca ai rostit cu voce tare prostia care iti trecea prin cap.

8. articolele siropoase;

9. articolele despre nimic 🙂

Oamenii sunt precum cartile

Pentru mine, oamenii sunt precum cartile: le-am incadrat in niste tipologii care imi determina asteptarile.

Exista carti care ne plac si pe care le recitim din cand in cand, redescoperind tot ce au ele de oferit.

Avem si o carte preferata, citita de asa multe ori incat i-am invatat citatele pe de rost. E drept, nu ne place ca i s-au cam uzat marginile paginilor, dar o pastram cu grija, pe un raft, la indemana.

Ne-au ramas in minte si citate foarte neplacute, din carti cu imagini socante, pe care le-am citit o data si ne-a fost de ajuns.

Exista si cateva carti pe care nu le-am terminat niciodata. Ori nu ne-am intalnit in contextul potrivit, ori ne-au plictisit, ori erau prea dificile, asa ca am renuntat. Si nici ca am mai incercat sa le deschidem de atunci.

Citește mai mult