A Networking Book – cât de mult ne ajută relațiile pe care le creăm

anetworkingbookNetworking-ul este un cuvânt mai pompos pentru ceea ce oamenii au făcut de când lumea – crearea și întreținerea relațiilor cu oameni care pot genera oportunități de tot felul, ne pot ajuta sau pur și simplu pe care e o mare bucurie să îi cunoaștem (aș trece asta tot la punctul anterior, pentru că e tot o formă de ajutor indirect).

Între timp, rețelele, nodurile și hub-urile au evoluat. Am ajuns la celebrul nivel de six degrees of separation, teorie conform căreia fiecare dintre noi se află la o distanță de cel mult șase oameni intermediari față de oricine altcineva. E interesant să te gândești că ai avea nevoie de cel mult 6 oameni ca să ajungi la Barack Obama, nu? Eu m-am gândit la cea mai evidentă variantă pe care aș avea-o și cred că aș ajunge la el prin 3, maximum 4 oameni 🙂 N-am zis că mi-ar și răspunde, dar am luat în calcul intermediarii. Teoria asta și oportunitățile pe care le naște fac parte din subiectele cheie ale cărții A Networking Book, scrisă de Paul Renaud, Marketing Expert și Executive Coach.

Teoria ca teoria, însă practica poate fi o provocare pe măsură ce rețelele se extind, iar noi ne închidem în universuri mai mici și mai comode. Multă lume confundă networkingul cu o băgare în seamă nesolicitată. E adevărat că, de la cultură la cultură, abordarea unor persoane noi ar trebui făcută mai mult sau mai puțin direct, cu o doză variabilă de tact. Cu toate astea, până nu înțelegem exact ce înseamnă networkingul, o să ratăm în continuare oportunități sub pretextul fricii de expunere, de nou sau de ridicol.

Citește mai mult

Concluzii dupa Leaders in Marketing

Va povesteam ca ma duc la Leaders in Marketing in cautare de cunostinte si inspiratie. Le-am primit pe ambele, dar putin altfel fata de cum ma asteptam.

Ca sa nu uit nimic din ce mi s-a parut important si interesant, am trecut mai jos ideile principale din prezentarile care mi-au placut cel mai mult (Peter Blackwell, Michael Ruckman, Mohamad Mourad si preferata mea – Ana Matos).

Per total, pentru mine, conferinta a livrat ce a promis. Au fost prezentari mai bune si mai slabe, dar am plecat de acolo cu idei pe care am sa incerc sa le aplic la munca si cu inspiratie pentru focusul pe care ar trebui sa il am de acum incolo. Foarte important: cred ca a fost prima conferinta (si am fost la multe) in care oamenii din sala au abordat speakerii cu probleme concrete: “am o afacere in domeniul x si incerc sa fac ceva, dar nu merge. Cum sa procedez?”, iar speakerii au venit cu idei personalizate.

Dar sa trecem la notitele pe care le-am luat pentru voi si le-am sintetizat intr-o forma mai generala, ca sa le puteti aplica mai usor.

Citește mai mult

Leaders in Marketing – invitatii cu reducere

Pe 18 octombrie, in Bucuresti va avea loc conferinta Leaders in Marketing, un eveniment care va reuni speakeri straini cu experienta internationala la nivel inalt, precum si doi speakeri romani: Bogdana Butnar si Dragos Roua.

Conferinta este o initiativa a lui Paul Renaud, care a lucrat in zece tari si are o experienta de 25 de ani in marketing. Intentia lui a fost sa aduca la eveniment profesionisti care au lucrat cu branduri renumite si au gestionat campanii globale cu bugete mari. Ei vor prezenta studii de caz si exemple de succes din experienta proprie.

Printre speakeri se numara Colin Shea (Vodafone Cehia), Mohamad Mourad (Google), Mike Jennings (PWC Cehia) si Paul Garrison (cu experienta la P&G si Coca-Cola). Intreaga lista a speakerilor poate fi gasita aici.

Eu sunt pregatita sa prind cat de mult pot de la invitati – fie ca e vorba de retete pe care as vrea sa le testez sau exemple care ar putea sa ma inspire. Din punctul meu de vedere, astea sunt singurele doua lucruri pentru care merita platit un bilet la o conferinta – sa inveti ceva ce nu stiai (sa pleci de acolo cu o multime de notite, exemple si contacte care te pot ajuta sa testezi si tu anumite strategii) sau sa primesti o doza de inspiratie, de idei proaspete si o perspectiva noua.

Ma consider norocoasa pentru ca am ocazia sa aflu cum se misca lucrurile in varf, pe plan international, mai ales acum, cand am inceput sa lucrez in marketing si am nevoie de ambele – si de cunostinte, si de inspiratie.

Pentru voi, am doua reduceri seriose la Leaders in Marketing:

1. Doar astazi (8 octombrie), pretul biletelor este redus de la 395 la 199 euro (aveti 196 euro discount). Asadar, grabiti-va si inscrieti-va pe site!

2. De maine (9 octombrie) si pana in ultima zi de inscriere (17 octombrie), puteti cumpara biletul cu 279 euro, folosind codul de reducere  LIMCARMEN.

Pentru inscrieri si detalii, intrati aici.

Iata si cateva dintre prezentarile care ma intereseaza cel mai mult:

–  Unlocking The Full Power Of Your Brand. Case studies on putting Brand First in your business. (Peter A. Blackwell)
Youtube Revolution – How to use YouTube to effectively increase  reach and revenues. Case studies and key learning for Romanian Marketing Professionals. (Mohamad Mourad )
–  Are You Customer Centric? This is the first question in aiming for top line revenues. Case studies of segmentation in action. (Paul Garrison)

Pe site-ul evenimentului gasiti si o serie de studii de caz si white papers puse la dispozitie gratuit de catre vorbitori. Merita sa le cititi, chiar daca nu va inscrieti la conferinta.

Astea fiind zise, va invit sa profitati de preturile reduse ale biletelor si de oamenii-resursa care vor veni pe 18 la Bucuresti. Ne vedem la Leaders in Marketing!