In copilaria mea de mica tulceanca, eram cam satula de atata Delta.
In vacantele de vara, mergeam aproape zilnic in vizita la unchii lipoveni. Daca erau acasa insemna ca sa pregateau de o noua plecare “in balta, la peste”. Am si acum in minte o imagine-carte postala, genul ala de imagine care cuprinde o atmosfera completa: stateam cu sora-mea in curte, la umbra, pe niste scaunele de lemn, si cascam ochii la ei cum repara setcile, in timp ce noi rontaiam de zor la niste scrumbie uscata sau afumata, iar la radio se auzeau cotele Dunarii (soasant sentimetra).