Din toamna asta fac parte din Team Salomon România

Foto: Robert Cadar
Foto: Robert Cadar

Țin minte foarte bine săptămânile dinaintea primului meu semi și zâmbesc de fiecare dată când îmi amintesc de perioada aceea. Privind în urmă, au fost cu pregătire mentală mai mult decat fizică.

Sigur, dădeam două ture de IOR în fiecare zi, mi se părea că sunt cât de cât antrenată, dar când mă gândeam la 21 (douazecisiunu!!!) de kilometri parca se înmuiau picioarele.

Cu puțin timp înainte de primul semimaraton s-a întamplat să fiu la Londra și sa merg la seminarul lui Tony Robbins, Unleash the Power Within. Evident, toată crema tehnicilor motivaționale se îndreptau către credința asta a mea – pot sau nu pot? Hai să-mi spun că pot.

Și am putut. Încet, relaxat, cu o tonă de glume în program, am trecut de finish și mi-am luat medalia.

A mai urmat o perioada de alergări pe asfalt, până când Facebook a început să-mi plimbe pe la nas ceva și mai interesant – oameni care aleargă la munte. Știam de EcoMarathon, îmi dorisem vreo doi ani la rând să merg, dar în naivitatea mea, eu chiar credeam că mai prind loc dacă mă înscriu în aprilie 🙂 such a rookie!

Citește mai mult