The best things we never had

Mi se pare ca ne straduim atat de mult sa obtinem lucrurile care ne plac in viata, incat uitam cat e de important sa traim experiente care nu ni se potrivesc. N-am sa le numesc esecuri, pentru ca invatam lectii mai valoroase atunci cand ne dam seama ca un drum nu e pentru noi decat atunci cand avem un sentiment comod ca totul e, in mare, ok.

Am zilele astea o mare recunostinta pentru toate lucrurile care nu mi-au iesit. Daca as fi incercat sa ma schimb eu astfel incat sa ma potrivesc unui context, as fi fost tare nefericita azi. Acum cativa ani ma visam medic militar. Dar daca n-as fi intrat in sistem si nu l-as fi cunoscut, as fi ramas cu impresia ca mi se potriveste. Si n-as fi trait experientele care mi-au aratat pentru ce drum sunt croita, de fapt.

La fel a fost si cu presa. Am iubit meseria asta si inca o iubesc, chiar daca nu o mai practic. Dar felul in care se face presa in Romania nu e pentru mine. Am invatat cat de mult pretuiesc libertatea si ca spiritul meu critic e dureros mai ales pentru mine.

Vedeti, asta e partea buna in lucrurile care nu functioneaza: ne fac sa ne dam seama cine suntem cu adevarat si ce ne dorim. Mi se pare mai importanta incercarea si constientizarea acelui “nu merge”, care ne face sa taiem de pe lista o optiune, decat impresia deseori artificiala ca suntem bine si multumiti de alegerile facute. Pentru ca ne aminteste sa cautam in alta parte, in viitor sau in trecut, zona aia in care ne simtim noi insine.

 

Ce-ai facut la 24 de ani?

Ma gandeam ieri, printre mesaje, telefoane, pupici live si notificari, ca in ultimii cativa ani nu a fost nicio zi de nastere in care sa nu-mi zic: “nici nu banuiam ca voi fi aici acum un an”. Viata mea s-a schimbat foarte mult, pe toate planurile. In acelasi timp, sunt lucruri care au ramas la fel: parca am clipit acum un an, iar ieri am deschis ochii si era totul la fel.

M-a surprins si m-a incarcat cu optimism numarul mare de mesaje, telefoane, mailuri si surprize de ieri si va multumesc tuturor. Va doresc, la randul meu, sa aveti un an plin. It’s not the years in your life that count but the life in your years.

Sper ca anul numarul 24 sa fie la fel de plin de viata ca anul numarul 23. Iar ca sa demonstram impreuna ca 24 e o varsta geniala, va invit sa-mi spuneti in comentarii – semnate sau anonime – cate un lucru sau mai multe lucruri geniale pe care le-ati facut sau le-ati trait la 24 de ani. Ati mers intr-o calatorie pe care vi-o doreati de mult, ati obtinut jobul visurilor, v-ati indragostit, ati mers “cu nasul” pe tren pentru prima data, ati sarit cu parasuta, orice ­čÖé

Bring it on!

16 ani de istorie muzicala

Cei de la A&A Records au implinit 16 ani de activitate, iar sambata au dat o petrecere frumoasa unde, mai mult sau mai putin surprinzator, era plin de oameni cunoscuti. A fost o petrecere nostalgica, plina de amintiri de la inceputuri, de pe vremea casetelor grele, a Atomic TV si a trupelor romanesti din anii ’90. Evident, mi-am amintit de trupele si muzica pe care am ascultat-o si eu in ultimii 16 ani, asa ca am facut mai jos o istorie muzicala personala. Poate parea o combinatie ciudata, dar descrie foarte bine cam ce mi-a placut mie sa ascult.

Nu stiu daca sunt neaparat in ordine cronologica si sunt sigura ca am uitat cateva foarte, foarte importante, pe care mi-am tocit butonul de replay. Dar cam astea sunt top of mind.

Citește mai mult

La inalbit zapada, tovarasi!

Mi-am petrecut patru ani din minunata tinerete la liceul militar din Breaza. Un mic orasel-statiune cu aer curat, brazi inalti, vile de vacanta, un teren de golf si vreo doua chioscuri. Si un liceu militar cu 400 de elevi in uniforma, care ascultau de cateva zeci de profesori si ofiteri.

Un liceu ca oricare altul: cu Ganga, cenaclu, olimpiade si flotari. Numai ca acolo, totul era mai mult. Mai multa carte, notele trebuiau sa fie mai mari, mai multe ore de sport, mai multa organizare. Cand venea iarna, pana si zapada era mai multa si apa rece era mult mai rece.

Citește mai mult

Te quiero, Barcelona!

Nu stiu cand am inceput sa visez la Barcelona, dar sigur a fost inainte sa ajunga Vicky si Cristina pe acolo. Acum un an si ceva ma gandeam chiar sa plec acolo la un master. Visez la Barcelona de fiecare data cand ma apuca dorul de duca. Si ma apuca des.

Cand ma gandesc la ea, ma gandesc la toate fotografiile cu operele lui Gaudi, cu parcuri, cu petreceri in strada, cu sangria pe plaja, culori si soare. La stilul ala de viata relaxat din care au iesit creatii minunate – artistice, publicitare, literare, de orice fel.

Citește mai mult